Cinci turiști recuperați la miezul nopții de salvamontiștii bihoreni!
Acțiune contra-cronometru, azi noapte, pentru echipele Serviciului Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor!
Cinci turiști recuperați la miezul nopții de salvamontiștii bihoreni, după o acțiune contra-cronometru!
Sfârșit de săptămână intens pentru echipele Serviciului Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor! În decurs de câteva ore, salvatorii montani au fost solicitați pentru două intervenții dificile în zonele Padiș și Stâna de Vale.
Prima misiune a avut loc sâmbătă după-amiază, când un turist aflat pe traseul Glăvoi – Poiana Ponor a suferit un accident grav. Bărbatul a suferit un traumatism la gamba stângă, cel mai probabil o fractură, și nu s-a mai putut deplasa. Aflat într-o zonă abruptă și accidentată, acesta a fost ajutat de patrulele Salvamont din Padiș-Glăvoi și Vârtop. Victima a primit primul ajutor la fața locului, iar piciorul i-a fost imobilizat înainte de a fi evacuat cu targa printr-un sistem complex de elevare. După aproximativ trei ore de la alarmare, turistul a fost predat echipajului SMURD.
În timp ce această misiune era în plină desfășurare, o altă echipă Salvamont intervenea la Stâna de Vale. Cinci turiști, surprinși de întuneric pe traseu și lipsiți de surse de lumină, au rămas blocați pe munte. Din fericire, aceștia nu au suferit răni și au fost recuperați în siguranță.
„Turiștii nu erau răniți, iar recuperarea lor s-a desfășurat fără probleme. Aceștia au fost aduși la baza muntelui în jurul miezului nopții”, a declarat Pintér István, șeful Serviciului Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor.
Crina Dobocan