Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Recomandarea traducătorilor

Ce mai citim: Recomandarea traducătorilor

Traducătoarele ne recomandă pentru astăzi două cărți apărute iarna aceasta la Editura Casa Cărții de Știință.

Articol editat de cristina.rusu, 16 februarie 2025, 00:00

Traducătoarele Raluca-Daniela Duinea, Ioana-Andreea Mureșan și Roxana Ema Dreve ne recomandă două cărți apărute iarna aceasta la Editura Casa Cărții de Știință, ambele semnate de scriitoarea norvegiană Ingvild H. Rishøi. Este vorba despre volumul de nuvele ”Povești de iarnă” și despre romanul ”Stargate. O poveste de Crăciun”.

Volumul de nuvele Vinternoveller, în traducere, Povești de iarnă, traduse pentru prima dată în limba română, la Cluj, dezvăluie trei povești de viață impresionante.

Chiar dacă auzim mereu că Norvegia este una din țările cu cel mai bun nivel de trai din lume, iată că aceste nuvele ne pun în față viețile unor norvegieni care nu o duc atât de bine și pentru care poate fi de-a dreptul dificil și, uneori, chiar imposibil, să-și poată cumpăra un un bilet de autobuz, sau hainuțe pentru cel mic. În cele ce urmează voi face referire, în special, la nuvelele „Nu-i putem ajuta pe toți” și „Frații”.

Titlul volumului invită cititorul la o lectură ușoară și adesea emoționantă, care te învăluie treptat pe măsură ce te adâncești în ea.

Scriitoarea folosește adesea cuvinte argotice (slanguri), multe enumerații, alternând mereu între folosirea unor fraze lungi și propozitii scurte, adesea fragmentate de momente de retrospecție, de o serie de flashbackuri, de amintiri, care invită cititorul, în mod indirect, la o lectură atentă pentru a nu pierde șirul evenimentelor narate anterior.

Narațiunea este adesea presărată cu maxime care sunt ca sarea si piperul și aduc un plus de prospețime, dând o notă de echilibru și profunzime.

E impresionant modul în care Ingvild H. Rishøi își construiește narațiunea folosind, adesea într-un mod subtil, o serie de teme recurente precum imigrarea, minoritățile, anumite abordări cu privire la rolul de gen și multe altele.

Volumul se deschide cu nuvela intitulată „Nu-i putem ajuta pe toți” care este o poveste de viață a unei mame tinere, singură și divorțată care are grijă de Alexa, fetița ei de numai cinci anișori, care, în ciuda vârstei, se comportă ca un adult, fiind foarte matură în gândire.

În nuvela „Frații” este vorba despre Rebekka sora cea mare de șaptesprezece ani, fire rațională care plănuiește totul și știe totul dinainte, Mia de șapte ani și Mikael de doar patru anișori care se află la bordul expresului Valdres în călătoria vieții lor. Rebekka face tot posibilul să aibă grijă de frații mai mici și să le ofere familia pe care n-au avut-o niciodată.

Intertextualitate este prezentă în textul lui Ingvild, care face trimitere la scriitoarea și ilustratoarea finlandeză, Tove Jansson, renumită pentru seria de cărți pentru copii Momin.

Una dintre provocările mele a fost și aceea de a traduce versurile inserate în ultima nuvelă. Și aici mă refer la câteva versuri preluate din Balada lupului a scriitoarei suedeze Astrid Lindgren din cartea Ronia, fată de tâlhar, versuri din Balada hoinarului de Einar Skjæraasen și câteva versuri de Inger Hagerup.

Un alt lucru aparte este invitația indirectă de a privi în sus la cer, atât de mult evocat de Ingvild, cerul cu Luna și Mările sale, cerul cu multitudinea de constelații cu Venus și Saturn.

Așadar, vă invit să indrăzniți să faceți cunoștință cu personajele acestui volum care vă transmit cu sinceritate că dacă ajutați veți fi ajutați, că mereu cineva care este mai mare și mai în putere are grijă de altul mai firav, mai mic, mai năpăstuit și că în viață e bine să ai oameni pe care te poți baza.

Vă doresc lectură plăcută!

Raluca-Daniela Duinea

După o carieră în jurnalism, la unele dintre cele mai importante ziare norvegiene, Ingvild Rishøi se dedică scrisului, iar volumul de nuvele Povești de iarnă e un mozaic de întâmplări din viața unor locuitori din Oslo.

Aceste întâmplări sunt redate cu acribia gazetarului care știe să-și drămuiască vorbele surprinzând totodată esența într-un stil simplu, dar și plin de subtilități, în care amintiri și frământări din trecut apar constant în planul prezent.

Cele trei nuvele din acest volum surprind frânturi din viețile unor oameni care se străduiesc să rămână pe linia de plutire, vieți aflate sub semnul iernii din Nord, reci și înghețate, cufundate în întuneric, iarnă care oferă prilej de reflecție și, prea adesea, o perspectivă afectată de lipsa luminii.

