Atenție la locul în care vă parcați autoturismele! Cod galben de vânt puternic și multe mașini avariate!
Cod galben de vânt puternic și multe mașini avariate!

Articol editat de cristina.rusu, 11 aprilie 2025, 11:21 / actualizat: 11 aprilie 2025, 12:22
Joi, 10 aprilie, pompierii militari bihoreni au fost solicitați să intervină în mai multe locații pentru a preveni și limita efectele negative ale fenomenelor meteo periculoase generate de rafalele de vânt, în contextul codului galben emis de Administrația Națională de Meteorologie.
Vântul puternic face ravagii în județul Bihor!
În total, salvatorii au desfășurat patru misiuni de preîntâmpinare a unor evenimente care puteau cauza rănirea cetățenilor sau pagube materiale importante, precum și o intervenție pentru înlăturarea efectelor deja produse.
După-amiaza trecută, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea și ale Detașamentului Salonta au acționat rapid pe străzile Nufărului și Republicii din Oradea, precum și pe strada Mărășești din Salonta. În toate aceste cazuri, vântul a desprins parțial elemente de construcție de pe fațade și acoperișuri, punând în pericol siguranța trecătorilor.
Mașină avariată de un copac căzut în Oradea
În cursul serii, în jurul orei 20:40, pompierii Detașamentului 2 Oradea au intervenit pe strada Blaise Pascal, unde un copac a fost doborât de vântul puternic peste un autoturism parcat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Cod galben și astăzi
Județul Bihor rămâne și astăzi, 11 aprilie, sub incidența unei atenționări de cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 21:00. Meteorologii avertizează că se vor înregistra intensificări ale vântului, cu viteze de până la 60 km/h.
Recomandări pentru populație
Pompierii recomandă cetățenilor să evite parcarea autovehiculelor sub copaci sau în apropierea stâlpilor de electricitate. De asemenea, se recomandă evitarea zonelor cu panouri publicitare, clădiri în construcție sau structuri care pot deveni instabile în condiții de vânt puternic.
Pentru a fi pregătiți în fața situațiilor de urgență, locuitorii pot accesa platforma națională fiipregatit.ro sau pot descărca gratuit aplicația mobilă DSU, disponibilă în App Store și Google Play.
Crina Dobocan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.