Ascultă Radio România Cluj Live

6 ianuarie – Boboteaza sau Epifania

Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului.

6 ianuarie – Boboteaza sau Epifania
Foto: CRISTIAN NISTOR

Articol editat de cristina.rusu, 6 ianuarie 2025, 00:00

Boboteaza sau Epifania este sărbătorită la 6 ianuarie de către Biserica ortodoxă și catolică. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi.

 

Biblia vorbește despre Ioan Botezătorul, considerat înaintemergătorul lui Isus Hristos, care propovăduia venirea acestuia, îndemnându-i pe iudei la pocăinţă. Îmbrăcămintea lui Ioan era foarte simplă, făcută din păr de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Icoanele au păstrat, de-a lungul timpului, această imagine, înfățișându-ni-l pe Botezător ca pe un pustnic cu părul lung și barbă aspră.

Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim și din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele și mai ales pentru a fi botezați de el în râul Iordan. Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-și mărturisească păcatele și să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar cel ce va veni după el (adică Isus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Vestind venirea lui Isus Cristos, Ioan spunea că acela este mult mai mare și mai puternic decât el.

Sfânta Evanghelie ne povesteşte că şi Isus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus:

Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica păcatul lumii.

Ieșind Isus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis și Spiritul lui Dumnezeu s-a vărsat, pogorându-se ca un porumbel și venind peste El zicând:

Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit.

Credinţe şi tradiţii

Credinţe şi tradiţii de Bobotează, evocate de etnologul Ioan Toşa, de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Boboteaza e considerată „vârful de lance” al iernii: cum era vremea în ziua de Bobotează, se credea că aşa va fi şi timpul în restul iernii. Şi în ziua de astăzi se mai vorbeşte despre „gerul Bobotezii”.

Boboteaza e ultima sărbătoare din ciclul sărbătorilor Crăciunului, când se sfinţeau toate apele. Apele din răuri şi fântâni se considerau „curate” până când femeile spălau prima dată rufe sau le foloseau apa.

Înainte de Bobotează, şi în trecut, şi în prezent, preotul umbla cu crucea pe la case, să le sfinţească. Umblatul cu crucea pe la case făcea din preot persoana cea mai importantă din cadrul comunităţii săteşti, el cunoscând situaţia fiecărui membru al acesteia.

”Fuiorul popii”, un obicei mai ales din Moldova, dar şi din Transilvania. Atunci când preotul umbla cu crucea, primea un fuior de la fiecare casă. „Fuiorul popii” era ales de către femeie dintre cele mai frumoase fuioare ale ei, cu credinţa că, peste vară, cânepa se va face mai frumoasă şi fuioarele următoare vor fi mai bune decât cel dat preotului.

Obiceiurile s-au schimbat: au început să se modernizeze după desfiinţarea iobăgiei, s-au modernizat şi mai mult după primul război mondial, iar după revoluţia din 1989 s-au demonetizat complet, afirmă etnologul Ioan Toşa. În foarte puţine sate se mai colindă de Crăciun. La oraş, dacă înainte de 1989 se auzeau colinde aproape la fiecare apartament de bloc, acum e tăcere, remarcă etnologul, în urma observaţiilor personale.

Un obicei care s-a păstrat şi în zilele noastre e cel de sfinţire a apei la Bobotează. Apa sfinţită se punea peste toate lucrurile din gospodărie, începând cu fântâna. Unii o foloseau – şi o folosesc – ca medicament, considerând că are proprietăţi miraculoase. Apa sfinţită la Bobotează nu se „strică”, rămâne la fel de curată şi bună tot anul.

În noaptea de Bobotează, la fel ca de Crăciun, se credea că se deschide cerul. Oamenii curaţi la suflet pot vedea cerul deschis şi pot cere orice de la Dumnezeu, iar ceea ce cer li se va împlini.

 

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Tradiții cu bun gust – meniu sănătos pentru masa de Paște | AUDIO
Recomandari joi, 17 aprilie 2025, 00:00

Tradiții cu bun gust – meniu sănătos pentru masa de Paște | AUDIO

Sărbătorile pascale sunt un prilej de bucurie, dar și un moment în care mesele îmbelșugate pot pune la încercare echilibrul alimentar.  ...

Tradiții cu bun gust – meniu sănătos pentru masa de Paște | AUDIO
Duminica Floriilor – intrarea Domnului în Ierusalim
Recomandari vineri, 11 aprilie 2025, 00:00

Duminica Floriilor – intrarea Domnului în Ierusalim

Astăzi este sărbătoare mare pentru creștinii ortodocşi şi greco-catolici. Este Duminica Floriilor, moment ce aminteşte de intrarea...

Duminica Floriilor – intrarea Domnului în Ierusalim
GAUDEAMUS CLUJ 2025: Recomandările noastre
Recomandari marți, 8 aprilie 2025, 16:17

GAUDEAMUS CLUJ 2025: Recomandările noastre

Caravana Gaudeamus Radio România poposește în Piața Unirii din Cluj între 9 și 13 aprilie. Lansări de carte, întâlniri cu scriitori,...

GAUDEAMUS CLUJ 2025: Recomandările noastre
Povestiri cosmice – Luna
Recomandari sâmbătă, 5 aprilie 2025, 00:00

Povestiri cosmice – Luna

Astăzi, ne îndreptăm privirile spre cel mai apropiat vecin cosmic al nostru, Luna: obiectul ceresc cel mai observat si fotografiat. De-a lungul...

Povestiri cosmice – Luna
Recomandari vineri, 4 aprilie 2025, 17:42

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025

Ediția clujeană cu numărul 24 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va avea loc între 9 și 13 aprilie în Piața Unirii, centrul...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Recomandari marți, 1 aprilie 2025, 12:24

Tot ce trebuie să ştim despre ETA, autorizaţia necesară pentru a călători în Regatul Unit

Începând cu 2 aprilie 2025, cei care doresc să călătorească în Regatul Unit au de îndeplinit un pas birocratic suplimentar. Indiferent dacă...

Tot ce trebuie să ştim despre ETA, autorizaţia necesară pentru a călători în Regatul Unit
Recomandari joi, 27 martie 2025, 16:11

Aplauze pentru Teatru, de ziua Sa!

Tineri înarmați cu baloane, zâmbete și voie bună așteptau de dimineață pe esplanada Teatrului Național, gata să-i întâmpine pe cei mici...

Aplauze pentru Teatru, de ziua Sa!
Recomandari marți, 25 martie 2025, 11:11

Buna Vestire – cea mai importantă veste din istorie!

Buna Vestire, taina mai presus de taină, este considerată de către creştini, drept cea mai importantă veste din istorie: începutul mântuirii...

Buna Vestire – cea mai importantă veste din istorie!