Proiectul privind pensiile magistraţilor – adoptat de plen cu amendamente
Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege privind pensiile magistraţilor

Articol editat de Rareș Vrăbieș, 23 aprilie 2025, 12:58
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, 23 aprilie, proiectul de lege privind pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, cu 259 de voturi ‘pentru’, un vot ‘contra’ şi 25 de abţineri.
Proiectul a suferit modificări din partea Comisiei pentru muncă. Comisia a eliminat tabelele prin care se eşalona vârsta de pensionare a magistraţilor, astfel încât în anul 2045 să se ajungă la 65 de ani vârsta standard de pensionare.
Preşedintele Comisiei pentru muncă de la Camera Deputaţilor, Adrian Solomon, a precizat că, în urma acestei eliminări, începând cu 1 ianuarie 2026 toţi magistraţii se vor pensiona la împlinirea vârstei de 65 de ani.
A fost modificat, de asemenea, modul de calcul al pensiilor magistraţilor şi a fost acceptat un amendament al USR în acest sens.
Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării.
Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din suma netă corespunzătoare indemnizaţiei de încadrare brute lunare avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, se arată în acest amendament.
Proiectul de lege va pleca spre dezbatere la Senat, care este for decizional în acest caz.
AGERPRES
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.