Prima pagină » Reportaje » Finanțele în vremea lui Cuza

Finanțele în vremea lui Cuza

(interviu cu istoricul Iosif-Marin Balog, cercetător la Institutul de Istorie ”George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române)

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 24 ianuarie 2025, 00:00

Unul dintre elementele definitorii ale epocii moderne în spațiul european este reprezentat de prezența băncilor și a sistemului de credit. Băncile au fost elementul central de păstrare, de centralizare și de mișcare a capitalului. Banca a fost mijlocul prin care capitalul a fost investit și valorificat în diverse sectoare economice.

În spațiul nostru, lucrurile s-au mișcat mai încet, dar au luat avânt în a doua jumătate a veacului al XIX-lea.

Care au fost realitățile economice din spațiul românesc în contextul realizării Unirii Principatelor? Răspunsul îl aflați ascultând interviul realizat de Alina Vigoniuc cu Iosif-Marin Balog, cercetător la Institutul de Istorie ”George Barițiu” din Cluj-Napoca:

Alina Vigoniuc: La mijlocul secolului al 19-lea putem spune că provinciile românești erau mai apropiate din punct de vedere economic de evul mediu decât de perioada modernă. Care era situația economică în Transilvania, în Țara Românească, în Moldova?

Iosif-Marin Balog: La în sfârșitul secolului al 18-lea – începutul secolului al 19-lea, decalajele de modernizare economică dintre țările vest-europene, cele central-răsăritene, erau pe cale de a se adânci. Acum asistăm în această perioadă la crearea unor decalaje evidente de dezvoltare, din multiple perspective. Aici discutăm și de avansul revoluției industriale, dar mai ales și de ceea ce însemnau reformele și cadrul economic de tip modern. Dacă în Europa Occidentală și chiar în Europa Centrală deja se realizaseră reforme semnificative, mai ales în domeniul relațiilor agrare, în ceea ce vor constitui viitoarele principate românești încă domina vechiul regim agrar, bazat pe relații de servitute, cu unele încercări de reformare în contextul regulamentelor organice, dar insuficiente și incomplete, ca să putem vorbi de o agricultură de relații de proprietate de tip modern.

Alina Vigoniuc: Dar Transilvania nu se supunea regulamentelor organice, era diferit.

Iosif-Marin Balog: În Transilvania, situația era într-o oarecare măsură diferită. Dar și în Transilvania, până la 1848 suntem în acel vechi regim de proprietate, bazat, de asemenea, pe relații de servitute, situații care n-au făcut decât să contribuie la adâncirea decalajelor de dezvoltare și la menținerea într-o stare de înapoiere a lumii rurale mai ales, dar și a economiei, în ansamblul său.

Alina Vigoniuc: Cum s-au produs lucrurile care au dus la momentul 24 ianuarie 1859?

Iosif-Marin Balog: Contextul politic este cunoscut. Momentul 1859 este de fapt finalul unui proces început încă în contextul crizei orientale, al războiului Crimeei și a consecințelor acestuia, iar pe plan politic știm foarte bine influența Franței la momentul respectiv, Congresul de Pace de la Paris și măsurile ulterioare care au creat cadrul favorabil pentru constituirea statului modern la 1859. Practic, românii au folosit din plin această oportunitate creată de cadrul internațional realizat prin Conferința de de Pace de la Paris din 1856.

Alina Vigoniuc: Cum a schimbat economia Unirea de la 1859?

Iosif-Marin Balog: A schimbat-o într-un mod fundamental. Aici, dacă ne gândim la puținii ani de domnie ai Principelui Cuza, însă, trebuie să subliniem faptul că el a fost cel care a creat în mod eminamente fundamental cadrul legislativ și instituțional pentru înscrierea într-o traiectorie de modernizare economică.

Alina Vigoniuc: A venit cu o serie de reforme.

