Scriitorul canadian Éric Chacour: Cred că omenirea este o specie nomadă care s-a oprit din mers.

Éric Chacour: ”literatura pentru mine este un privilegiu”. 

Născut la Montréal din părinți egipteni, Éric Chacour a trăit între Franța și Québec (Canada). Licențiat în economie și relații internaționale, a lucrat vreme de mulți ani în sectorul financiar. Anul acesta, a câștigat Prix des 5 continents de la Francophonie pentru primul său roman, ”Ce que je sais de toi”, care a fost de asemenea preselectat pentru Prix Renaudot și Prix Femina.

Un fragment din el a făcut obiectul celei de-a XV-a ediții a concursului național de traduceri ”Mot à monde” organizat de Institutul Francez din România la Cluj, care a reunit 164 de studenți din 19 universități din România și Republica Moldova. Cu această ocazie, Éric Chacour s-a aflat la Cluj și ne-a acordat un interviu. Romanul său de debut, ”Ce que je sais de toi” este în curs de traducere în limba română și va apărea anul viitor la Humanitas Fiction.

DB: Dragă Eric, e o mare bucurie să te avem aici, la Cluj, pentru că ți-am citit romanul de debut și m-a entuziasmat. Cartea ta, având titlul original în franceză ”Ce que je sais de toi” s-a tradus în engleză cu titlul ”What I know about you”, așa că te întreb ce ar fi de știut despre povestea pe care tu o spui?

Eric Chacour: Mulțumesc mult, în primul rând pentru ocazia de a înregistra acest interviu, sunt bucuros că suntem împreună aici, la Cluj. Ce  ar fi de știut despre cartea mea? În primul rând că este o poveste de dragoste. Mi-a trebuit un pic de timp să ajung să o prezint așa. S-a întâmplat un lucru interesant: am ascultat la radio un material despre carte și la un moment dat un adolescent spunea despre ea: vai, este o poveste grozavă de iubire, așa că, în sfârșit, după acel moment, am început și eu să o definesc așa.

Apoi, este o poveste de iubire care se petrece în Egipt la sfârșitul secolului XX. Este și o poveste de familie. Și cred că mai este o carte despre noțiunea de deraiere. Ce vreau să spun cu asta este că de multe ori se întâmplă să avem viața noastră pusă deja pe șine, totul a fost stabilit și planificat în avans pentru noi, iar noi n-avem decât să jucăm rolul care ne-a fost atribuit. Însă dintr-o dată se produce ceva, o scânteie care te face să deraiezi de la traseul propriei vieți. Iar această deraiere se înscrie în biografia ta.

DB: Dacă ar fi să ne uităm și la viața ta, putem considera această carte drept o deraiere. Tu ești expert în economie, ai lucrat în acest sector până acum, iar cartea asta te-a deraiat, această carte care este romanul tău de debut și care a avut un succes uriaș. Cum te simți datorită acestei fericite întâmplări?

EC: Îmi place foarte mult cum pui problema, pentru că, într-adevăr, deraierea mea este completă. În urmă cu câteva săptămâni am decis să-mi iau un an de concediu sabatic ca să mă pot dedica complet activității de scriitor, să continui promovarea cărții, să pot merge în diverse locuri, așa cum se întâmplă acum, spre exemplu. Așa că în următoarea perioadă voi călători în mai multe locuri din lume și voi continua să scriu la a doua mea carte. Până acum scrisul nu era mai mult decât un hobby, pur și simplu mă bucuram că pot face ceva foarte diferit la sfârșit de săptămână. Pentru că, uite, și subiectul romanului despre care vorbim, idea mi-a venit în urmă cu 15 ani. Iar atunci când am terminat de scris m-am gândit că ar fi potrivit să trimit manuscrisul unei edituri și să văd ce se întâmplă.

DB: Și cum ai procedat? Exact așa, ai trimis manuscrisul la o editură?

EC: Da, exact așa am procedat și am fost teribil de norocos, pentru că prima editură la care am trimis cartea m-a și contactat după vreo lună sau două să mă întrebe dacă încă mai eram interesat de publicare. Cu alte cuvinte, a fost foarte ușor pentru mine. Cred că, într-un fel, e ca într-un basm ce mi s-a întâmplat. Am avut acest noroc, am publicat mai întâi la Quebec, pentru că eu locuiesc în Canada, în partea franceză. Apoi cartea a fost publicată și în Franța și a avut un success foarte mare. Iar acum a fost deja tradusă sau este în curs de traducere în 15 limbi, inclusiv în românește. În Romania urmează să fie publicată anul viitor, în 2025.

