Prima pagină » Reportaje » În casa baronului visător: explorăm castelul Bánffy din Răscruci

În casa baronului visător: explorăm castelul Bánffy din Răscruci

Explorăm castelul Bánffy din Răscruci cu ghidul Anna-Maria Szalma.

Articol editat de cristina.rusu, 5 aprilie 2025, 00:00

La o aruncătură de băț de Bonțida, la doar 2,84 kilometri în linie dreaptă, se află un castel cu o poveste fascinantă, plină de umor, mistere și amintiri păstrate cu grijă.

Castelul Bánffy din Răscruci, recent restaurat, ne invită să-l explorăm ghidul Anna-Maria Szalma.

Un început învăluit în incertitudine

Primele informații despre satul Răscruci datează din 1325, iar în 1405 deja apare menționat ca parte a domeniilor Bánffy din Bonțida – semn al prezenței îndelungate a acestei familii nobiliare în zonă. Cu toate acestea, castelul din Răscruci rămâne până azi un loc care ridică întrebări. Mai clare devin lucrurile abia din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea:

Şedinţele Comitatului Dăbâca şi arhiva au fost mutate la „lăcaşul luminos” de la etajul castelului Banffy din Răscruci al baronului György Bánffy. Dar încă nu ştim dacă el într-adevăr avea reşedinţa permanentă în Răscruci sau nu, Anna-Maria Szalma.

Baronul tâmplar şi castelul-atelier

Povestea prinde contur cu adevărat abia după 1848, când castelul este vandalizat în contextul revoluției, iar familia caută o nouă gazdă pentru domeniu. Astfel intră în scenă Albert Bánffy, primul proprietar despre care se știe sigur că a locuit efectiv în Răscruci.

Fiul său, Ádám Bánffy, avea să transforme castelul într-un spațiu ieșit din tipare. Refuzând să urmeze cariera convențională a unui tânăr nobil, Ádám s-a dedicat artei și meșteșugurilor. Odată întors acasă de la studii, și-a transformat reședința într-un atelier propriu:

Noi mai spunem în glumă că odată ce baronul şi-a făcut din castel şantier şi atelier de tâmplărie, a fost nevoie să facă unele remodelări, să construiască spaţii suplimentare, pentru ca soţia lui, Maria Wesselényi, să aibă unde să stea, Anna-Maria Szalma.

Pe cât de ieșit din comun era acest „baron în salopetă”, pe atât de apreciat a fost de comunitatea artistică. A creat mobilier cu mâna lui, a sculptat plafoane casetate, a realizat o galerie din lemn la intrare și a împrumutat stiluri arhitecturale eclectice – de la neorenascentist la neobaroc – inspirate din călătoriile lui în Europa.

Viața socială și cotidianul unui castel modern

În secolul XIX şi începutul secolului XX, castelul era considerat modern:

Avea electricitate, sobe de teracotă, chiar și un sistem de încălzire cu circulație a aerului cald prin pereți. Desigur, „căldura” era relativă – dacă ar fi existat termostate, probabil s-ar fi oprit la 14-15°C, Anna-Maria Szalma.

Viața de zi cu zi nu era însă ca în castelele pe care le vedem în filme, cu copii alergând peste tot în pijamale:

Femeile şi bărbaţii aveau propriul lor spaţiu, nu erau dormitoare comune. Sala de mese şi de recepţie prindea viaţă când erau vizitatori sau baluri, apoi însă fiecare se retrăgea în spaţiul lui, Anna-Maria Szalma.

Unele din aceste baluri erau caritabile, fiind organizate pentru a finanţa construirea unei şcoli sau, mai târziu, iluminatul public din Răscruci.

Mistere și legende

Castelul din Răscruci nu este lipsit nici de povești care stârnesc imaginația. În cramă s-a descoperit intrarea unui tunel misterios – sau chiar două – despre care se spune că ar fi dus fie la Bonțida, fie la biserica reformată. Deși versiunea baronesei mergând prin tunel la biserică „ca o cârtiță” pare mai puțin credibilă, o explicație plauzibilă ar fi funcția de refugiu post-1848, când autoritățile cereau ca edificiile importante să aibă adăposturi pentru localnici.

Apoi este legenda Rebecăi, presupusă baronesă care s-ar fi sinucis din dragoste și care, spun localnicii, încă bântuie în nopțile de vară prin sat. Povestea circulă mai ales în taberele de dansuri populare care se organizează anual în Răscruci şi nu se lasă dusă, deşi nefericita Rebeca nu a lăsat nicio urmă în genealogia familiei.

Decădere, salvare, renaștere

După moartea prematură a lui Ádám și apoi a fiului său Albert, castelul a fost naționalizat în 1947. A funcționat o vreme ca sediu CAP, apoi, din 1967, a devenit școală cu internat pentru copii cu nevoi speciale. Deși această destinație a fost improprie pentru un monument istoric, o localnică, doamna Jenica – directoare a școlii – a salvat multe dintre obiectele originale ale familiei Bánffy.

Închisă în 2007, școala a lăsat castelul în grija Consiliului Județean Cluj, care a demarat un amplu proces de restaurare, finalizat în primăvara trecută. Nu a fost vorba doar de fonduri europene – autoritățile au investit și resurse proprii, luând în considerare posibilitatea de a înfiinţa un centru cultural în castel:

Avem documente şi fotografii din vremea când se locuia în castel, ceea ce a servit ca un valoros punct de plecare în restaurare. Aceste puncte de plecare s-au respectat întotdeauna, cum a fost şi în cazul podelei de epocă, concepută de Ádám Bánffy, care are un aspect 3D. Mai complicate au fost însă aspectele la care nu a existat niciun astfel de punct de plecare. Acolo a trebuit să se ia în considerare ce se va întâmpla cu castelul după ce se va încheia restaurarea. Pentru că scopul nu e să funcţioneze doar ca un muzeu care să primească vizitatori; castelul se intenţionează să funcţioneze mai degrabă ca un centru cultural, unde vor putea veni tineri să organizeze şedinţe foto, unde se vor putea organiza vernisaje, expoziţii şi alte evenimente culturale, Anna-Maria Szalma.

Cercetarea continuă, iar istoria ultimelor generații Bánffy e în plină descoperire, cum ar fi veleităţile de om de marketing ale baronului Ádám Banffy:

Presa contemporană a scris mult despre ei, dar avem inclusiv reclame ale lui Ádám Bánffy, care-şi vindea pepenii de pe plantaţie prin anunţuri de ziar! Dădea anunţ în fiecare săptămână în publicaţia Magyar polgár, în care spunea că recomandă ca pepenii să se consume scoşi de la rece, tăiaţi în două şi direct din coajă cu lingura, o formă în care rivalizează cu cele mai bune îngheţate din lume; şi dacă se face o comandă minimă de 10 pepeni, oferea livrare gratuită a pepenilor în gara din Apahida, Anna-Maria Szalma.

Castelul Bánffy din Răscruci este, poate, cel mai frumos paradox al Transilvaniei: o reședință nobilă care a devenit atelier de tâmplar, un loc de istorie care renaște ca spațiu creativ, un castel cu legende, dar și cu o bază solidă de documente și oameni care-i prețuiesc moștenirea. O fereastră spre trecut, dar cu privirea ațintită spre viitor.