Iosif-Marin Balog: A venit cu o serie de reforme. Sigur, primele măsuri au fost cele de ordin legislativ și de ordin administrativ. Practic, dacă ar fi să realizăm o cronologie, încă din cursul anului 1859, Prințul Cuza a fost nevoit să ia o serie de măsuri legislative, în primul rând, pentru că trebuie să ne gândim la următorul aspect: în Principalele Unite, cum se numeau atunci, denumirea de Români o avem de la 1862, în Principalele Unite nu existau instituțiile economice fundamentale de funcționare a unui cadru economic modern. Statul nu avea o monedă proprie. Exista leul, dar care era doar o valoare de etalon, o valoare de calcul. Erau nu mai puțin de 80 de însemne monetare care circulau la nivelul Principatelor, deci era foarte dificil și din această perspectivă gestionarea unei economii și a unui sistem fiscal. Ca urmare, una dintre primele măsuri este cea a introducerii unui sistem fiscal de tip modern. Introducerea unui sistem de impozitare, introducerea impozitului funciar. Sigur că impozitul funciar va fi introdus într-o primă fază într-un mod parțial, dar va fi apoi perfecționat după reformele agrare din 1864.

Alina Vigoniuc: Toate atunci au fost secularizate și averile bisericești.

Iosif-Marin Balog: Secularizarea averilor bisericești din decembrie 1863 face parte dintr-o serie de măsuri de ordin administrativ necesare modernizării economice și mai ales a reașezării relațiilor de proprietate, a redistribuirii proprietății funciare pe baze moderne, pe baze noi. Și atunci a fost una dintre măsurile cele mai importante, cele mai radicale, ca să spunem așa, și cele mai contestate, cel puțin în primii ani, această măsură a secularizării averilor. Gândiți-vă că în jur de 30 la sută din fondul funciar din Principalele Unite era în posesia unor mănăstiri închinate, multe dintre ele închinate în spațiu grecesc, mănăstirii locale. Deci, era o parte semnificativă din averea țării în posesia acestor mănăstiri. Acest fond funciar a fost distribuit apoi prin reforma agrară a fost distribuit în proprietate țăranilor, în bună măsură, sau a constituit parte a ceea ce a însemnat proprietatea statului.

Alina Vigoniuc: Ca să vorbim în termenii secolului 21, de unde au venit banii pentru investiții?

Iosif-Marin Balog: La început a fost extrem de dificil, pentru că, să ne gândim, Principatele Unite nici măcar nu aveau o structură specifică unui buget de tip modern. Primul buget îl avem abia din 1860. Resursele financiare erau extrem de limitate. Sistemul de impozitare era unul încă de tip vechi, regim prin care statul nu controla decât în foarte mică măsură încasările la buget. Acele încasări erau realizate prin arendarea impozitelor, deci prin intermediari. Statul obținea foarte puțin prin sistemul vechi de impozitare. De aceea a fost nevoie să fie introdus un sistem nou, european, modern. Sigur că sursa de inspirație, ca și pentru multe alte reforme din domeniu economic, din domeniul fiscal, din domeniul contabil, da, a fost Franța. Contabilitatea de tip francez a fost cea care a fost introdusă în Principalele Unite în contextul respectiv. Și mai mult decât atât, în contextul respectiv, tânărul stat român, să-l numim așa, avea foarte puține posibilități de a se împrumuta pe piața externă, pentru că, nefiind un stat independent, nefiind un stat considerat consolidat, neavând o prezență în circuitele comerciale decât într-o foarte mică măsură, nu prezenta încredere în rândul posibililor creditorii internaționali, încât a fost nevoie să se apeleze la erau așa-numitele case de intermediere, un fel de brokeri care se ocupau cu intermedierea împrumuturilor, inclusiv pentru entități statale. Ceea ce genera, sigur, împrumutul, determina ca satele să se împrumute, statele care erau nevoite să se împrumute în acest sistem, să se împrumute la costuri foarte mari. Primul împrumut pe care l-a realizat Cuza pe piața internațională, realizat printr-o astfel de intermediere, Casa Oppenheim din Germania, a fost în niște condiții extrem de oneroase pentru statul român, patru-cinci ori mai mare decât dobânzile practicate în mod curent pe piețele internaționale la vremea respectivă.

