Filmul de weekend: Trebuie să fii frumos să cânți melodii de dragoste; sau trebuie să te cheme Mr. Aznavour
Aznavour avea credința că muzica bună trebuie scrisă mereu la persoana întîi și cântată ca și cum ar fi despre tine. Lupta, singurătatea, disperarea, iubirea, regretele, speranța – toate sunt în muzica lui Aznavour.

Articol editat de cristina.rusu, 5 aprilie 2025, 00:00
Nu e deloc simplu să faci filme biografice. Când sunt portrete ale unor personaje cunoscute, toată lumea are așteptări de la filmul respectiv și vrea să vadă pe ecran ce știe publicul despre personaj. Sau, dacă nu știe prea multe, se așteaptă să afle lucruri noi sau nespuse până atunci. Cu atât mai greu să faci un film despre un cântăreț celebru, căci mai trebuie să fii atent și la coloana sonoră pe care o alegi, ca și cum ai întocmi un disc Best of.
Dificilă misiune pentru Mehdi Ihir și Grand Corps Malade (pseudonim pentru cântărețul și compozitorul Fabien Marsaud) care au scris și regizat filmul biografic despre Charles Aznavour, mai cu seamă pentru că proiectul lor a fost aprobat chiar de Aznavour, pe vremea când încă trăia.
Nu știam la ce să mă aștept când m-am dus să văd Monsieur Aznavour, însă aveam așteptări destul de mari. Nu știam multe despre omul Aznavour, dar îi cunoșteam cântecele. Le-am fredonat încă din liceu, pe vremea când îmi exersam franceza pentru bac cu versurile din ”La boheme”. A urmat etapa studiului intens al limbii lui Molière la facultate și vara în care mă plimbam cu o prietenă cu mașina prin sudul Franței. Ascultam Radio Nostalgie și cântam amândouă ”Emmenez-moi au bout de la terre/ Emmenez-moi au pays des merveilles/ Il me semble que la misère/ Serait moins pénible au soleil”. La câteva decenii distanță, am intrat în faza melancolică Aznavour, când ascult oricând cu mare plăcere ”Hier encore”.
Ce-am aflat din film despre domnul Aznavour? Mai multe decât mă așteptam. Că a avut eșec după eșec, că defectele lui i-au închis toate ușile, însă a avut mereu încăpățânarea feroce de a intra pe fereastră și de a-și croi un drum de unul singur, cu enorm de multă muncă. Era un tip scund (1.64m), urât, cu un nas exagerat de mare, era sărac lipit și se autoironiza spunând că poartă haine de culoare neagră pentru că pe ele nu se vede uzura și mizeria. Îl credeau evreu, a fost adesea umilit pentru asta și nimeni nu i-a dat prea multe șanse fiindcă nici vocea prea joasă nu-l avantaja. În ciuda a tot și a tuturor, Aznavour a perseverat și reușit acolo unde oricine ar fi abandonat și s-ar fi dat bătut. S-a desprins de influența lui Edith Piaf (care-i spunea ”idiot genial”) și a avut ambiția de a nu se lăsa până când nu a fost la fel de bine plătit ca Frank Sinatra. Și-a construit numele cu ambiție, îndrăzneală și sudoare.
Îl chema Aznavourian, avea origini armenești și tatăl lui era un afacerist mărunt ce a făcut o seamă de alegeri neinspirate în viață, fiind nevoit să își vândă la un moment dat un dinte de aur din gură pentru a-și hrăni copiii. Charles Aznavour a avut mereu un adevărat cult pentru familie, și-a ajutat părinții după ce a cunoscut succesul și a clădit o avere considerabilă pentru copiii lui, pe care i-a susținut mereu. 6 în total, cu 3 femei diferite.
Ce nu se spune în film este că Ulla Thorsell, modelul suedez pentru care a compus celebrul cântec ”She” i-a fost alături până la final lui Aznavour, mariajul lor a durat peste 50 de ani. Iar piesa ”L’aiguille/Acul” este despre episodul devastator din biografia lui, acela când fiul său Patrick, care se droga, a murit la numai 25 de ani.
Aznavour își scria singur cântecele, peste 1200 într-o carieră impresionantă, pe care le-a interpretat în 9 limbi (franceză, engleză, italiană, germană, spaniolă, armeană, rusă, napoletană, kabyle), dar a compus și pentru alții. Este de altfel o scurtă scenă în film, în care e un fel de generozitate artistică și de predare a ștafetei spre tinerii aspiranți în muzică: Aznavour îi dă o piesă tânărului Johnny Holliday (”Retiens la nuit”) și îi spune: ”ia lasă tu artificiile vocale de rocker și cântă așa cum i-ai vorbi unei femei”.
Aznavour avea credința că muzica bună trebuie scrisă mereu la persoana întîi și cântată ca și cum ar fi despre tine. Lupta, singurătatea, disperarea, iubirea, regretele, speranța – toate sunt în muzica lui Aznavour.
Am plecat de la cinema cântând și primind de la ”Monsieur Aznavour” mai mult decât mă așteptam. Asta și grație actorului Tahar Rahim care îi dă viață marelui artist într-o manieră fidelă, precisă și emoționantă. Aproape că îl revezi pe Aznavour pe scenă, îmbrăcat în negru, dansând cu degetele și deschizându-și brațele, ca niște aripi gata să se înalțe.
Charles Aznavour s-a stins din viață în 2018, la vârsta de 94 de ani. Mi-am amintit că la scurt timp după ce a murit, citeam pe internet că vila lui din Mouriès, unde și-a petrecut ultimele clipe, era scoasă la vânzare. Am fost curioasă să știu ce s-a ales de proprietatea din Provența și am aflat acum că a cumpărat-o un vecin și e în prezent casă de oaspeți. Cu toate facilitățile, inclusiv sală de cinema, întreaga vilă de 16 camere se poate închiria pentru o săptămână cu 6500 de euro. Sigur că nu e ieftin, însă dacă vom avea drum în sudul Franței, nu ne împiedică nimic să visăm și să țintim cât mai sus. În fond, asta a făcut toată viața și fostul proprietar al reședinței, domnul Charles Aznavour.
Anca Mureșan Bota
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.