Prima pagină » Reportaje » Ocolul pământului în căutarea leopardului zăpezilor

Ocolul pământului în căutarea leopardului zăpezilor

Între doi pacienți și două destinații, Septimiu Bizo a stat la o poveste cu Alina Vigoniuc.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 9 martie 2025, 00:00 / actualizat: 9 martie 2025, 14:56

Septimiu Bizo este medic stomatolog de profesie, însă pasiunea lui pentru fotografie și animale sălbatice l-a purtat pe aproape toate continentele. Mai are de bifat doar două.

Are așa multe povești despre locuri, oameni și animale încât greu îți dai seama că destinațiile pe care le alege au un numitor comun. Deși nu e vânător, a luat urma leopardului de zăpadă numit și ”fantoma munților”, un animal foarte rar şi un venerat simbol budist, și vrea să ajungă în toate țările în care trăiește faimoasa felină.

Septimiu Bizo: Leopardul zăpezilor există în 12 țări :Afganistan, Bhutan, China, India, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Mongolia, Nepal, Pakistan, Rusia, Tadjikistan, Uzbekistan. L-am văzut și fotografiat în Ladakh, India. Ce onoare să mă lase să-l văd!

Între doi pacienți și două destinații, Septimiu Bizo a stat la o poveste cu Alina Vigoniuc (fragment):

Alina Vigoniuc: Ați bifat animalele de pe toate continentele?

Septimiu Bizo: Mai am Australia și mai am America de Nord. Practic, am început cu Patagonia și Țara de Foc, pentru că era o chestie de limită, era o limită pe care trebuia s-o ating. După Patagonia, cred că au urmat Islanda, Peru, Siberia, Kamchatka, Tanzania, Himalaya, etc.

Alina Vigoniuc: De unde pasiunea pentru călătorii?

Septimiu Bizo: Păi, în primul rând probabil că maică-mea a avut latura asta de călătorie, deși maică-mea se trăgea de undeva din Regat, deci nu era o persoană care să iubească sau să trăiască cu muntele. Într-adevăr, când eram copil am umblat pe munți, am umblat cu speologii, am umblat, am făcut ture pe munte, deci, probabil că de acolo început chestia asta și atunci începi să atingi chestii tot mai îndepărtate și tot mai interesante.

Septimiu Bizo

Alina Vigoniuc: Probabil foarte mulți oameni își pun întrebarea: cum se îmbină stomatologia cu călătoria?

Septimiu Bizo: Păi, se îmbină foarte, foarte bine. Când lucrezi, lucrezi, când umbli, umbli. Prefer să lucrez, nu știu… 10 luni pe an ca robotul, ca să am două luni de zile în care să pot să fiu liber.

Alina Vigoniuc: Care este prima călătorie pe care ați făcut-o și de care vă amintiți?

Septimiu Bizo: În clasa a 8-a, la final, am convins părinții unor colegi de-ai mei, am fost șase și am plecat în Padiș și la Scărișoara, noi de capul nostru. Totuși, la 14 ani de zile să pleci singur cu cortul, cu sac de dormit, cu ceaunul, cu conserve de mâncare. A a fost într-adevăr o provocare pentru vremurile alea și poate că aia a băgat acest virus și în mine și și în prietenii mei. Și, probabil că asta a rămas de neuitat. Prima chestie pe care am făcut-o noi, absolut autonomi. Acolo a fost foarte ușor ca să extinzi locațiile și distanțele.

Alina Vigoniuc: Cum ați ajuns în Țara de Foc și de ce ați vrut să ajungeți acolo?

Septimiu Bizo: Tocmai pentru că cel mai departe loc în care puteam să plec de acasă. Drumul a fost un pic mai greu, curse aeriene erau mult mai rare decât sunt acuma. După 4 ani după prima tură în Patagonia care a fost cred că în 2007 sau în 2008, m-am reîntors după alți 4 ani și totul fusese mult mai ușor. Dacă prima oară a fost o aventură efectiv și am ajuns în 3 zile din Cluj până în Țara de Foc, a doua oară a fost totul mult mai ușor.

Alina Vigoniuc: Ce anume aveați în minte când v-ați gândit că vreți să ajungeți acolo?

Septimiu Bizo: Peisaj, animale, oameni, să văd cum sunt oamenii de acolo. Absolut ca și noi sunt – foarte, foarte primitori, peisajele sunt absolut incredibile, adică Patagonia este recunoscută pentru pentru peisajul care este desprins din povești.

Alina Vigoniuc: Când ați pus mâna pe aparatul de fotografiat și v-ați dat seama că sunteți îndrăgostit de peisaje, de sălbăticie, pentru că și ăsta este un lucru de subliniat. Dumneavoastră fotografiați și animale sălbatice.

Septimiu Bizo: Deci, am crescut cu tata care făcea fotografii și făcea fotografii de familie, mai poza el câte un peisaj, câte ceva și era fascinat de apariția în baia care era transformată în laborator foto, apariția imaginii pe hârtia aceea albă și mi-a plăcut. Am stat cu tata de zeci de ori și vedeam exact tot procesul tehnologic.
Efectiv, cred că de pe la 13 ani am pus prima oară aparatul în mână, tot liceul am fotografiat și am documentat toată adolescența mea în fotografii și apoi toate turele pe care le făceam în țară erau documentate, aveam două-trei filme la mine, știam că trebuie să le drămuiesc și fotografiam.
Când am fost în Patagonia deja făcusem trecere de pe film pe digital, destul de greu și eram destul de reticent la chestia asta. Ei, și eram în Patagonia, într-un loc foarte frumos de unde se vedea vârful Fitz Roy, căutam peisaje, căutam să văd oameni și coborând de acolo apăruseră niște ciocănitori foarte frumoase care veneau frumos în zbor și se așezau pe copaci, erau foarte vocale și atunci am stat o jumătate de zi acolo, în Patagonia, și am făcut poze cu ciocănitori. Și atunci am spus: stai puțin! mie îmi plac animalele, îmi plac și peisajele dar categoric eu din ziua de asta sunt fotograf de animale și atunci din clipa aceea predominantă e fotografia de animale, oarecum secundar, restul – oameni, peisaje.

Alina Vigoniuc: Am auzit fotografi profesioniști spunând că este foarte greu să fotografieze animale sălbatice, iar dumneavoastră sunteți unul dintre pionierii României, care au fotografiat animale sălbatice.

Septimiu Bizo: Posibil da, posibil nu. Acuma, sunt animale pe care le poți fotografia foarte ușor, sunt animale pe care le fotografiezi foarte, foarte greu sau pentru care ai muncit foarte mulți ani ca să ajungi să faci aceste cadre.
Este foarte rău, de ce? Pentru că este ca un fel de vânătoare în care tu trebuie să te apropii de animal, de multe ori trebuie să fii foarte răbdător, să găsești metoda prin care să te poți apropia, de foarte multe ori trebuie să mergi distanțe foarte mari prin zăpadă până în brâu, să stai la frig de -30° ca să aștepți animalul pe care vei să-l fotografiezi.

Alina Vigoniuc: Sunteți și vânător?

Septimiu Bizo: Nu, n-am fost niciodată. Și oarecum trebuie să îmbini relațiile cu vânătorii, care de cele mai multe ori sunt ghizii tăi cel puțin la început și mă rog, cei care sunt împotriva, vânătorii, acei… le-aș spune activiști, care sunt foarte caustici, mai degrabă sunt luptători decât activiști. Deci și aici trebuie să așa sunt puțin lucrurile.

Alina Vigoniuc: Ce a urmat după Patagonia?