Incluziv: Să vorbim despre dislexie

Dislexia nu e doar o provocare legată de cuvinte sau litere; este o luptă zilnică, adesea invizibilă, care pune la încercare răbdarea şi încrederea în sine a celor afectaţi. 

Articol editat de cristina.rusu, 5 noiembrie 2024, 13:29

Aţi remarcat vreodată cât de prezent e textul scris în societate? Cât de des recurgem la această competenţă, chiar dacă nu suntem dintre cei care să stea la coadă la o librărie? În acest context, dislexia nu e doar o provocare legată de cuvinte sau litere; este o luptă zilnică, adesea invizibilă, care pune la încercare răbdarea şi încrederea în sine a celor afectaţi. 

Dr. Carmen David, cadru didactic la Facultatea de Psihopedagogie din cadrul UBB şi cercetătoare în domeniul dificultăţilor de învăţare, ne ajută să explorăm viaţa celor diagnosticaţi cu dislexie şi să descoperim resursele care le sunt de folos.

Carmen David: Dislexia este o dificultate semnificativă, persistentă, în ceea ce priveşte achiziţia cititului, în condiţiile în care nivelul de funcţionare este tipic, iar copilul a beneficiat de oportunităţi de învăţare; nu citeşte la nivelul aşteptat ţinând seama de nivelul de funcţionare intelectuală şi de vârstă, de experienţa pe care a avut-o în însuşirea cititului. Iar această problemă semnificativă îl împiedică în viaţa de zi cu zi (de exemplu când merge la magazin), în activitatea şcolară şi mai târziu în activitatea profesională.

Andrea Nagy: Unde anume apare problema, e o confuzie în a procesa anumite aspecte ce ţin de forme?

Carmen David: Sunt multe încercări de a explica. Una dintre ipoteze vizează un deficit în ceea ce priveşte modul în care procesăm sunetele pe care le codăm în scris. În această ipoteză, copilul nereuşind să analizeze foarte bine componenţa cuvintelor, ajunge să aibă dificultăţi în a face acea corespondenţă între sunet şi literă. Sunt şi alte cauze care sunt discutate; citirea e o abilitate complexă, cumva are sens să ne gândim la cauze multiple care pot să contribuie.

Andrea Nagy: Cum diagnosticăm dislexia şi de obicei la ce vârstă se întâmplă asta?

Carmen David: Trebuie să oferim suficient timp unei deprinderi complexe cum este citirea să se consolideze şi să se automatizeze. Şi atunci diagnosticul dislexiei se pune undeva în clasa a II-a.

Trebuie să vedem că performanţa de citire e semnificativ scăzută, neaşteptată cu oportunităţile pe care copilul le-a avut, disociată faţă de alte abilităţi cognitive.

Şi atunci apelăm la teste de citire, care să pună în evidenţă această performanţă semnificativ scăzută.

Partea bună e că de câţiva ani am început şi noi să avem astfel de teste, putem să diagnosticăm cu mai multe dovezi aceste tulburări de învăţare.

Andrea Nagy: La cine este trimis părintele atunci când învăţătoarea din şcoala primară începe să-şi facă griji pentru abilităţile de citire ale copilului?

Carmen David: Vorbim de psihologul clinician, care însă are nevoie de informaţii de la alţi specialişti: de exemplu de la profesorul de la clasă, de la logoped etc.

Andrea Nagy: Dar se produce într-adevăr diagnosticarea atât de devreme? Mă gândesc că în contextul în care există un stigmat legat de dislexie, poate se încearcă să se minimalizeze problema cât mai mult cu putinţă.

Carmen David: Poate că încercăm să oferim mai mult timp copilului ca să achiziţioneze citirea, ne uităm mai mult la factori externi şi sperăm că lucrurile îşi vor reveni. Dar părinţii sunt deschişi să-i ducă pe copii la o evaluare, mai ales că vor putea beneficia de sprijin.

Andrea Nagy: Dislexia şi disgrafia vin mereu la pachet?

Carmen David: Se întâmplă frecvent, dar putem să le avem şi separate. Am avut la un moment dat un caz în care copilul nu prezenta dificultăţi în ceea ce priveşte citirea, în schimb comitea foarte multe erori în scris.

Andrea Nagy: În alte sisteme de scriere oamenii sunt mai mult sau mai puţin predispuşi la dislexie?