DB: Hai să intrăm cu discuția noastră în carte, în roman. Ce m-a surprins atunci când am început să citesc a fost faptul că ai ales să spui povestea la persoana a doua singular, ceea ce mie mi se pare foarte dificil. Apoi m-am gândit că ai ales această formulă pentru că, de fapt, este vorba despre un dialog. Fără să dezvăluim secretul poveștii, spune-ne puțin despre cum ai conceput structura cărții.

EC: Te-ai gândit că este vorba despre un dialog pentru că ești o cititoare bună, pentru că majoritatea cititorilor mi-au spus că impresia lor a fost că povestitorul li se adresează lor direct și erau destul de bulversați. Se tot întrebau: de ce vorbește scriitorul cu mine, ce treabă am eu aici, apoi se lăsau purtați de poveste și uitau cine vorbea. Își spuneau că o fi vreo cadență internă a textului și continuau să citească. Apoi la un moment dat își dădeau seama: stai că avem aici un TU, iar dacă avem un TU, asta înseamnă că avem și un EU, cine o fi acest EU care spune de fapt povestea? Cine poate fi naratorul? O fi un personaj, l-am întâlnit, hai să încerc să descopăr. Și trebuie să recunosc că am urmărit să produc acest efect în mintea cititorului. Unii dintre ei, la fel cum spui și tu, au început o muncă detectivistică încercând să ghicească cine spune povestea, iar asta m-a amuzat teribil. La un moment dat am avut o discuție cu un psihanalist care mi-a spus că era convins că era un dialog între subconștientul și inconștientul aceluiași personaj, iar eu mi-am spus că nici măcar nu pricep ce vrea să spună, darămite să mai și scriu despre așa ceva.

DB: Dar ai știut de la bun început că aceasta va fi structura poveștii? Că o vei spune la persoana a doua singular?

EC: Da, de la bun început. Mi-a fost limpede că vreau să o concept sub forma unui dialog și am știut din capul locului cine va fi naratorul, din perspectiva cui va fi spusă povestea. Și, bineînțeles, nu vom dezvălui acest lucru cititorilor români, lăsându-le lor plăcerea lecturii. Ce s-a schimba pe măsură ce scriam cartea a fost momentul în care este dezvăluit secretul. Inițial mă gândeam că va deveni limpede doar la finalul cărții. Apoi mi-am spus că este prea ca în filmele siropoase americane, în care deznodământul vine la final și îi lasă pe toți cu gurile căscate. M-am gândit că pot aduce mai multă lumină în text dacă vin cu adevărul pe la mijlocul poveștii. 

DB: Eu am citit traducerea în engleză a cărții, dar toți cei care o citesc în franceză în original spus că frazele tale sunt foarte muzicale. Bănuiesc că nu e ușor de tradus. 

EC: Ce interesant că mă întrebi tocmai acest lucru, pentru că tocmai am citit un interviu pe care l-a acordat traducătorul meu în engleză și tocmai despre asta a vorbit. El analiza mai multe fraze ale mele și remarca faptul că sunt foarte simetrice. Fiecare propoziție are același număr de silabe și fiecare folosește același adjectiv. Și mi-am spus: Doamne, fii atent, câtă dreptate are! Dar să știi că n-a fost nimic deliberat sau premeditat din acest punct de vedere. La un moment dat traducătorul meu de spaniolă m-a întrebat: folosești aici cuvântul manqué, care poate însemna foarte multe lucruri în spaniolă, printre altele poate însemna și lipsă. Trăiești în lipsuri, în sărăcie, însă mai poate însemna și că trăiești cu dorul cuiva, așa că spune-mi la ce te referi când folosești cuvântul ” manqué”? 

Apoi am fost uimit când mi-a atras atenția că, dacă citești două propoziții legate, prima are 8 silabe, a doua 6 silabe, în a treia sunt 8 silabe, iar în a patra sunt din nou 6 silabe. Păi, adevărul e că atunci când scriu nu stau să număr pe degete, însă ce fac este să-mi citesc textul cu voce tare ca să văd dacă are muzicalitate, dacă sună bine.  Așa că știu precis că n-am căutat internționat să folosesc cuvinte care au un anumit număr de silabe. Ceea ce le-am spus traducătorilor cu care am colaborat e că mi-ar plăcea dacă ar reuși să redea muzicalitatea textului. Atât.

