Prima pagină » Campanii » Sesam deschide cartea » Sesam deschide cartea: Valiza roz

Sesam deschide cartea: Valiza roz

Astăzi vom răsfoi cartea care poartă numele: Valiza roz.

Articol editat de cristina.rusu, 21 februarie 2025, 00:00

Autoarea cărții este Susie Morgenstern, ilustratorul este Serge Bloch, și traducătoarea este Patricia Rădulescu.

Noi oamenii, mici sau mari, avem o valiză, un cufăr, pe care îl ducem prin viețile noastre. Un cufăr cu amintiri, cu moșteniri, cu nostalgii, cu speranțe, și cu tot ce doriți voi. Și această valiză poartă și o anumită culoare. Și această culoare poate fi o simplă culoare și atât. Sau poate avea o însemnătate. Dar nu asta contează, contează faptul că valiza noastră are o culoare. Culoarea cumva face parte din noi. Dar oare pe parcursul vieții, valiza noastră își schimbă culoarea? Aceasta este de fapt o altă poveste.

Fiindcă povestea din cartea de astăzi este roz, și anticipează venirea pe lume a unui copilaș mult dorit. Un bebe atât de iubit, încât a fost întâmpinat de toți cunoscuții cu tot felul de cadouri: hăinuțe, balansoar, mingi, căluți de lemn.

Dar ce ce se întâmplă când în locul unui cadou obișnuit pentru un nou născut, avem de-a face cu un lucru la care nu ne-am gândit. Toți au rămas inmărmuriți când a intrat bunica bebelușului trăgând după ea marele cadou. Reacțiile celor din jur nu au fost trecute cu vederea: mămica și-a dat ochii peste cap, tăticul a ridicat din umeri, iar bebelușul a zâmbit.

Darul bunicii pentru nepoțelul ei era o valiză, dar nu era o valiză oarecare, era o valiză de culoare roz, stranie pentru un băiețel de altfel. Cum se poate ca cel mai iubit bebeluș să primească un asemenea cadou și pe deasupra și roz.

La ce s-o fi gândit bunica băiețelului, căci așa îl chema pe nepoțel. Nu știm la ce s-a gândit, dar aflăm de la tătic, că așa este ea, ca și valiza: originală și excentrică. Și el știa cel mai bine: era doar mama lui. Când bunica venea în vizită, și era ora de somn, îi făcea micuțului un culcuș perfect în valiză. Bebelușul era cel mai fericit, fiindcă acel culcuș îi oferea liniște și comfort, ca atunci când nu era născut și culcușul lui era burtica mamei.

Dar mama nu înțelegea, era foarte mâhnită din pricina valizei și încerca să o facă nevăzută, dar micuțul o găsea de fiecare dată.

Crescând, băiețelul a transformat valiza într-un aliat al jucăriilor: valiza a devenit pătuț pentru jucării, garaj pentru camioane, masă de prânz, tobă în care dădea cu pumnișorii. Când bebelușul a început să meargă, valiza a devenit punctul lui de sprijin. Unde era bebelușul, era și valiza, spre disperarea mamei, dar și spre bucuria tatălui care se amuza.

Pentru că parchetul din casă era de nerecunoscut din cauza valizei care era mereu trasă de băiețel, mama s-a hotărât ca valiza să dispară în beci. Copilul și-a pierdut pofta de mâncare, nu mai dorea să se joace, fiindca jucăria lui preferată nu mai era. Dar tatăl i-a adus-o înapoi.

Și astfel valiza l-a însoțit pe băiețel în evenimentele importante și mai puțin importante din viața lui aflată abia la început. L-a însoțit la școală ( cu toate că mama i-a cumpărat cel mai frumos și mai scump ghiozdan, dar băiețelul nu a dorit decât valiza lui roz), l-a mai însoțit în vizitele lui la prietenii lui, la liceu, la facultate, în prima lui locuință. Micul băiețel era acum marele băiețel, cu un loc de muncă, o logodnică și o valiză roz.

De data aceasta nu a mai fost loc pentru valiza roz. Ea a revenit în brațele bunicii, care urmează să aibă grijă de ea până ce va veni pe lume bebelușul nepotului ei.

Se pare că în viață ne despărțim de un cadou drag, dar ne rămâne amintirea lui, amintirea sa roz.