ANAF: NU se vor percepe 10% din banii aflați în conturile bancare
Vezi care sunt sumele pentru care ANAF percepe contribuții:
Articol editat de Rareș Vrăbieș, 16 decembrie 2024, 11:31 / actualizat: 16 decembrie 2024, 15:08
Agenția Națională de Administrare Fiscală dezminte informațiile vehiculate în spațiul public potrivit cărora, începând cu anul viitor, ar percepe 10% din banii aflați în conturile bancare ale contribuabililor.
Într-un comunicat oficial, ANAF subliniază că NU se percep contribuții pentru sumele existente în conturile bancare, ci doar pentru dobânzile generate de aceste sume și numai dacă veniturile totale din investiții depășesc plafonul legal.
Astfel, contribuția de asigurări sociale de sănătate se datorează pentru veniturile obținute din dobânzi, dividende sau din câștiguri de pe piața de capital, dacă prin cumulare cu alte categorii de venituri se depășește pragul anual de 6, 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară.
RADOR RADIO ROMÂNIA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.