American Fiction (2023) – să râdem de drama unei lumi ipocrite

”American Fiction” ar putea fi o ficțiune, dar pare mai degrabă amara realitate a ipocriziei răspândite în toate ungherele societății contemporane.

Un profesor de literatură afro-american citează dintr-un text clasic al ”Sudului american” – curs serios, universitar, cu limbaj pe măsură. Dar în prima bancă, o studentă albă cu sensibilități de secol 21 se declară ofensată de un cuvânt pe care n-a avut niciodată ghinionul să-l audă în viața reală – nigger. El îi răspunde calm: „Ascultă. Cursul ăsta e despre literatura Sudului american. O să dăm peste idei arhaice și limbaj dur. Dar suntem adulți și cred că putem înțelege totul în context. Și în plus, dacă eu am putut trece peste cuvântul ăsta, cred ca și tu poți”  La care fata – simțind probabil că libertatea ei de a se simți ofensată e grav atacată – se ridică și pleacă.

Urmarea? Monk, căci așa îl cheamă pe protagonist, e suspendat. Nu te pui cu studenții, nici măcar atunci când sunt absurzi cu sensibilitățile ori nevoile lor. Universitatea a ajuns un fel de magazin universal, în care clientul are întotdeauna dreptate, chiar și atunci când e un idiot.

Așa începe American Fiction, un film amar și extrem de amuzant despre cum arată lumea literară (și nu numai) când ajunge să fie dictată de clișee și nevoia disperată de „diversitate” livrată în doze controlate, ambalate comercial.

Jeffrey Wright îl joacă impecabil pe Thelonious „Monk” Ellison – un scriitor respectat în cercuri mici și ignorat în librării mari. Cărțile lui sunt prea inteligente, prea „albe” ca stil. Editorii îi spun, cu subînțeles, că nu e suficient de… negru. Așa că, din pură frustrare, scrie un roman grotesc, plin de violență, slang și clișee – o parodie a literaturii „negre” de consum. Îl intitulează My Pafology, îl semnează cu pseudonimul Stagg R. Leigh, și se întâmplă minutea! Bestseller, ofertă de ecranizare la pachet cu un avans de 750.000 dolari.

„Cu cât mă port mai prost, cu atât mă îmbogățesc mai tare”, spune Monk la un moment dat. Și cam ăsta e rezumatul unei industrii care confundă autenticitatea cu trauma și talentul cu drama. La Hollywood, după cum remarcă agentul lui: „Nimeni nu citește. Își pun asistenții să citească și să le facă un rezumat. Tot orașul funcționează pe baza unor fișe de lectură.”

American Fiction e regizat de Cord Jefferson (la debut!) și se bazează pe romanul Erasure de Percival Everett. Filmul a câștigat multe premii, inclusiv Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat  – și merită toate laudele. E o comedie cu o coloană vertebrală serioasă. Se ia de clișee, de impostura literară, de piața care cere povești despre sărăcie, ghetou și părinți absenți, dar nu vrea să audă despre scriitori care și-au luat doctoratul și au crescut în case cu bibliotecă.

Are un final surprinzător, dar închei tot cu o replică a filmului, cea pe care o dă personajul principal ca răspuns la invitația de a face parte dintr-un juriu literar: „Permite-mi să spun, Carl, mă simt onorat că m-ai ales pe mine dintre toți scriitorii de culoare, de frică să nu fii acuzat de rasism.”

American Fiction ar putea fi o ficțiune, dar pare mai degrabă amara realitate a ipocriziei răspândite în toate ungherele societății contemporane.

Tiberiu Crișan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.