Amenzi pentru neregulile găsite la mai multe case de bătrâni și în magazine | FOTO
Controalele continuă și în următoarele zile, a precizat Dacian Manoliu, comisar șef adjunct al CJPC Maramureș.

Articol editat de Popovici Ioana, 21 februarie 2025, 10:54
Marile lanțuri de magazine alimentare din județ sunt controlate în această perioadă de inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș Maramureș.
Inspectorii CJPC Maramureș au dat amenzi de 9.000 de lei după controalele făcute zilele trecute la mai multe case de bătrâni de pe raza județului.
Au fost controlate 12 astfel de locații în Baia Mare, Groși și Baia Sprie.
La 6 dintre acestea au fost găsite nereguli, fiind aplicate sancțiuni.
Comisarii au găsit neconformități în ceea ce privește orarul și meniul servit bătrânilor, tocurile ușilor și a mobilierului aveau vopseaua exfoliată, iar ingredientele alergene nu erau menționate nicăieri.
Patru magazine alimentare din Baia Mare au fost controlate recent, fiecare dintre acestea fiind sanționate pentru neregulile găsite.
În acestea se aflau la vânzare produse preparate fără elemente de identificare și produse din carne nesigure.
Au fost distruse 59 kg de produse în valoare de 2.210 lei, amenzile aplicate fiind de 15.000 lei.
Vizate de controale sunt și supermaketurile mari din județul Maramureș.
Până acum la unele dintre acestea s-au găsit legume și fructe depreciate calitativ.
La zona de servit mâncare s-au găsit frigidere neigienizate cu depuneri de resturi alimentare, ouă cu excremente, spații de depozitare neigienizate, iar multe dintre alimente erau expirate.
Controalele în marile magazine din județ continuă și în următoarele zile, a precizat Dacian Manoliu, comisar șef adjunct al CJPC Maramureș.
Ioana Popovici
Radio Sighet poate fi ascultat online, AICI!