Incluziv: 7 clişee despre persoanele cu dizabilităţi, folosite excesiv în cărţi şi filme
Clișeele despre persoanele cu dizabilități sunt folosite de autori de cărţi şi scenarii în mod excesiv.
Articol editat de cristina.rusu, 19 noiembrie 2024, 15:21
Cărţile şi filmele au puterea de a modela percepţiile şi a influenţa societatea; de asta e o problemă faptul că, atunci când vine vorba de portretizarea persoanelor cu dizabilităţi, cumva nu se descurcă.
Dragi autori de cărţi şi scenarii, apreciem enorm faptul că vorbiţi despre noi; dar vă rugăm, nu s-ar putea să evitaţi aceste clişee?
- Eroul cu dizabilităţi care depăşeşte orice obstacol
Se pune o presiune uriaşă pe persoanele cu dizabilităţi pentru a fi inspiratoare, doar pentru a demonstra că pot învinge toate dificultăţile. Nu e realist să credem că putem să fim cu toţii Forrest Gump, să fim eroi la infinit în propria noastră poveste.
- Răufăcătorul cu dizabilităţi
Asocierea dizabilităţii cu răutatea e una foarte veche, de care în special lumea filmului nu reuşeşte nicicum să scape. Gândiţi-vă numai la Dr. Poison în Wonder Woman sau Scar din Regele Leu. Asocierea e greşită pentru că perpetuează stigmatizarea şi creează, în mod inconştient, un sentiment de neîncredere acolo unde nu ar trebui să fie. Persoanele cu dizabilităţi au personalităţi complexe: adică pot fi mai mult sau mai puţin binevoitoare, la fel ca toţi ceilalţi.
- Vindecarea miraculoasă
Filosofic vorbind, sugerează că persoanele cu dizabilităţi nu pot avea vieţi împlinite fără să fie vindecate sau reparate. În plan practic, clişeul este din păcate atât de înrădăcinat încât uneori persoane complet necunoscute – un şofer de taxi, cineva întâlnit într-un parc, un profesor – se simt obligate să ofere idei de medici, metode secrete din Brazilia, vindecători spirituali etc. Viaţa unei persoane cu dizabilităţi poate fi bună chiar şi fără speranţa permanentă a vindecării.
- Puteri speciale datorate dizabilităţii
De cele mai multe ori este o tentativă de a arăta ceva pozitiv, ignoră însă realitatea şi creează aşteptări stranii. Cum a fost persoana care m-a întrebat în staţia de autobuz cum detectez, ca nevăzătoare, numărul maşinii care soseşte; iar când i-am spus că pur şi simplu întreb, a fost foarte dezamăgită! Dragi autori, haideţi să stabilim odată pentru totdeauna: nevăzătorii nu au un al treilea ochi cu care percep sufletul celui cu care discută; persoanele în spectru autist nu sunt neapărat genii în muzică; iar persoanele paraplegice nu au puteri mentale deosebite, cu care le fac lucruri nefaste celor din jur.
- Sufletul inocent
Infantilizarea personajelor cu dizabilităţi reduce complexitatea lor emoţională şi intelectuală. Clişeului nu ar trebui să i se dea apă la moară; este şi aşa o problemă foarte răspândită ca o persoană cu dizabilităţi care-şi caută un loc de muncă să fie tratată infantilizant.
- Tragedia supremă
Acest clişeu se observă suficient de des în interacţiunile din realitate, nu e nevoie să-l mai înmulţim şi în filme. De exemplu când o persoană cu dizabilităţi e felicitată pentru că are un loc de muncă, pentru că „măcar îşi distrage atenţia”. Persoanele cu dizabilităţi nu trăiesc într-o permanentă tragedie, nu îşi duc viaţa doar pentru a-şi distrage atenţia… de la viaţă. O variaţie la clişeu este finalul tragic, care întăreşte ideea că existenţa în condiţii de dizabilitate se poate justifica numai printr-un final inspirator de dureros.
- Victima neajutorată
Pentru acest clişeu Charles Dickens e de vină, care l-a creat pe Tiny Tim, un personaj menit exclusiv să inspire milă. Cu Dickens nu mai avem cum să ne certăm, descendenţii lui artistici însă au avut la dispoziţie vreo 150 de ani să transforme orice persoană cu dizabilităţi în „lecţie de viaţă” şi „inspiraţie pentru noi toţi”. Eu zic că o astfel de vârstă e suficientă pentru un clişeu, să-l mai lăsăm să se odihnească.
Mai avem de aşteptat până când persoanele cu dizabilităţi să devină personaje autentice, complexe şi reale în operele creative, deşi e drept că s-au făcut paşi în acest sens în ultimii ani. Cel puţin niciun autor sau scenarist nu ar mai îndrăzni să recurgă la o vindecare absolut senzaţională ca în telenovela Esmeralda.
Ce credeţi, ce alte clişee au mai fost folosite în exces?
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
