Zelenski, față în față cu Trump!
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, se va întâlni cu președintele american Donald Trump, la Washington DC.

Zelenski speră să obțină garanții de securitate care să sprijine orice acord de pace ce ar putea fi negociat cu Rusia.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, se va întâlni cu președintele american, Donald Trump, la Washington DC. De asemenea, se așteaptă să se semneze un acord care va oferi SUA acces la resursele minerale rare ale Ucrainei.
Întâlnirea lor are loc la o zi după ce Trump s-a întâlnit cu premierul britanic Keir Starmer.
Preşedintele american Donald Trump şi-a afirmat ”sprijinul” pentru articolul 5 al NATO, piatra de temelie a organizației, care prevede o asistenţă între statele membre în caz de agresiune, declaraţie făcută în cadrul unei conferinţe de presă comune la Casa Albă cu premierul britanic Keir Starmer, relatează AFP.
Trump declarase miercuri că europenii, nu Statele Unite, trebuie să furnizeze Ucrainei garanţii de securitate, în cadrul unui plan de soluţionare a conflictului cu Rusia.
Cât despre aderarea la NATO, cerută insistent de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Ucraina ”poate să uite de asta”, a clarificat acest subiect preşedintele SUA, care a adăugat că ”probabil acesta a şi fost motivul pentru care a început toată această poveste”, a spus Trump, referindu-se la invazia rusă în Ucraina.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal. Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.