Pact pentru colectarea responsabilă a medicamentelor nedorite
Populaţia trebuie educată pentru a nu arunca medicamentele la gunoi.

Articol editat de Andreea Leonid, 31 octombrie 2024, 12:06
Colegiul Farmaciştilor Cluj împreună cu alte instituții au semnat joi, 31 octombrie, în premieră naţională, un proiect de colaborare referitor la colectarea responsabilă a medicamentelor nedorite.
Preşedinta Colegiului Farmaciştilor Cluj, conf. dr. Elena Dinte, a precizat că populaţia trebuie educată pentru a nu arunca medicamentele la gunoi, ci de a le depune la punctele de colectare amenajate la spitale.
Ea a mai spus că pe uşile farmaciilor clujene vor fi afişate spitalele care colectează medicamentele.
Obiectivele campaniei includ și promovarea consumului raţional de medicamente şi educarea populaţiei cu privire la riscurile generate de eliminarea necorespunzătoare a produselor farmaceutice.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.