Incluziv: Ce înseamnă capacitatea juridică a persoanelor cu dizabilităţi?

Capacitatea juridică înseamnă recunoaştere egală în faţa legii a tuturor, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi.

Articol editat de cristina.rusu, 3 decembrie 2024, 10:22

Convenţia Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi ajunge anul acesta la vârsta majoratului, fiind pusă într-o formă scrisă în decembrie 2006.

Scopul său este să protejeze drepturile și demnitatea persoanelor cu dizabilități şi să asigure că acestea pot trăi o viață independentă, participând pe deplin la toate aspectele vieții sociale, economice și culturale.

Chiar şi astăzi, după 18 ani, implementarea unor aspecte ale Convenţiei le dă de furcă legiuitorilor la nivel naţional.

Astăzi, de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, e o ocazie perfectă să revizităm unul din cele mai importante capitole: dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a fi egale în faţa legii cu toţi ceilalți.

Consultantul nostru juridic a fost Ovidiu Tuduruţă, fostul coordonator al Departamentului Politicilor pentru Tineret din cadrul Forumului European al Dizabilităţii.

Andrea Nagy: Să începem cu o definire a termenilor: ce înseamnă capacitatea juridică a persoanelor cu dizabilităţi?

Ovidiu Tuduruţă: Înseamnă recunoaştere egală în faţa legii a tuturor, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi. Convenţia vine şi spune că o persoană, indiferent de forma de dizabilitate – fizică, senzorială, mentală – dobândeşte recunoaştere egală în faţa legii. Persoana cu dizabilităţi beneficiază de dreptul de a decide, iar statului îi revine obligaţia de a facilita acest drept: fie prin măsuri de suport, fie printr-o tutelă sau curatelă.

Andrea Nagy: Cât de mult respectă statul român aceste obligaţii? Mă refer în special la aspectele ce ţin de procedură.

Ovidiu Tuduruţă: Nu respectă. Astăzi scena publică e dominată de acest termen, „statul de drept”. Ori nu putem discuta despre un stat de drept în contextul în care o bună parte din societatea românească nu beneficiază de o recunoaştere egală în faţa legii.

Avem un text legislativ asumat în momentul ratificării acestui act de drept internaţional, dar nu avem şi un set de măsuri practice prin care implementarea trebuie să se facă.

Ba mai mult, persoana cu dizabilităţi se loveşte frecvent de situaţii discriminatorii.

Şi avem de la exemple simple, începând cu situaţia în care persoana cu dizabilităţi deţine un drept de proprietate asupra unui imobil, dar nu poate să-şi exercite dreptul de a tranzacţiona acel imobil.

Dar avem şi situaţia în care persoana cu dizabilităţi se loveşte de o politică de respingere din partea băncilor pentru a deschide un cont bancar.

Andrea Nagy: Să vorbim despre un punct interesant pentru mulţi.

Convenţia vorbeşte în mod explicit despre accesul persoanelor cu dizabilităţi la credite şi ipoteci.

Cât de realist este acest punct în ţara noastră?

În contextul în care angajabilitatea persoanelor cu dizabilităţi se situează undeva pe la 15%, mai poate o persoană cu dizabilităţi să aibă acces la credite?

Ovidiu Tuduruţă: Acest act de drept internaţional nu vorbeşte despre solvabilitatea persoanelor cu dizabilităţi, ci despre obligaţia operatorului bancar de a pune la dispoziţie documentele necesare într-un format accesibil (documente electronice, documente cu litere mărite, posibilitatea unui interpret mimico-gestual).

Solvabilitatea persoanei cu dizabilităţi nu mai ţine de acest act, ci de instituţia bancară.

Până să fie evaluată însă solvabilitatea, avem o problemă de acces în bancă, de relaţionare cu operatorul bancar în parcurgerea documentaţiei necesare.

Pentru mine este uluitor că avem o legislaţie sănătoasă şi solidă, avem şi instituţii de monitorizare; cu toate acestea abuzul există şi nimeni nu ia măsuri pentru a-l combate.

Andrea Nagy: Un alt punct al Convenţiei se referă la accesul persoanelor cu dizabilităţi la justiţie.

Statele părţi sunt obligate să asigure formarea corespunzătoare a celor care lucrează în justiţie (a poliţiştilor, administraţiei penitenciarelor) în ceea ce priveşte raportarea la persoanele cu dizabilităţi.

Un lucru pe care nu mi-l imaginez întâmplându-se în România.

Ovidiu Tuduruţă: Dacă în situaţia altor obiective de politică socială sau de drepturile omului s-au consumat foarte multe resurse pe promovare, în ceea ce priveşte Convenţia în România nu există instruirea funcţionarului public; nu există instruirea persoanelor decidente vizavi de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Este nevoie de un set de măsuri pentru informarea lucrătorului în justiţie vizavi de drepturile acestor persoane, vizavi de capacitatea persoanei cu dizabilităţi de a înţelege şi, în ultimă instanţă, o instruire referitoare la măsuri de suport în vederea facilitării deciziei.

E foarte important să plecăm de la premisa că dacă o persoană are o dizabilitate, asta nu înseamnă că nu mai are dorinţe sau voinţă proprie.

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.