Raport Justice and Care: România subestimează amploarea traficului de copii

Studiul dezvăluie că dimensiunea fenomenului este subestimată, mai ales în mediul rural, de unde provin 62% din cazurile de trafic de minori.

Articol editat de cristina.rusu, 6 martie 2025, 13:47

Organizaţia Justice and Care a lansat un nou raport care analizează amploarea şi caracteristicile traficului de copii în România, precum şi lacunele existente în mecanismele de prevenire. Studiul dezvăluie că dimensiunea fenomenului este subestimată, mai ales în mediul rural, de unde provin 62% din cazurile de trafic de minori.

Despre concluziile raportului discutăm cu Mădălina Turza, director executiv Justice and Care România.

                                                             Normalizarea anormalităţii

Mădălina Turza: Chiar şi printre cei care avem o expertiză îndelungată în domeniul traficului de persoane a existat mult timp o prejudecată, că cea mai mare parte a copiilor traficaţi provin fie din orfelinate, fie din familii destrămate din zona urbană.

Cercetarea pe care noi am făcut-o cu echipa de la Universitatea Greenwich din Marea Britanie ne-a arătat că de fapt marea lor majoritate provin din mediul rural. Tocmai de aceea am încercat să înţelegem ce se întâmplă în mediul rural, ce factori favorizează acest risc la adresa copiilor noştri. Şi am aflat că dincolo de sărăcie, care este un factor coagulant pentru foarte multe riscuri, vorbim ca principală cauză de o normalizare a anormalităţii sau a devianţei.

Oamenii văd exploatarea sau violenţa împotriva copiilor ca pe un lucru normal. Faptul că adolescente de 10, 11, 12 ani stau pe videochat, sau faptul că pleacă câteva luni din ţară şi se întorc apoi cu nişte resurse financiare, nu mai este perceput ca un lucru grav.

Andrea Nagy: Acest lucru nu se poate face însă fără complicitatea părinţilor. Şi atunci sunt curioasă cum aţi putut să adunaţi datele din teren, de vreme ce nu este probabil ca părinţii care au avut o complicitate la aşa ceva să dea informaţii relevante autorităţilor.

Mădălina Turza: Tocmai că aceşti oameni vorbesc deschis şi nu percep ca pe ceva negativ. Vorbim de o pierdere a busolei morale: adică „stă pe internet, face şi bani; a fost plecată toată vara în Italia şi s-a întors cu haine noi, şi-a luat telefon mobil, a reparat acoperişul de la casă cu banii cu care a venit de acolo”. Nu percep ca pe un lucru pe care trebuie să-l ascundem.

Andrea Nagy: Şi totuşi, chiar dacă există aceste semnale în comunitate, aceste simptome care arată că ceva nu merge bine, fenomenul este subraportat. Se întâmplă asta doar din cauza lipsei de resurse?

Mădălina Turza: Cu siguranţă nu este singurul factor. 85% dintre copiii exploataţi sunt fete, cu vârste cuprinse între 14-17 ani. În mod paradoxal, aceşti copii provin din zona de sărăcie rurală, dar nu vorbim de o sărăcie extremă. Adică provin din familii care au o locuinţă cu un televizor în casă, care au cel puţin o sursă de venit în familie. Este mai degrabă o lipsă de înţelegere a gravităţii unor astfel de fapte, la care se adaugă acest miraj al diferitelor modele negative pe care copiii le văd în zona de online.

Familiile acestor copii nu înţeleg riscurile internetului, nu percep gravitatea lucrurilor care se pot întâmpla în zona de online; şi nu consideră că, dacă fata lor sau nepoata lor în vârstă de 15 ani distribuie clipuri sau poze cu ea în ipostaze de natură sexuală, reprezintă un risc. Pentru că este ceva care e doar pe internet şi pe deasupra vin şi nişte bani. În plus, avem o corelaţie cu lipsa de încredere în autorităţile locale şi centrale. Chiar dacă cineva din comunitate ar percepe aceste lucruri ca fiind periculoase, nu au încredere să se ducă să raporteze, pentru că trăiesc cu impresia că nimeni nu va face nimic.

                                         Intervenţii rapide, dar termene lungi în instanţă

Andrea Nagy: Şi face cineva ceva? România are o legislaţie în privinţa traficului de minori, totuşi aplicarea pare deficitară. Îmi aduc aminte de cazul din Făurei, unde reacţiile în justiţie mi s-au părut îndelungate şi nu neapărat proporţionale cu ceea ce se întâmplă.

Mădălina Turza: Structura Poliţiei Române care se ocupă de partea aceasta de criminalitate organizată şi trafic de persoane este una foarte activă. Ea nu este acelaşi lucru cu Poliţia Rurală sau Poliţia Locală. Dacă autorităţile locale din comune, din sate, din orăşele mici, ar şti unde să apeleze, vă garantez că intervenţia se întâmplă aproape în timp real. Problema cea mare este că nimeni nu a investit în autorităţile locale: adică nu a discutat cu primăriile, nu le-a informat ce trebuie să facă. Vă garantez că nimeni dintr-o primărie nu ştie să cheme Poliţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, nu ştie unde să refere copilul pentru ajutor. Ori acesta e primul pas, să sesizezi. După ce se pune în mişcare poliţia, se ajunge în faza de instanţă, unde într-adevăr termenele sunt încă foarte lungi; şi există o discuţie despre corectitudinea hotărârilor şi despre proporţionalitatea lor.

Andrea Nagy: Care sunt judeţele unde au fost raportate cele mai multe cazuri?

Mădălina Turza: Din statisticile oficiale existente în România, care reflectă doar o mică parte a acestui fenomen, judeţele cu cea mai mare rată de trafic de copii sunt Dolj, Bacău şi Vaslui.

                                                                           Prevenire în comunitate

Andrea Nagy: Ce ar trebui să facă Statul Român diferit pentru ca fenomenul să fie realmente diminuat?

Mădălina Turza: Cel mai important lucru, pe care Statul Român l-a uitat şi parcă nu-l vede, este munca de prevenire: cea adevărată, în comunitate. Să ştiţi că prevenirea recrutării şi traficării copiilor nu se face cu postere şi fliere. Drept dovadă, zeci de ani de când Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane face astfel de campanii, însă nu este suficient. Trebuie să se lucreze în comunitate, să existe în primării persoane capabile să identifice riscurile în comunitate: care sunt familiile vulnerabile, unde avem o mamă singură cu 7 copii, în ce medii se-nvârt, au nevoie de consiliere sau de Protecţia Copilului să-i ajute cu ceva?

E nevoie de resurse în comunitate care să lucreze cu familiile sau copiii vulnerabili şi să îi conecteze la resursele existente. Pentru că în România, cu toate problemele pe care le avem, avem totuşi nişte resurse: avem alocaţii pentru copii, avem venit minim garantat, avem alocaţii pentru familii monoparentale, există programe de a doua şansă; însă sunt familii care nu ştiu cum să completeze o cerere, cum să ajungă la ele, poate nu ştiu nici că există aceste opţiuni. Nu le deschide nimeni uşa casei, să le spună ce pot face să iasă din această sărăcie generaţională şi să ofere copiilor o şansă. Şi atunci, dacă nu ai o persoană în comunitate care să conecteze aceste lucruri şi să-i facă pe primar, pe poliţist, conştienţi de aceste riscuri, este foarte greu să diminuezi traficul doar cu trei fliere şi un spot video.

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.