Ascultă Radio România Cluj Live

Sesam deschide cartea: Ce fac sentimentele când nu le vede nimeni

Aducem astăzi în biblioteca Sesam o carte pe cât de frumoasă, pe atât de utilă pentru noi toți.

Sesam deschide cartea: Ce fac sentimentele când nu le vede nimeni

Articol editat de cristina.rusu, 1 noiembrie 2024, 00:00 / actualizat: 1 noiembrie 2024, 14:51

Este o nouă apariție de la Editura Frontiera și se numește ”Ce fac sentimentele când nu le vede nimeni”.

 

Autoarea ei este Tina Oziewicz, scriitoare, profesoară și traducătoare poloneză, care a scris până acum 11 cărți pentru copii. Ilustrațiile sunt semnate de Aleksandra Zając, o tânără ilustratoare aflată la primul ei proiect de acest fel. Traducerea în limba română este semnată de traducătoarea clujeană Ioana Diaconu-Mureșan, pe care o salutăm cu drag și afecțiune.

Din dicționarul explicativ al limbii române aflăm că un sentiment este procesul afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului față de realitate.

Înarmați cu această definiție un pic greoaie, putem începe să citim cartea. O poveste în care personaje principale sunt bucuria și prietenia, ura și singurătatea, speranța și mulțumirea, furia și nostalgia.

Toate aceste sentimente, de care toți oamenii au parte de-a lungul vieții lor, trăiesc în fiecare dintre noi și este grozav că putem să le cunoaștem și să le înțelegem mai bine.

Despre bucurie, cartea Tinei Oziewicz ne spune că țopăie pe trambulină. Despre frică aflăm că locuiește într-o cutie de sub dulap, iar de acolo privește bănuitoare spre lumea înconjurătoare. Nesiguranța este tot timpul ocupată să construiască tot soiul de cuști și colivii, în vreme ce compasiunea adună melcii de pe trotuar, având grijă să nu fie zdrobiți de pașii trecătorilor neatenți sau indiferenți. Curajul se simte minunat chiar și în adâncul pădurii, fericirea plutește prin aer ca un balon de săpun colorat, iar bunătatea face orice furtună să amuțească.

Dar cum arată oare sentimentele? Autoarea ilustrațiilor acestei cărți, Aleksandra Zając, le imaginează ca pe niște mici animăluțe simpatice, rotunde sau lunguiețe, cu blană sau cu cornițe, cu ochi veseli, triști sau de-a dreptul înspăimântători.

”Ce fac sentimentele când nu le vede nimeni” este o carte frumoasă, scrisă cu blândețe și umor, cu drag de copii și cu mare generozitate. Pentru că, dând pagină după pagină, putem să încercăm să ne imaginăm ce fac propriile noastre sentimente. Pentru că uneori ele par că sunt mai puternice decât noi.

Sunt momente când ne simțim copleșiți de frică sau tristețe, de furie și de îngrijorare, sau uneori suntem atât de bucuroși încât ne vine să facem tumbe sau să ne îmbrățișăm cu toată lumea. Oricum ar fi, bune sau rele, sentimentele pot fi uneori mai puternice decât noi. Dacă însă citim cartea despre ele și despre ce fac atunci când nu le vede nimeni ne dăm seama că și sentimentele sunt uneori la fel de speriate ca și noi. Astfel înțelegem să le gestionăm mai bine.

O lectură grozavă de la care pot porni multe discuții interesante între părinți și copii, iar din discuții avem cu toții mereu de câștigat.

 

Doina Borgovan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Sesam deschide cartea: Dă și tu mai departe!
Sesam deschide cartea vineri, 25 octombrie 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: Dă și tu mai departe!

Îmi place foarte mult să aduc în biblioteca Sesam autori locali, oameni pe care îi putem întâlni în oraș și cu care putem sta de vorbă....

Sesam deschide cartea: Dă și tu mai departe!
Sesam deschide cartea: „Șansa: Fuga de Holocaust”, de Uri Shulevitz
Sesam deschide cartea vineri, 18 octombrie 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: „Șansa: Fuga de Holocaust”, de Uri Shulevitz

Dragi copii, de data aceasta vin cu o recomandare de carte dedicată pasionaților de istorie și celor curioși despre trecutul nu atât de...

Sesam deschide cartea: „Șansa: Fuga de Holocaust”, de Uri Shulevitz
Sesam deschide cartea: Tristan Strong face o gaură în cer
Sesam deschide cartea vineri, 11 octombrie 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: Tristan Strong face o gaură în cer

Copii, voi v-ați gândit vreodată cum este să fii supererou? Adulții ar crede că asta este o întrebare rezonabilă pe care să i-o adresezi...

Sesam deschide cartea: Tristan Strong face o gaură în cer
Sesam deschide cartea: Poveștile educative ale bunicii
Sesam deschide cartea vineri, 27 septembrie 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: Poveștile educative ale bunicii

Scriitoarea sătmăreană Mariana Cordoș a publicat două volume de povești, primul pentru categoria de vârstă 3+, iar al doilea pentru cititorii...

Sesam deschide cartea: Poveștile educative ale bunicii
Sesam deschide cartea vineri, 20 septembrie 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: „Cartea Greșelilor Fatale”

Dragi copii, m-ați crede dacă v-aș spune că departe de agitația orașului, pe o pajiște uitată de lume, locuiesc niște ființe pe care doar...

Sesam deschide cartea: „Cartea Greșelilor Fatale”
Sesam deschide cartea vineri, 13 septembrie 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: ”Cum să spui te iubesc”, de Robert Ersten

Bună ziua, copii! Nu vă întreb cum a fost vacanța de vară, pentru că știu deja răspunsul pe care mi l-ați da: „prea scurtă!”, nu-i...

Sesam deschide cartea: ”Cum să spui te iubesc”, de Robert Ersten
Sesam deschide cartea vineri, 28 iunie 2024, 06:00

Sesam deschide cartea: Vacanță în Portocalia

Dragii mei, pentru că în sfârșit putem răsufla ușurați cu toții că școala s-a încheiat și că a început vacanța de vară, o să vorbim...

Sesam deschide cartea: Vacanță în Portocalia
Sesam deschide cartea vineri, 21 iunie 2024, 06:00

Sesam deschide cartea: ”Un cuvânt din șapte litere” de Kim Slater

Se vede că a venit vacanța, nu-i așa? În ultimele săptămâni orașul s-a colorat cu primele sale semne, florile și baloanele absolvenților,...

Sesam deschide cartea: ”Un cuvânt din șapte litere” de Kim Slater