Ce mai citim: Recomandarea librarului

O nouă recomandare a librarului: Dacă e miercuri, e bunicul

Articol editat de cristina.rusu, 2 martie 2025, 00:00

Am scris această nouă recomandare pentru Radio Cluj de Dragobete, zeul năvalnic al românilor care se zice că pe lângă legatul de logodne mai leagă și frății de cruce. Dintr-o frăție pornește și recomandarea noastră de azi, așa ca-n povești, că de nu era, nu se povestea, iar în cazul nostru de nu era Sâmbăta de poveste cu Alina Oancea la Bookstory, nici noi nu recomandam acum celuilalt frate de cruce, Radio Cluj, aceste două minunate cărți pentru copii de curând călătorite împreună cu copiii de la ateliere: Dacă e miercuri, e bunicul, scrisă de Emmanuel Bourdier, în traducerea Svetlanei Cârstean și publicat de editura Frontiera și Costumul-nici-nu-contează Sylviei Plath, tradus de Florin Bican și publicat de editura Pandora M.

Și să știți că tot dintr-o frăție foarte specială s-a iscat și povestea acestui minunat mic roman pentru copii, Dacă e miercuri, e bunicul, scrisă de francezul Emmanuel Bourdier despre un nepot și bunicul lui. Una care topește orice urme de frig ar mai fi și te umple de drag și dor pentru copilăria alături de bunici. E atât de frumoasă încât v-aș citi-o cu voce tare pe toată. Dar cum avem oarecare altă treabă aici, mă rezum să vă spun câte ceva desprea ea.

Când vine ziua de miercuri, Simon trebuie să stea la bunici. Acolo nu e internet, timpul trece greu și astfel ziua de miercuri e cea mai nesuferită. La toate astea se adaugă și bunicul, care e uneori cu capu-n căpșune, nu prea mai e chiar stăpân pe memoria sa. Da, bunicul e uneori cu capu-n căpșune. Sau în nori. Vorbește în dodii și inventează cele mai neauzite întâmplări despre tinerețea lui. Stârnit de câte un obiect oarecare adus de Simon, bunicul are de spus câte o poveste nouă de fiecare dată când este întrebat ce meserie a avut înainte să fie bunic. Într-o miercuri, bunicul își povestește tinerețea de pirat. În altă miercuri, recunoaște că fusese, de fapt, detectiv. Miercurea următoare mărturisește un mare secret: a fost, de fapt, rege!

Cine să-l mai creadă pe bunicul? Dar, la urma urmei, de ce nu l-ar crede? Simon e din ce în ce mai captivat de poveștile lui și începe să aștepte cu înfrigurare ziua de miercuri, lasă de-o parte ecranele și alături de bunicul și povestile sale fantastice și pline de urmor trăiește cea mai palpitantă zi a săptămânii. Pentru că dacă e miercuri, e bunicul! Iar bunicul are mereu o poveste incredibilă de spus.

Emmanuel Bourdier este scriitor francez, profesor și animator de emisiuni radio despre muzica rock. Scrie pentru adulții în devenire, dar și pentru copii care s-au făcut mari. Se declară posesorul unei copilării fericite și al unor pasiuni constante: cinema, muzică, teatru, bricolaj, ba chiar și sport. Bourdier mărturisește într-un interviu: ”Un jurnalist i-a întrebat odată pe Goscinny și Tabary pentru cine scriu benzi desenate. Pentru copii sau pentru adulți? Tabary i-a răspuns că, atunci când un cofetar face o prăjitură, nu se gândește ce vârstă vor avea cei care o vor gusta. Va mânca prăjitura cel căruia îi va plăcea mai mult. Voila! Considerați că nu scriu, ci fac prăjituri. Și bine ați venit în cofetăria mea!”

Nu putem trece neobservat numele traducătoarei, Svetlana Cârstean, scriitoare și jurnalistă, și tot de numele ei se leagă proiectul Incubatorul de lectură, unde reîmprietenește copiii și tinerii cu literatura.

Ajungem astfel și la cea de-a doua carte din recomandarea noastră de azi, volumul de povestiri Costumul-nici-nu-contează al Sylviei Plath, tradus de Florin Bican și publicat în 2016 de editura Pandora M, ilustrat de legendarul David Roberts.

Da, nu este o apariție nouă pentru copii, însă este una extrem de valoroasă și ne bucurăm mult c-am putut s-o redescoperim alături de Alina Oancea și copiii de peste șapte ani la unul dintre atelierele de literație de anul acesta. Poveștile (ultima în versuri) au fost scrise de celebra autoare americană, pentru copiii săi, Frieda și Nicholas, și au fost găsite în formă de manuscris după moartea acesteia.

Max Nix locuiește cu mama și tatăl său și cei șase frați într-un sătuc pe nume Winkelburg. Max își dorește nespus un costum, dar unul bun la toate, în care să poată face orice.

„Toată lumea de pe munte avea un costum, numai Max, nu. Dar Max nu voia un costum doar pentru muncă, (ar fi fost prea serios) sau doar pentru nunți (ar fi fost prea elegant sau doar pentru schi (ar fi fost prea călduros) sau doar pentru vară (ar fi fost prea răcoros). Voia un costum pentru tot anul”.  Într-o zi, familia Nix primește un pachet misterios în care se întâmpă să sosească un costum de lână galbenă-ca-muștarul.

Fiecare din cei șapte frați și-ar fi dorit costumul, însă acesta părea croit pentru Tata Nix. El descoperă curând că e prea fistichiu pentru munca lui de funcționar serios, iar nasturii de alamă prea strălucesc ca ditamai monede. Și tot așa, din tată în fiu, în ordine descrescătoare, după unele încercări și peripeții, cu multă ajustare făcută cu talent de Mama Nix, costumul ajunge la cel mai mic dintre frați.

O serie de întâmplări îl așteaptă pe Max Nix în care se dovedește, ați ghicit, Costumul-nici-nu-contează. Că e vorba de pescuit la copcă, unde nasturii lui strălucesc atât de tare că atrag exact câți pești are el nevoie; chiar dacă i s-au lipit câțiva solzi la final de costum, lumea era așa de ocupată sa-i admire peștii încât  NICI N-A CONTAT. Sau de o vânătoare de vulpi unde galbenul costumului îl face să semene în ochii vulpii cu o găină mare și grasă, astfel că pofticioasa îi cade imediat în plasă, ba la săniuș unde se dă de-a berbeleacul și intră în nămeții înghețați, dar costumul lui de lână gros este foarte călduros, așa că NICI N-A CONTAT. Chiar și la mulsul vacilor el merge îmbrăcat în noul lui costum, iscând o fascinație a văcuțelor care deodată se visează primăvara pe tăpșan și dau cel mai bun și gros lapte care se pomenise vreodata în sat. Și chiar dacă de costum i s-au lipit câteva fire de fân galben, asta NICI N-A CONTAT, costumul fiind și el tot galben nu se vedeau… „Și uite-așa așa, toată lumea și chiar pisicile și câinii îl urmau in sus si-n jos prin Winkelburg, torrrrrcând și mârâinnnnd de admirație pentru Max Nix si al său

Minunat

Lânos

Vârtos

Nou-nouț galben-ca-muștarul

Nici-nu-contează-costum.”

Pe lângă povestirea aceasta volumul mai cuprinde: Bucătăria doamnei Cherry și Cartea Paturilor, iar citindu-le n-am rezistat să ne imaginăm delectarea minunatului traducător Florin Bican.

Vă mulțumim, spor la citit!

Emma Moldovan, Librăria independentă Bookstory Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.