Cel mai mare tort cu căpșuni din lume
O patiserie de lângă Paris a recâștigat recordul Guinness World Records pentru cel mai mare tort cu căpșuni din lume.

Articol editat de cristina.rusu, 24 aprilie 2025, 15:29
O patiserie de lângă Paris a recâștigat miercuri, 23 aprilie, recordul Guinness World Records pentru cel mai mare tort cu căpșuni din lume. Desertul preparat de echipa acesteia a avut o lungime de 121,88 de metri.
Iniţiativă a Maison Héloise, o patiserie renumită din orașul Argenteuil, aflat în apropierea Parisului, uriaşul tort de căpşuni a ocupat un şir neîntrerupt de mese instalate pe gheaţa patinoarului Argenteuil, făcând să saliveze mulţimea sosită pentru a asista la eveniment.
Cu acest record omologat de un reprezentant al Guinness World Records, Franţa a recâștigat titlul pentru cel mai lung tort de căpşuni din lume, după ce acesta fusese doborât de Italia, în anul 2019, cu un astfel de desert a cărui lungime a fost de 100,48 metri.
Acest nou tort uriaş a luat naştere în mintea patiserului Youssef El Gatou, care a vrut să doboare un record mondial. Patiserul a recunoscut că a fost fascinat în copilărie de Guinness World Records.
Am căutat un produs sau o specialitate de patiserie franţuzească şi, de asemenea, am vrut să scot în evidenţă produsele locale, precum căpşunile franţuzeşti şi materii prime ca laptele, smântâna, untul şi altele, a explicat el pentru AFP.
După ce au fost mobilizaţi în jur de 20 de patiseri, realizarea tortului de căpşuni cu o greutate de 1,2 tone a necesitat aproape o săptămână de muncă, crema şi blatul fiind preparate în laborator. Asamblarea pe patinoar a durat apoi toată noaptea şi o bună parte din zi, potrivit Agerpres.
Pentru prepararea acestui tort, patiserii de la Maison Héloise au folosit aproximativ 350 de kilograme de căpşuni, 150 de kilograme de zahăr, 415 kilograme de cremă de vanilie și 4.000 de ouă.
Pentru a fi omologat, tortul de căpşuni trebuia să respecte reţeta tradiţională, să măsoare cel puţin opt centimetri în lăţime şi înălţime şi să fie dintr-o singură bucată.
Fraisier este, cu certitudine, o prăjitură franţuzească, iar acest record îi celebrează pe deplin originile. Acesta nu este doar o realizare în materie de patiserie, ci şi un omagiu adus frumoaselor noastre regiuni franceze, a declarat primarul din Argenteuil, Georges Mothron.
Multe familii din Argenteuil au plecat de la eveniment cu câte o felie de tort, pentru a se evita orice risipă.
Ştiam despre cel mai mare cuşcuş din lume, cea mai mare paella din lume, dar nu mai văzusem niciodată un desert ca acesta!, a declarat entuziasmată o localnică, Samira Ialou, care a venit la eveniment însoţită de copiii ei.
Radio România
Foto: facebook Préfet du Val-d’Oise
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.