Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Recomandarea traducătorului

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului

Patrick Deville, Samsara, traducere de Rodica Baconsky și Alina Pelea, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2024.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 1 decembrie 2024, 00:00

O formă ușoară de sindrom India avem foarte mulți dintre noi. Sindrom, desigur, în sensul că resimțim o anume fascinație față de această țară – sau poate ar trebui să spun „tărâm” ca să subliniez mai bine ce trezește în mințile noastre acest cuvânt. În sensul că aproape toți avem o imagine, uneori vagă și probabil incorectă întrucâtva, orientalistă, dar totuși avem o anume imagine despre India, ceea ce adesea nu se întâmplă cu țări de care suntem, geografic, mai aproape. Iar curiozitate, cu siguranță, India stârnește din plin.

Dacă vă regăsiți printre cei pe care tocmai i-am descris, îndrăznesc să spun că romanul fără ficțiune Samsara al lui Patrick Deville e un cadou pentru dvs. Roata destinului s-a învârtit astfel încât să avem la acest final de an 2024 încă o carte în română despre India.

Și nu orice carte.

Samsara e parte a ciclului „Abracadabra”, în care Patrick Deville își propune să călătorească spre vest și spre est ca să redea apoi lumii… cât mai multe vieți. În Ciuma și holera, primul din serie tradus la noi, scriitorul face următorul calcul deloc prozaic, ba chiar foarte uman:

Erau doar o mână [de oameni], la începutul secolului XX. Am putea socoti că, de la apariția lui homo sapiens, au trăit și au murit în total optzeci de miliarde de oameni. Puțin. Calculul e simplu: dacă fiecare dintre noi ar scrie fie și numai despre zece Vieți în cursul existenței sale, niciuna nu ar fi uitată. Niciuna nu ar fi ștearsă. Fiecare dintre ele ar ajunge să fie cunoscută de generațiile viitoare și s-ar face dreptate.

Iar, în Samsara, privind de la fereastra unui tren, reflectează la un moment dat așa:

În clipa în care nu-ți dai seama care dintre cele două trenuri s-a pus în mișcare, pasagerii despre care n-o să știu niciodată nimic, zăriți prin rețelele argintii ale ploii pe geamuri, se estompau și dispăreau. Mi-aș fi dorit să cunosc viața fiecăreia dintre ființele acelea reale – dintre care, poate, unele erau convinse că trăiseră deja și că, după moarte, vor fi nevoite să trăiască din nou –, să leg o conversație cu ele, să aflu ce emoții, necazuri și speranțe aveau, dacă își imaginau o existență diferită, cum se trăia altundeva, la Tallinn sau în Tahiti, și mă gândeam că era inutil să adaugi vieți fictive acestor vieți absolut unice, în stare să provoace o milă fără margini pentru condiția noastră umană; fiecare dintre viețile astea merita să fie salvată printr-o poveste, iar cele ale dispăruților să fie scoase din uitare. De pildă, viața lui Pandurang Khankhoje, o viață de freedom fighter, cum au fost cu zecile de mii în secolul XX, deloc zgârcit cu ele.

Într-adevăr, multe vieți prezente și trecute se intersectează cu a lui și astfel ajung să fie conservate pe hârtie de-a lungul paginilor.

Personajul central însă e Pandurang Khankhoje (1883-1967), figură eclectică: doctor în agronomie, investitor în domeniul minier, revoluționar și luptător pentru independența Indiei ca membru al mișcării Ghadar, artizan al relațiilor diplomatice între India și Mexic. Figură eclectică și destin pe măsură. Pașii l-au purtat departe de țară: Japonia, Statele Unite, Mexic – care i-a devenit o a doua casă, Europa și Orientul Mijlociu, unde trăiește o vreme sub identități false. Gândurile și inima par să-i fi rămas totuși strâns legate de India pentru că tot ce face e cu gândul la această țară, care îl condamnase la moarte in absentia, făcându-I imposibilă întoarcerea vreme de decenii.

Luptă pentru independența ei, vrea să-și pună știința în slujba ei. Nu alege însă tabăra bună, iar Deville ne face să înțelegem cât de greu trebuie să fi fost pentru un contemporan al evenimentelor anilor din primele decenii ale anilor 1900 să facă alegerea „corectă”. Cert e că Pandurang Khankhoje nu poate reveni acasă decât spre finalul vieții. Modest, neștiut, fără posibilitatea de a-și folosi cercetările avansate din domeniu geneticii pentru a dezvolta agricultura Indiei într-o perioadă critică.
Puțin cunoscut e și azi, chiar și în India. Că retrăiește, că eforturile sale ies la lumină prin cuvintele lui Deville e o recunoaștere meritată.

Destinul lui Pandurang Khankhoje e prezentat în paralel cu cel al altor luptători pentru independența Indiei, foarte diferiți unul de altul ca vârstă, viziune și imagine, dar mânați de același imbold. Un scurt fragment ilustrativ pentru „jocul” lui Patrick Deville, scriitor și zeu-păpușar totodată:

În 1940, Rabindranath Tagore i-a primit în Bengal pe Mohandas Gandhi, Jawaharlal Nehru și Subhas Chandra Bose pentru a discuta cu ei situația internațională. Pozițiile celor patru bărbați înainte de declanșarea noului conflict erau divergente și așa erau de multă vreme. Îmi imaginam întâlnirea celor patru personaje aproape legendare ale istoriei Indiei contemporane, care se alătură în mitologiile populare eroilor din Mahābhārata. Gandhi „Marele Suflet”, Tagore „Marele Apărător”, Nehru „Panditul” sau „Învățatul” și Bose „Netajiul” sau „Șeful Respectat”. Tagore se apropia pe atunci de optzeci de ani și avea să moară în anul următor, Gandhi de abia împlinise șaptezeci de ani și Nehru – cincizeci, iar Bose avea doar puțin peste patruzeci. Îi diferenția și portul: primul, drapat în lunga sa togă de aristocrat, al doilea, înfășurat în pânză albă, al treilea, cu fes și jiletcă fără guler și fără mâneci care se mai comercializează și azi sub denumirea de Nehru’s jacket, ultimul, la costum impecabil și cravată.

Aceste destine care constituie urzeala cărții se descoperă cititorului de-a lungul periplului lui Patrick Deville în India anului 2022, ocazie de a păstra în memorie alte și alte vieți, contemporane de data aceasta.

Nu aș încheia fără a menționa efectul cărții asupra mea. Am citit mult mai mult despre India decât ar fi cerut-o munca de traducere, iar inerția e atât de mare încât nu mă pot opri încă. E deci o carte care deschide mintea și apetitul intelectual.

Traducătoarele vă recomandă așadar călduros Samsara, romanul fără ficțiune al lui Patrick Deville, apărut, grație echipei de la Casa Cărții de Știință, într-o formă splendidă, ce incită la lectură.