DB: Unul dintre personajele tale spune că omenirea este o specie nomadă care la un moment dat s-a oprit din mers. Mi-a plăcut teribil de mult ideea. O poți dezvolta puțin?

EC:  Nu știu dacă pot să o explic. Știi, am scris cartea asta în 15 ani și de multe ori mă găsesc în dificlutate când trebuie să explic ceva ce am scris acolo. Însă tot ce am scris face parte din ce cred, din gândurile și credințele mele. Și tocmai în asta constă și muzicalitatea textului, care aduce laolaltă foarte multe idei și aforisme. Dar de fapt, da, cred asta. Cred că suntem nomazi care, în loc să umble, construiesc case și încheie polite de asigurare. Dar în adâncul sufletului rămânem nomazi. Uite, cum mi se întâmplă mie acum. Aveam un anumit grad de confort, aveam o slujbă, îmi primeam salariul din două în două săptămâni. Și, ca să fiu foarte sincer, sunt o persoană pentru care confortul este foarte important, siguranța în general, Însă le las și plec în lume. Cartea asta mă ajută să ajung în foarte multe părți din lume. Voi ajunge curând în Guadalupe, apoi în Mexic. Ar trebui să mă duc și în Egipt, pentru că se va traduce romanul și în limba arabă. Așa că poate în adâncul sufletului eram nomad, iar această plăcere a călătoritului iese acum la iveală.

DB: ești de origine egipteană, însă ești născut în Canada și trăiești în Canada și în Franța. Cum ți-a influențat originile identitatea?

EC: Păi, cred că romanul meu este și un fel de scrisoare de dragoste pentru Egipt și nu neapărat pentru Egiptul meu, pentru că în toată viața mea n-am fost acolo de mai mult de 15 ori. Am ceva rude acolo și le-am vizitat însă doar ca turist. Dar n-am vrut să vorbesc despre Egiptul meu, ci despre Egiptul părinților mei și despre comunitatea lor. Ei aparțin unei comunități Levantine, preponderent creștine, limba lor maternă este franceza, au vorbit franceză înainte să învețe araba. Ei au fost mereu un soi de liant între Est și Vest. Așa că intenția mea a fost să scriu o scrisoare de dragoste pentru acest Egipt al lor.  Nu o să știu niciodată cum a fost el de fapt, dar am crescut cu poveștile lor, cu familia și cu prietenii lor, așa că uneori chiar am impresia că am trăit direct aceste lucruri.

DB: Poți să ne vorbești puțin și despre romanul pe care îl scrii acum?

EC:  Ce interesant să mă întrebi tocmai asta, pentru că atunci când îți răspundeam la întrebarea precedentă mă gândeam exact la această a doua carte. Lucrurile stau în felul următor: când m-am apucat de scris aveam în minte două povești pe care doream să le spun. Am început să o scriu pe cea din ”Ce que je sais de toi” pentru că se petrece în Egipt și pentru că am vrut să îi mai pot întreba pe părinții mei, care sunt destul de în vârstă, și pe prietenii lor, o grămadă de lucruri despre țara lor natală. Într-un fel, m-am temut că ei nu vor mai fi mult timp în viață și că trebuie să profit de prezența și de amintirile lor. 

A doua carte, pe care sper să o pot termina, să am norocul și talentul să o pot scrie, să va petrece în alt loc și în altă perioadă istorică. Va fi complet diferită de prima, iar acum sunt în faza în care port dialoguri despre ea cu prietenii mei imaginari.

DB: Acum, după succesul primei tale cărți, ce este literatura pentru tine?

EC: Păi a căpătat un loc atât de important în mod complet neașteptat. În primul rând, este o ocazie să cunosc foarte mulți oameni. Uite, cum e discuția pe care o avem noi acum. Am mai acordat niște interviuri zilele trecut la București. Am avut întâlniri cu studenți la litere și mi se pare extraordinar de interesant să am ocazia să discut cu ei.  M-am întâlnit și cu elevi de liceu, deci mult mai tineri, am întâlnit cititori din alte țări. Știi, prima carte este ceva ce scrii la tine acasă, la tine în pat, fără să te gândești că într-o zi vor exista oameni care să citească ce ai scris. Apoi uite, se întâmplă că vii în România, ești primit cu atât de multă căldură, vorbești despre prietenii tăi imaginari cu alte persoane și asta te face să te simți un privilegiat. Deci literatura pentru mine este un privilegiu. 

Doina Borgovan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.