Ascultă Radio România Cluj Live

Senat – Comisia de apărare: Raport favorabil privind pensiile militare

Pensiile vor fi indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

Senat – Comisia de apărare: Raport favorabil privind pensiile militare

Articol editat de Camelia Velțan, 4 noiembrie 2024, 17:07

Proiectul de lege privind pensiile militare de stat a primit un raport favorabil în comisia de specialitate a Senatului şi urmează să intre în plen, în această după-amiază, pentru vot decizional.

 

Documentul prevede că aceste pensii vor fi indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

Măsura nu va fi aplicată pensionarilor militari care sunt membri ai guvernului sau parlamentari.

Liderul sindical al cadrelor militare în rezervă şi în retragere, colonelul Mircea Dogaru:

Noi am cerut 30 de zile pentru aplicare, dar aplicarea să fie de la 1 decembrie, să înțeleagă toată lumea că avem bugetele noastre de asigurări sociale, la care noi cotizăm.

255 de milioane de euro au cotizat cei activi la armată anul trecut, 66 de milioane, cei de la penitenciare, încă nu știm la Interne.

Nu luăm banii de la civili, din cota civililor, ne acoperim noi pe noi, ca să spun așa.

 

Foto: Agerpres

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Aplicație prin care poți semnala cazuri de urgență din natură
Social vineri, 25 aprilie 2025, 12:53

Aplicație prin care poți semnala cazuri de urgență din natură

Tot mai multe imagini cu animale sălbatice în suferință circulă pe internet.   Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea...

Aplicație prin care poți semnala cazuri de urgență din natură
Incendiile de vegetație, o problemă continuă
Social vineri, 25 aprilie 2025, 11:17

Incendiile de vegetație, o problemă continuă

În Sălaj, autoritățile atrag atenția asupra riscului ca pompierii să nu poată interveni în situații cu adevărat periculoase, dacă sunt...

Incendiile de vegetație, o problemă continuă
România trebuie să crească performanțele turismului intern
Social vineri, 25 aprilie 2025, 11:14

România trebuie să crească performanțele turismului intern

Deși 3% dintre europenii care renunță la Mediterană se orientează spre est – deci potențial există – noi rămânem cel mai slab...

România trebuie să crească performanțele turismului intern
Trenuri suplimentare spre litoral în minivacanța de 1 mai
Social vineri, 25 aprilie 2025, 10:45

Trenuri suplimentare spre litoral în minivacanța de 1 mai

Astfel, în perioada 25 aprilie – 5 mai se vor asigura mai multe legături spre Constanța și stațiunile de la malul mării până la...

Trenuri suplimentare spre litoral în minivacanța de 1 mai
Social vineri, 25 aprilie 2025, 10:15

Accident pe A1: o femeie a decedat!

O femeie a murit într-un accident rutier, care a avut loc joi seara pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Deva, pe raza judeţului Alba,...

Accident pe A1: o femeie a decedat!
Social vineri, 25 aprilie 2025, 10:10

Femeie decedată într-un incendiu puternic

O femeie de 85 de ani a murit joi seara, carbonizată într-un incendiu ce a cuprins o bucătărie de vară și o anexă gospodărească din satul...

Femeie decedată într-un incendiu puternic
Social vineri, 25 aprilie 2025, 10:04

Izvorul Tămăduirii – sărbătoarea speranței și a vindecării prin credință

În prima vineri după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o zi cu profundă semnificație spirituală,...

Izvorul Tămăduirii – sărbătoarea speranței și a vindecării prin credință
Social joi, 24 aprilie 2025, 16:46

Bihor: Lucrările la Lotul 2 al Inelului Metropolitan, aproape de final | FOTO

Proiectul de infrastructură rutieră care promite să fluidizeze traficul din zona metropolitană Oradea se apropie cu pași rapizi de finalizare....

Bihor: Lucrările la Lotul 2 al Inelului Metropolitan, aproape de final | FOTO