Scriitoarea ne propune trei povești de viață pe care poate le-am trece cu vederea dacă n-ar reuși să surprindă eforturile uneori supraomenești ale personajelor care se luptă cu greutățile vieții și cu demonii interiori.

Mă voi opri asupra cele de-a doua nuvele, care îl înfățișează pe Thomas, pe adevăratul Thomas, pe acel Thomas pe care Live îl întâlnește la o seară de karaoke într-un bar de pe bulevardul Karl Johan din Oslo și pe care îl sună o lună mai târziu (după ce mai sună la alți câțiva bărbați cu același nume din cartea de telefon) ca să izbucnească în plâns și să-i spună că va fi tată.

Leon își face apariția în viața lui Thomas, fiindcă Live își dorește ca Leon să-și cunoască tatăl, iar viața lui Thomas, puternic marcată de relația cu un tată sever, ia o turnură neașteptată când eroul nostru ajunge în închisoare.

Live este cea care-l încurajează să se adreseze unui psiholog ca să poată scăpa de gândurile tot mai sumbre.

Odată ieșit din închisoare, Thomas se pregătește pentru a primi vizita fiului său, dar e copleșit de temeri și se comportă extrem de stângaci în prezența celorlalți încât nu reușește să cumpere nici măcar o pernă.

O prezență luminoasă e Vibeke, o fostă colegă din gimnaziu, care se arată interesată de Thomas cel de azi. În fond, Thomas e doar un bărbat care se luptă cu umbrele trecutului și care încearcă din răsputeri să fie un bărbat normal, să aibă un plan.

În ciuda situației fără scăpare în care se află toate personajele principale din cele trei nuvele ale volumului, providența le întinde câte o mână fiecăruia, aducând un licăr de lumină în întunecata iarnă din Nord.

Ioana Mureșan

Stargate. O poveste de Crăciun, roman apărut la editura Gyldendal în 2021 și publicat în traducerea Roxanei Dreve la Casa Cărții de Știință, în 2024, este, fără îndoială, una dintre cele mai triste povești de Crăciun, presărată, însă, cu crâmpeie de speranță.

Cartea, un portret emoționant al legăturii dintre două surori, îmbină cu măiestrie bucuria de a trăi, această înțelepciune nescrisă a vieții, cu un final deschis, luminos, subtil.

Este luna decembrie, se apropie Crăciunul, oamenii fug grăbiți către casă, cu pungi pline de cumpărături, copiii se duc și întorc de la școală, iar Ronja visează că acesta va fi anul în care va primi de la tatăl ei cel mai de preț cadou, un pom de Crăciun.

Pomul devine centrul copilăriei și subiectul discuțiilor în prag de seară dintre Ronja și sora ei mai mare, Melissa, un axis mundi în jurul căruia se plămădește realitatea. Pășind pe urmele lui Astrid Lindgren, ale lui H.C. Andersen sau ale lui Charles Dickens, romanul lui Ingvild H. Rishøi reușește să creeze printr-un stil narativ aparte, un univers mohorât, dar plin de credință, speranță, sensibilitate și iubire, punând în balanță realitatea dură a zilelor de dinainte de Crăciun, văzută prin ochii unui copil cu tată alcoolic, și căldura amintirilor, redate printr-un ton poetic, melancolic.

Putem simți și trăi alături de Ronja și de sora ei, Melissa, atât teama și neliniștea față de comportamentul imprevizibil al tatălui, cât și speranța într-un Crăciun unic, deosebit, plin de emoții, ca o fereastră deschisă către adâncul sufletului. În amalgamul amintirilor, pomul de Crăciun, poteca plină de zăpadă care duce spre cabana mult dorită, gardul de lemn, copacii din pădure, vizuina vulpilor, veverița, focul din sobă, sunt toate fragmente din puzzle-ul copilăriei perfecte. Rishøi scrie:

Mai apoi, sosește toamna și întunericul, tata vorbește despre cabana pe care o să ne-o cumpărăm. Mă duce în brațe până în cameră și-mi spune că, de fapt, mă duce prin zăpadă, că ne aflăm într-o pădure adâncă, dar suntem în siguranță, în cabana noastră. Mă pune în pat și îmi spune că zăpada e înaltă de câțiva metri. (p. 37).

Deși la prima vedere povestea pare simplă, sobră, cele aproximativ 150 de pagini ascund dialoguri scurte, detalii atent alese, subtilități și sensuri fascinante, strălucind în întunericul nopții asemenea pomului de Crăciun atât de râvnit de Ronja, protagonista romanului.

Stargate. O poveste de Crăciun rămâne o lectură care lasă o amprentă puternică asupra oricărui cititor. Și, curând, și asupra oricărui cinefil, întrucât ecranizarea romanului, în regia Idei Sagmo Tvedte, va fi difuzată pe marile ecrane începând cu octombrie 2025.