Carmen David: Dislexia a fost într-adevăr foarte mult studiată în limbile acestea care au o scriere alfabetică, în care codăm sunetul cu o literă. În alte sisteme de scriere însă avem silabe pe care le codăm prin simboluri, chiar şi cuvântul întreg.

Am avut de exemplu o discuţie cu o doamnă profesoară de limbă japoneză şi-mi spunea că ei au foarte multe simboluri de învăţat. Momentan însă mai mult e studiată dislexia pe gradul de regularitate între sunet şi literă.

Sunt limbi în care corespondenţa aceasta e foarte ridicată (aşa cum scriem, aşa citim), cum ar fi finlandeza, maghiara, chiar şi limba română. În alte limbi, precum engleza, acest grad de corespondenţă este scăzut.

Andrea Nagy: Dacă ar fi reală corelaţia aceasta, la noi sau la finlandezi ar trebui să fie mai puţini dislexici?

Carmen David: Ar trebui să fie un procent mai mic, dar deocamdată această teorie nu e bine aşezată. Nu ştim exact care e procentul de persoane cu dislexie în România; în general însă oscilează între 3% şi 10% din populaţie.

Andrea Nagy: Se întâmplă frecvent ca dislexia să apară la mai mulţi membri ai aceleiaşi familii?

Carmen David: Da, este chiar un indicator destul de relevant faptul că există cazuri printre rudele apropiate. Am fost recent la un congres organizat de Asociaţia Europeană a Dislexiei, unde un invitat vorbea despre studiile genetice care se fac în acest sens, deocamdată nu au reuşit să surprindă însă genele care ar fi responsabile pentru această tulburare.

Andrea Nagy: Odată ce un copil este diagnosticat, există anumite mecanisme ajutătoare. Care sunt acestea?

Carmen David: Copiii cu dislexie practic citesc într-un ritm mult mai lent. Iar la şcoală aceşti copii au parte de întâlniri numeroase cu texte pe care trebuie să le parcurgă, să extragă semnificaţia din ele.

Dacă au dificultăţi în a decoda cuvintele, înţelegerea celor citite este în consecinţă afectată. Prin urmare trebuie să găsim modalităţi prin care să compensăm pentru aceste probleme de decodare.

În 2017 am avut o metodologie de asigurare a suportului educaţional, prin care aceşti copii beneficiau de o serie de instrumente compensatorii şi de dispensă.

Puteau să nu-şi ia notiţe, să nu citească întregul text; să aibă posibilitatea să citească în ritmul lor propriu, fără a fi numiţi să citească cu voce tare în faţa clasei.

cititoare de text şi sunt şi alte adaptări pe care le putem face pe materialul pe care-l propunem pentru citire; să-l organizăm într-un fel, astfel încât să facem mai simplă această sarcină: se pot folosi nişte ferestre atenţionale, nişte chenare de culoare care să încadreze cuvintele; sau se poate reduce lungimea rândurilor ca să sprijinim citirea.

Andrea Nagy: Am înţeles că există fonturi speciale pentru dislexici; ajută acestea?

Carmen David: Este un font, Dislexia; e mai rotunjit puţin, astfel încât să-i permită copilului să observe litera, să o individualizeze. Se pare că sprijină puţin citirea, dar nu este elementul critic.

Andrea Nagy: Ce mituri privind dislexia ai întâlnit?

Carmen David: Un mit întâlnit frecvent este că persoanele cu dislexie au nişte aptitudini speciale, de alt fel. Un alt mit leagă o performanţă mai scăzută la citire de un deficit intelectual )ceea ce este greşit, pentru că dislexia este întâlnită la toate nivelurile de funcţionare intelectuală).

Şi iarăşi mai era un mit: dacă copilul scrie literele în oglindă, părinţii se tem să nu fie dislexic. În debutul învăţării citit-scrisului copiii mai răstoarnă literele; este firesc, o vreme nu ne dăm seama că stânga şi dreapta sunt aşa de importante.

După aceea părinţii constată însă că lucrurile se rezolvă; sigur că vor trebui să urmărească copilul şi să vadă în ce măsură sunt persistente dificultăţile pe care le observă.

Vă invităm să ascultaţi dialogul integral sau on air duminică, 10 noiembrie 2024, după ora 16.00.

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.