Ascultă Radio România Cluj Live

De ce nu reușesc americanii să pună capăt războiului din Ucraina?

Președintele Trump a ridicat miza.

De ce nu reușesc americanii să pună capăt războiului din Ucraina?
Foto: Volodimir Zelenski si Donald Trump

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 aprilie 2025, 11:05

Răspunde prof.univ.dr. Gabriela Ciot, specialist în negocieri internaționale, de la Facultatea de Studii Europene a UBB:

Suntem în faza prenegocierii, în care emisarii americani încearcă să strângă puncte de discuții de la ucraineni și de la ruși pentru viitoarele negocieri. De remarcat că nu se urmărește tiparul clasic al negocierilor internaționale. Atât abordarea președintelui Trump cât și cea a emisarilor domniei sale este una de business, care se diferențiază de negocierea diplomatică, mult mai sofisticată. Același tipar l-am găsit și la demersurile americane în privința regiunii Gaza. Totul este în stil tranzacționist.

Schimbul de concesii

Ce mai sesizăm este dorința de a încheia totul foarte repede. Or, într-o negociere internațională diplomatică este nevoie de timp pentru armonizarea pozițiilor, pentru găsirea compromisului, a interesului comun.

Metoda pe care o abordează americanii este schimbul de concesii. Emisarii merg la fiecare dintre cele două părți implicate ca să vadă care sunt concesiile pe care le-ar accepta, pentru ca ulterior să încerce să construiască un compromis.

Această abordare comercială a negocierii determină și nervozitatea americanilor care, iată, după 100 de zile de la instaurarea noii administrații, nu reușesc să pună capăt acestui conflict promis a se încheia în 24 de ore. Este o negociere, iar asta înseamnă că e nevoie de timp, de metode diplomatice, de construirea unor coaliții pentru a găsi interesele comune.

Ne aflăm în faza în care se negociază armistițiul. Atât emisarii cât și președintele Trump sunt oameni de business, de aceea ei cred că o astfel de negociere se poate termina foarte repede dacă se realizează schimbul de concesii, care însă iată că nu funcționează. De ce? Pentru că e nevoie de construirea unei părți durabile și juste.

Președintele Trump a ridicat miza

Un element care complică realizarea acestui interes comun este desfășurarea, în paralel, a unor negocieri bilaterale SUA-Rusia. Știm că au avut loc întâlniri privind restabilirea capacității depline de operare a misiunilor diplomatice de la Moscova și Washington, problema sancțiunilor aplicate Rusiei, teme economice, financiare și altele.

Toate acestea îngreunează armonizarea intereselor ruso-ucrainene pentru că mediatorul nu este neutru, ci are propriile lui interese. Se pot găsi soluții, dar acestea necesită răbdare, ingeniozitate și multă experiență diplomatică. Să nu uităm că rușii au o echipă formată din diplomați experimentați, începând cu ministrul de Externe, Serghei Lavrov.

Statele Unite vin cu o nouă echipă, fără multă expertiză diplomatică și eu cred că acum este o foarte bună fereastră de oportunitate pentru Uniunea Europeană.

Președintele Trump a ridicat miza. Am văzut declarațiile și chiar amenințările cum că se va retrage din negociere dacă ucrainenii nu-i agreează propunerile. Aici se vede lipsa lui de experiență diplomatică, pentru că este nevoie de timp, de întâlniri, discuții pe diverse paliere, pentru a abate cumva atenția de la interesul primordial pe care cred eu că-l au rușii, acela de a ocupa teritorii și mai ales de a avea acces la Marea Neagră în zona Odessa.

 

 

Dan Horea

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

În dezbatere proiectul dezvoltatorilor imobiliari și pensiile magistraților
Politic marți, 22 aprilie 2025, 10:02

În dezbatere proiectul dezvoltatorilor imobiliari și pensiile magistraților

Camera Deputaţilor urmează să dezbată şi să voteze, săptămâna aceasta, în calitate de for decizional, proiectul de lege care oferă...

În dezbatere proiectul dezvoltatorilor imobiliari și pensiile magistraților
Posibile noi investiții ale companiilor din SUA, în ţara noastră
Politic miercuri, 16 aprilie 2025, 12:47

Posibile noi investiții ale companiilor din SUA, în ţara noastră

Discuţiile cu membrii delegaţiei Congresului american purtate, marți, 15 aprilie, la Palatul Victoria au vizat şi posibilitatea unor noi...

Posibile noi investiții ale companiilor din SUA, în ţara noastră
Senatul a adoptat legea care pedepsește șoferii drogați
Politic marți, 15 aprilie 2025, 10:12

Senatul a adoptat legea care pedepsește șoferii drogați

Senatul a adoptat – cu 85 de voturi ‘pentru’, 3 ‘împotrivă’ şi 30 de abţineri – proiectul de modificare a...

Senatul a adoptat legea care pedepsește șoferii drogați
O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii vine în România
Politic marți, 15 aprilie 2025, 09:44

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii vine în România

O delegaţie formată din opt membri ai Congresului Statelor Unite ale Americii, democraţi şi republicani, se va întâlni marți, 15 aprilie, la...

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii vine în România
Politic miercuri, 9 aprilie 2025, 08:18

România susţine continuarea negocierilor UE-SUA

România susţine continuarea negocierilor începute de Uniunea Europeană cu Statele Unite, pentru a se ajunge la o soluţie care să limiteze...

România susţine continuarea negocierilor UE-SUA
Politic miercuri, 9 aprilie 2025, 08:13

Mai multe secții de votare în diaspora

Ministerul Afacerilor Externe a propus pentru alegerile prezidențiale de luna viitoare un număr mai mare de secții de votare în străinătate,...

Mai multe secții de votare în diaspora
Politic luni, 7 aprilie 2025, 15:58

Fără apartamente vândute de mai multe ori: modificări importante în Legea construcțiilor

Fiecare apartament va primi un număr cadastral încă din faza de construcţie. În plus, notarii vor fi obligaţi să înscrie în cartea funciară...

Fără apartamente vândute de mai multe ori: modificări importante în Legea construcțiilor
Politic vineri, 4 aprilie 2025, 18:35

Precizări legate de promovarea candidaților în campania electorală

În perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale de luna viitoare, care a început vineri, 4 aprilie, cheltuielile pentru realizarea...

Precizări legate de promovarea candidaților în campania electorală