Turneul final al Billie Jean King Cup a fost reprogramat
România va juca în weekend în Grupa A de la Tokyo, alături de Japonia și Canada.
Articol editat de cristina.rusu, 10 aprilie 2025, 16:08
Turneul final al competiției feminine de tenis pe echipe Billie Jean King Cup a fost devansat din noiembrie în luna septembrie.
Decizia a fost luată pentru a ușura participarea jucătoarelor la turneele WTA din Asia, competiții ce au loc în septembrie și octombrie.
Turul preliminar al Billie Jean King Cup se desfășoară în weekend la Tokyo, Brisbane, Bratislava, Ostrava, Radom și Haga.
Echipele sunt împărțite în șase grupe de câte trei și primele clasate se califică la turneul final, la care au obținut deja biletele China, în calitate de gazdă, și campioana de anul trecut, Italia.
România va juca în weekend în Grupa A de la Tokyo, alături de Japonia și Canada.
Vă reamintim că anul trecut, la turneul final de la Malaga, Japonia a învins România în optimi.
Ovidiu Tebu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.