Tronsoane de drum din Alba, modernizate prin programul ‘Anghel Saligny’
Fonduri în valoare de peste 164 milioane de lei prin Programul Naţional de Investiţii 'Anghel Saligny' pentru drumuri.
Articol editat de Camelia Velțan, 6 noiembrie 2024, 16:45
Tronsoane din opt drumuri judeţene din Alba sunt modernizate cu fonduri în valoare de peste 164 milioane de lei prin Programul Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’.
Purtătorul de cuvânt a Consiliului Județean, Violeta Nica, a anunțat că deja au fost finalizate lucrările pe un ‘sector de drum scurt, dar foarte important’, respectiv pe DJ 107H, care asigură legătura între DN1 şi Coşlariu Nou.
Un alt drum finalizat în totalitate este DJ 106K, pe tronsonul Vingard-Ohaba.
Drumul judeţean 107K: Galda de Jos- Bârleşti, este, de asemenea, reabilitat prin intermediul aceluiaşi program de investiţii.
Modernizarea ‘vechiului drum al Pianului’ – DJ 704A are o ‘importanţă deosebită, deservind şi zona de dezvoltare economică a municipiului Sebeş, unde mai mulţi agenţi economici îşi desfăşoară activitatea’.
Foto: arhivă Radio Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.