Poemele de luni. Carolina Ilica
Selecţii din poezia ei au apărut în numeroase reviste literare şi antologii româneşti şi străine.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 17 martie 2025, 17:30
Cum ar fi să scrii o carte imprimată în ceramică sau pe lână? Poeta, traducătoarea, eseista, profesoara, ziarista și diplomata Carolina Ilica ne arată că acest lucru este posibil.
S-a născut pe data de 19 martie 1951 în satul Vidra, comuna Vîrfurile, judeţul Arad. A absolvit Liceul Pedagogic din Arad şi Facultatea de Filosofie a Universității Bucureşti în anul 1975. În anul 1997 a fondat împreună cu scriitorul Dumitru M. Ion, Academia Internaţional Orient-Occident, unde este director artistic şi vicepreşedinte.Este de asemenea director artistic şi preşedinte al juriului Festivalul Internaţional Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş, festival care întregește peste 1.200 de poeţi şi oameni de cultură, din cca. 30 de ţări anual.
Debutul poetic are loc la 14 ani iar cel editorial la vârsta de 23 de ani, în urma câștigării Premiului I pentru Poezie la concursul pentru debut al Editurii Eminescu din Bucureşti. Carolina Ilica este de peste patru decenii membră a Uniunii Scriitorilor din România. A lansat până în prezent 30 de cărţi de poezie dintre care 10 selecţii tematice sau antologii critice, cum ar fi: Neîmblânzită ca o Cale Lactee, Tirania Visului, Scara la cer, Poeme imperfecte, Puțin mai mult, Poemul scurt al lungii mele vieți, etc. A publicat, de asemenea, un volum de eseuri despre mari poeți ai lumii-Divina Poesia și un amplu studiu despre folclorul românesc. Are peste 105 volume de traduceri, de la texte ale Egiptului antic până la recenţii premianți Nobel.
Selecţii din poezia ei au apărut în numeroase reviste literare şi antologii româneşti şi străine; 31 de volume i-au fost traduse în peste 20 de limbi.
A câștigat numeroase premii naționale și internaţionale. Participă la congrese/ simpozioane, târguri de carte dar și la importante festivaluri internaţionale de poezie iar versurile sale au fost tălmăcite de peste 50 de traducători.
Carolina Ilica scrie într-o multitudine de forme prozodice clasice, dar şi în vers liber. Cu toate că e conştientă, ca orice artist, că totul a mai fost scris sau visat, a încercat să-şi reînoiască mereu poezia, adăugând note personale.De pildă, în volumul Violet a folosit denumirile tuturor celor 13 nuanţe şi tonuri ale culorii violet aflate în limba română. Ea a inventat poemul dublu, volumul său “13 Poeme (Duble) de Dragoste” fiind tradus în 27 de limbi.
Începând din 2006, Carolina Ilica a expus o parte dintre cele 12 cărți neconvenționale, utilizand pentru versurile sale alte suporturi materiale decat hârtia:“Cartea de lut” conține versuri incizate pe ceramică, “Cartea de Lână” are poezii brodate sau pictate pe lâna, împodobite cu stravechi șorturi femeiești din costumul popular bănațean de sărbatoare, “Cartea de lemn” adună poezii creștine folosind ca suport obiecte tradiționale din lemn din diferite zone românești,“Cartea de lacrimi” conține elegii închinate mamei poetei, brodate pe vechi ștergare din casa natală din Muntii Apuseni iar “Cartea Timpului”, scrisă pe brâie de lână purtate de bărbați dar și de femei.
“Cele mai bune poeme ale Carolinei Ilica oferă exemple ale unei independenţe afirmate discret faţă de formulele liricii contemporane, oarecum indiferentă la „vuietul vremii”, găsind soluţii de expresie perenă prin recuperarea unor conţinuturi şi forme validate de tradiţie, în sensul cel mai autentic al cuvântului”, spune criticul Ion Pop, iar eu întrezăresc în poemele Carolinei Ilica clasicism și romantism, dar, și un dor al rădăcinilor. Acesta s-a prins definitiv de fiecare cuvânt scris, luând formele cele mai tactile cu puțină.
La marginea lumii
La marginea lumii eram.
La marginea lumii, pe-o stâncă.
Deasupra, un nor, ca un blam.
Alături, o apă adâncă.
Dorisem să mor.
Și-am ajuns
Aici unde moartea-i o joacă.
Aici unde marea-i un plâns
Ce jalea oricui o îneacă.
Din zodia Peștilor sunt,
Sub valuri să-mi fie mormântul!
Dar norul s-a spart de-acest gând,
Un fulger cu tunet sfărmându-l.
Apoi aripi mari s-au lăsat,
Dar fără de trup și de vină.
În ele, pe sus, m-a luat
Lumina aproape divină.
Pădureanca
Tată, nu mai bate caii, nu mai bate caii, tată!
Nechezatul lor mă taie, fulgerând ca o rindea.
Doar în coama lor crescută cât o iarbă vinovată
Îndrăznii să plâng, prunceşte, moartea mirilor de nea.
Somnul meu dezghioacă demoni din mătasa timpurie,
Ce mă vând la ochii lumii, din mătasa de cafea,
Pleoapa lor, pufoasă fructă vineţindu-se, îmbie
Somnambulul gâde-al lunii să mă spânzure-n perdea.
Caii mei nebuni ca mine, caii mei fugari ca ochii!
Lava sângelui mă arde, troieniţi-mi în auz!
Nările să înfioare aerul cu creţ de rochii,
Dinţii-n părul meu să muşte bărbile de cucuruz!
Potopiţi păienjenişul demonilor sub copite
Şi furaţi-mă în coama cu întunecimi de rai!
Ce-l mai roade-acum pe tata?
Ştiu: c-ar vrea să mă mărite
C-un fecior mai brad ca bradul, învăţat să bată cai.
Ana Herța
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