Alina Vigoniuc: Cum a apărut leul pe piața românească, moneda națională? Pentru că spuneați că înainte nu puteam să vorbim despre o monedă națională?

Iosif-Marin Balog: Nu puteam să vorbim despre o monedă națională, în primul rând, pentru că statul Principalele Unite se aflau într-o relație de vasalitate față de partea otomană. Partea otomană nu a îngăduit crearea unui sistem monetar propriu pentru Principatele Unite și apoi pentru România, decât mult mai târziu, încât acesta a trebuit să fie construit de la zero, practic. Din acea unitate etalon care a fost leul încă din 1859, până la adoptarea lui în mod oficial, la 1867, sigur că au fost etape succesive de consolidare și mai ales de încercări nereușite de întemeiere a unei bănci naționale de emisiune, pentru că și acesta era un atribut al unui stat independent. Or, România nu avea posibilitatea, nu i s-a permis practic o bancă de emisiune proprie, care să gestioneze sistemul monetar. Abia la 1880 putem să considerăm introducerea leului și a unei bănci de emisiune, crearea unei bănci de emisiune în adevăratul sens al cuvântului și putem vorbi atunci sigur de un sistem monetar consolidat, cel al leului. Leul era raportat la vremea respectivă la etalonul aur, era paritar cu francul francez, deci era una dintre cele mai puternice și mai stabile monede din Europa, la vremea respectivă.

Alina Vigoniuc: Și neputând să emită, la cine apela?

Iosif-Marin Balog: Bănci intermediare, să spunem așa. Înființarea CEC-ului desigur că face parte din acest proces complex de realizare a unor instituții financiare, în primul rând care să gestioneze finanțele țării. CEC-ul a fost înființat în 1864, inițial pentru operațiuni de tip trezorerie, anume colectarea impozitelor, a veniturilor, a banilor din taxe și impozite, fonduri din valorificarea bunurilor statului și de asemenea a avut acel de-al 2-lea rol, un rol secundar, într-o primă fază, de casă de depuneri, casă de economii, încât este una dintre cele mai vechi bănci sau cea mai veche bancă de tip modern din Principate. Sigur, cu un decalaj de câteva decenii față de ceea ce exista în Transilvania, dar a fost un moment semnificativ din acest punct de vedere. Ulterior, sigur, înființarea Băncii Naționale a României în 1880 a fost de asemenea un eveniment de excepție din această perspectivă a creării sistemului bancar de tip modern.

Alina Vigoniuc: Cum ați descrie perioada aceasta în care Cuza a fost la cârma Țărilor Românești, Moldova și Țara Românească?

Iosif-Marin Balog: A fost, în primul rând, o perioadă de mare fervescență din toate punctele de vedere. Dacă ne gândim la acest efort organizatoric extraordinar de creare a instituțiilor, în primul rând un efort instituțional. Totul a trebuit să fie creat de la zero și a trebuit să fie creat extrem de rapid, pentru că trebuia să se treacă de la un sistem de tip tradițional, medieval, adesea cu practici, cu instituții care nu erau corespunzătoare creării unui cadru de dezvoltare modernă. Ele a trebuit să fie construite, să fie preluate, majoritatea sigur că au fost reluate după modelele occidentale, cum am mai spus, în special după modelul Franței. Să nu uităm aici efortul uriaș pe care românii au trebuit să îl facă pentru recunoașterea dublei alegeri a lui Cuza, într-o primă fază, și apoi pentru recunoașterea Unirii pe plan internațional. A fost un efort extraordinar realizat, realizat cu succes și realizat pe acel principiu al politicii faptului împlinit, deseori, și a politicii utilizării cât mai eficiente a ceea ce însemnau oportunitățile ivite pe plan internațional, mai ales pe plan politico-diplomatic, dar și economic.