Prima pagină » Reportaje » „Nu mai merg în adăposturi, dar au pierdut speranţa”, preotul Balázs Attila despre realitatea din Transcarpatia

„Nu mai merg în adăposturi, dar au pierdut speranţa”, preotul Balázs Attila despre realitatea din Transcarpatia

Balázs Attila, preotul reformat din Săvădisla s-a întors recent din Transcarpatia, unde a dus câteva tone de alimente.

Articol editat de cristina.rusu, 31 martie 2025, 09:56 / actualizat: 31 martie 2025, 16:04

Sunt sate în care nu a mai fost vreun botez de trei ani, ne-a spus Balázs Attila, preotul reformat din Săvădisla, întors recent din Transcarpatia, unde a dus câteva tone de alimente.

Oamenilor nu le mai pasă ce limbă se va vorbi – maghiară, ucraineană sau rusă. Tot ce își doresc este să audă cât mai curând vești despre revenirea la o viață normală.

Regiunea se confruntă cu lipsuri majore: comerțul cu Kievul aproape a dispărut, iar spre deosebire de România anilor ’90, nimeni din Occident nu le trimite ajutoare umanitare. În rândul celor rămași fără resurse, cresc neîncrederea și tensiunea,dar, mai presus de toate, acești oameni își doresc să fie ascultați, spune preotul.

Balázs Attila ne-a vizitat în studioul Radio Cluj pentru a ne povesti despre cea mai recentă călătorie a sa în Dercen, Transcarpatia.

Nu este prima mea călătorie în Transcarpatia. Am început chiar după declanșarea războiului, cu un transport de generatoare. De data aceasta am ales să duc alimente pentru că acolo funcționează o bucătărie socială care oferă prânz pentru 75 de persoane de luni până vineri, povestește preotul.

Drumul nu a fost lipsit de obstacole. De data aceasta a ales o rută prin Ungaria, unde a fost reținut în vamă timp de două ore pentru verificări. La granița ucraineană, situația a fost încă și mai frustrantă: vameșii au „selectat” donațiile, lăsându-l fără 10 kg de orez, zahăr, făină, ciocolată pentru copii și chiar medicamente destinate unei persoane cu hepatită C.

Au spus că au și ei nevoie, ceea ce mă cam îndoiesc, spune preotul cu amărăciune.

Acolo au rămas mai mult bătrâni și femei. Oamenii ar munci, dar nu există locuri de muncă. Înainte, mulți lucrau în agricultură, dar acum tirurile din Kiev și din alte zone centrale ale Ucrainei nu mai vin să cumpere produsele lor. Un pensionar care a lucrat la CAP are o pensie de aproximativ 20 de euro, insuficient pentru orice. În plus, prețurile au crescut vertiginos: dacă la începutul conflictului un litru de motorină costa 4 lei, acum a ajuns la 6,40 lei, povesteşte Balázs Attila.

Transcarpatia se află sub o presiune constantă. Deși regiunea nu a fost devastată de atacuri, războiul le-a schimbat viața în mod radical:

Oamenii trăiesc într-o tensiune permanentă. Nu se mai tem de alarme, nici nu se mai duc la adăposturi. Problema e că au pierdut orice speranță. Au impresia că toată lumea vrea să profite de ei, să le ia resursele sau pământurile. Cel mai mare pericol pe care îl resimt nu mai vine din exterior, ci din conflictul cu aproapele lor, din competiția pentru resursele tot mai puține.

Copiii sunt o prezență rară:

Am vorbit cu trei colegi preoți, iar ei mi-au spus că în ultimii trei ani nu au mai avut niciun botez. Tinerii care au putut, au plecat.

Ascultarea, cel mai de preț ajutor

Preotul Balázs Attila crede că mai presus de ajutoarele materiale, prezența umană este esențială pentru cei din localităţile pe care le-a vizitat:

Nu trebuie să spui ceva concret, nu trebuie să consolezi. Cuvintele, după un timp, își pierd rostul. Dar prezența activă, în care omul simte că îl asculți, înseamnă mult mai mult. Am întâlnit persoana care vizitează zi de zi familiile beneficiare ale bucătăriei sociale. Mi-a spus, cu lacrimi în ochi, că nu are timp să stea de vorbă cu fiecare, dar cere de la Dumnezeu puterea de a asculta oamenii care au neapărată nevoie. Şi mi-am dat seama că, dincolo de ce ducem, asta contează cel mai mult: să le oferim ocazia de a povesti cu cineva care nu e încărcat de aceeaşi atmosferă, de a se elibera de tensiune.

Unul dintre localnici i-a spus:

Nu-mi mai pasă dacă de acum încolo se va vorbi maghiară, ucraineană sau rusă. Numai să fie pace, să scăpăm de frica asta.

O lume care a uitat

Preotul atrage atenția și asupra percepției pe care mulți o au despre situația din Ucraina:

Multă lume crede că nu mai trebuie să-i ajutăm; că-i vedem cu maşini, sigur sunt bogați. Dar vă spun un lucru: cei care au avut bani, au plecat. Au rămas cei care nu au avut posibilități financiare, expuși la condiții extrem de grele.

Pe măsură ce războiul a continuat, atenția și sprijinul din exterior au scăzut:

În primul an, toată lumea voia să ajute. Acum, deși aud în fiecare zi de Ucraina la știri, oamenii cred că acolo au rămas doar soldații. Dar nu e așa. Acolo sunt oameni obișnuiți, care se luptă cu foamea, cu lipsa medicamentelor, cu nesiguranța. Pentru aceștia, sprijinul nostru înseamnă totul.