Cum faci diferența între economii și investiții?
Economisirea este o parte esențială a oricărei strategii de independență financiară însă este important ca economisirea să fie combinată cu alte forme de investiție, cum ar fi o pensie privată sau investițiile la bursă, pentru a obține randamente mai mari.

Articol editat de cristina.rusu, 26 februarie 2025, 10:11
Bine te-am găsit la Financiaria, rubrica de educație financiară care te ajută să fii pe plus cu banii tăi.
Luna aceasta, am vorbit despre bugetul lunar de cheltuieli, despre fondul de urgență și fondul de rezervă dar și despre cum poți ajunge să economisești 10 sau chiar 15% din salariul tău lunar, chiar și atunci când banii sunt doar niște cifre pe un card bancar. Dacă reușești să faci câteva plăți anticipate la creditul pe care îl ai și încerci să pui măcar 100 de lei deoparte în fiecare lună, ai făcut deja pași mari spre independența ta financiară.
Capacitatea ta de economisire este importantă, nu doar pentru disciplina sau educația ta financiară ci mai ales, pentru posibilitatea ulterioară de a începe să realizezi investiții. Economisirea și investițiile sunt două concepte diferite, chiar dacă, de multe ori, vei auzi persoane care spun că sunt investitori doar prin simplul fapt că economisesc. Diferență principală dintre economisire și investiții este riscul: economisirea prezintă un risc mai mic decât investițiile. Dacă adăugăm însă efectul inflației, care de cele mai multe ori, reduce masiv puterea de cumpărare a banilor economisiți, economisirea poate fi chiar mai riscantă decât investițiile.
Atunci când economisim, renunțăm la o serie de cheltuieli care nu sunt neapărat necesare, pentru a pune sume de bani deoparte, pentru anumite plăți planificate sau plăți urgente. De cele mai multe ori, economisirea prezintă un risc scăzut: banii noștri sunt în siguranță dacă sunt păstrați într-un cont de economii, deschis la o bancă. Dacă suntem economi, trebuie să fim atenți însă la două aspecte: dobânda oferită la depozite și rata inflației. De cele mai multe ori, dobânzile oferite la depozitele de economii nu reușesc să bată rata inflației, ceea ce înseamnă că banii noștri vor valora mai puțin peste un an, doi sau trei, dacă dobânda pe care o primim este de 5% și inflația de 7%. Practic, prețurile au crescut cu 7%, banii noștri doar cu 5% și astfel, am pierdut 2% din puterea noastră de cumpărare.
Economisirea este o parte esențială a oricărei strategii de independență financiară însă este important ca economisirea să fie combinată cu alte forme de investiție, cum ar fi o pensie privată sau investițiile la bursă, pentru a obține randamente mai mari.
Cu ce diferă investițiile de economii? Investițiile sunt o modalitate de ne înmulți banii pe termen lung, prin achiziția diferitelor instrumente financiare precum acțiuni, obligațiuni și fonduri mutuale. Așa cum am explicat deja, spre deosebire de economisire, investiția implică asumarea unor riscuri, dar are și potențialul de a câștiga profituri mai mari pe termen lung. Dacă plănuiești ca peste 10 ani să te muți în casă nouă, îmi e greu să cred că vei putea ține pasul cu creșterea prețurilor la imobile doar prin simpla economisire. Un plan bun de investiții te poate ajuta, în mare măsură, să ai banii necesari pentru a schimba mașina sau pentru a cumpăra un apartament peste 5, 7 sau 10 ani. În general, cu cât putem să economisim și să investim mai mult, cu atât ne putem asuma strategii mai riscante sau mai puțin riscante de investiții pe bursă.
Discutăm mai multe despre diferențele dintre economisire și investiții pe grupul de Facebook Investește Inteligent. Portofoliu de Investitor, acolo unde poți să îmi adresezi orice întrebare despre credite, datorii sau investiții. La radio ne întâlnim miercurea viitoare, când îți voi spune câteva din motivele pentru care femeile sunt considerate investitori mai buni decât bărbații.
Până atunci, să fie cu folos și cu spor la investit !
Flavian-Cătălin Pah, consilier de investiții
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.