Administrația Fondului pentru Mediu va începe de luni, 30 decembrie înscrierile în cadrul programului "Iluminat public 2024".
Soborul Născătoarei de Dumnezeu Soborul Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători celebrate în cinstea Fecioarei Maria.
Datini, practici, superstiţii, credinţe şi mituri străvechi sau creştine Tradiţii şi obiceiuri româneşti de iarnă.
Când vine vorba despre sărbătoarea de Crăciun, sunt importante și preparatele cu care îi întâmpinăm pe cei dragi și pe colindătorii, dar și modul în care decorăm casa și masa.
Se spune că sportul are puterea de a schimba lumea, și de a uni oamenii. Am văzut asta, când am participat la întâlnirea Alergătorilor Începători.
Cum staţi cu pregătirile, aţi lăsat ceva pe ultima sută de metri?
Din iubire faţă de noi, Domnul Hristos se coboară la Crăciun pe pământ să ne vindece de boli şi să ne mântuiască!
Seară de duminică, în compania Teatrului Național Radiofonic.
Stațiunile sunt pregătite să-i întâmpine pe iubitorii de munte și zăpadă.
Un film cu tsunami face ravagii zilele acestea pe Netflix. E pe primul loc în clasamentul pe România, măturând din cale un serial de spionaj și un altul cu un șir de crime îngrozitoare. Asta e, nu te pui cu valul, cel puțin nu din postura de telespectator. Ca personaj al filmului norvegian La...
Aventura lui Jack începe într-o noapte magică, noaptea de Ajun.
Discalculia este o provocare pentru cei care trăiesc cu această tulburare.
Emma Moldovan ne face recomandări de cărți de iarnă pentru copii.
Pelicula Emilia Perez a primit și 10 nominalizări la premiile Golden Globes.
Trei poliţişti au ajuns la spital, miercuri, 25 decembrie după ce autospeciala în care se aflau au fost acroşată, la Borşa, de un alt autoturism, al cărei şofer a plecat de la locul incidentului.
Ministerul Apărării Naţionale a precizat miercuri, 25 decembrie că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească.
Crăciunul sau Nașterea Domnului face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin.
Două-trei mese de Crăciun prea copioase ne pot da peste cap sistemul digestiv, merită aşadar să fim atenţi la acest aspect chiar şi de sărbători.
Județul Bihor va beneficia de un plan bine stabilit pentru asigurarea serviciilor de asistență medicală și farmaceutică.
Noul studiu, Destiny06, a fost publicat în "New England Journal of Medicine"
Un proiect unic în România!
Microbuzele sunt electrice și prietenoase cu mediul și au o capacitate de 16+1 locuri, dintre care unul pentru persoane cu dizabilități.
Studenţii au transmis luni, 16 decembrie, în cadrul unei dezbateri online, că nu sunt de acord cu propunerea.
Este nevoie de un guvern care să asigure stabilitate și recâștigarea încrederii în instituțiile statului.
A început şedinţa comună a celor două Camere pentru învestirea noului Guvern. Toți miniștrii au primit avize favorabile în comisiile de specialitate.
Klaus Iohannis este în imposibilitatea definitivă de a exercita atribuţii de preşedinte al României, susţine AUR.
Bărbatul a fost prins în flagrant în localitatea Tășnad
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată.
Un tânăr de 18 ani este acuzat de infracţiuni de pornografie infantilă.
Aceasta se desfășoară între 9 și 18 decembrie 2024.
În țara noastră scăderea a fost de 0,1%.
Acestea vin pe fondul celor mai recente evenimente politice.
Un avion, având la bord 67 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, s-a prăbuşit în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan.
Ministerul Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie în care recomandă cu fermitate cetățenilor români să evite deplasările în Federația Rusă.
Papa Francisc a inagurat marți, 24 decembrie Jubileul Speranţei 2025, prin deschiderea simbolică a Porţii Sfinte a Bazilicii San Pietro din Vatican, care va fi trecută de pelerini pe tot parcursul anului următor.
La editura Şcoala Ardeleană a apărut recent volumul Filatelia clujeană: istorie, pasiune, valoare
De joi până duminică vă puteți plimba cu Trenulețul Moșului!
Poliţiştii clujeni au confiscat 200 de kilograme de articole pirotehnice, în urma a trei percheziţii domiciliare.
Între ”a fi” și ”a face”, cea mai mare aventură pe care fiecare dintre noi ne-o putem permite este aceea de a ne trăi viața pe care o visăm!
A fi părinte este cea mai grea meserie din lume și nu ne învață nimeni cum să fim părinți, cu atât mai puțin ne învață cineva cum să fim părinți de adulți!
Și totuși, ce înseamnă o prietenie adevărată?
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
Joi, 19 decembrie 2024, ora 19.00 Vineri, 20 decembrie 2024, ora 19.00 la Colegiul Academic Orchestra Filarmonicii de Stat ,,Transilvania’’ Cristian Mandeal dirijor
Volumul se deschide cu o mărturie foarte personală a autoarei, care în 1989 avea 17 ani.
Seară de duminică, în compania Teatrului Național Radiofonic.
Colindăm LIVE acasă, la Radio Cluj, cu actori îndrăgiți ai scenei clujene.
Vă invităm la noi acasă, să colindăm împreună și anul acesta!
Unul din fotografii legendari ai Clujului, invitat la Serile Radio Cluj.
Dan Petrescu continuă pe banca formației CFR Cluj și la începutul anului viitor.
Max Verstappen a câştigat ultimele patru ediţii ale acestui scrutin.
Partida a avut loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Sferturile de finală vor avea loc pe 2 aprilie 2025, semifinale pe 23 aprilie, iar finala Cupei României este programată în data de 14 mai.
În vârstă de 34 de ani, Alin Alexuc a declarat că întreaga sa carieră a fost o călătorie plină de provocări
Echipa pregătită de Dan Petrescu a acumulat 35 de puncte.
Cu naţionala iberică, Jesús Navas a cucerit Cupa Mondială, în 2010.
În acest moment, echipa clujeană ocupă locul 10 în clasamentul național.
Vâscul era considerat o plantă sacră. Atârnat deasupra ușii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare și fericire.
Când a ajuns la noi acest popular obicei de Crăciun?
În lume există câteva tradiţii neobişnuite legate de Crăciun.
Accidentul a avut loc la ieşire din Cavnic spre Budeşti.
Un bărbat din comuna Băsești a primit mâncare și alte bunuri din partea Jandarmeriei Maramureș, în prag de sărbători. Maramureșeanul a...
Sprijin pentru câinii fãrã stãpân din adăpostul de la Sighet!
Bine te-am găsit la Financiaria, rubrica de educație financiară care te ajută să fii pe plus cu banii tăi.
Volatilitatea bursieră din ultima perioadă a fost cauzată mai degrabă de instabilitatea sau schimbările politice decât de motive economice.
Ce înțelege investitorul din acest tablou?
Ediția București 2024 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România își va deschide în curând porțile.
Gândit ca un omagiu adus contribuţiei de excepţie a jurnalistului Eugen Preda proiectul a constat în organizarea a 2 simpozioane, la Sala Radio din Bucureşti şi la Sala de Spectacole a postului Radio Cluj, și 1 seminar la Complexul Educațional Laude Reut din București.
Teatrul Național Radiofonic prezintă piesa ”Un cântec de sirenă”
Discuțiile despre etica și evoluția jurnalismului și a genurilor jurnalistice au fost conduse de Monica Stoica şi Eugen Vrabie, jurnaliști ai Radio România.
Somnul de înaltă calitate îți întărește sistemul imunitar, îți echilibrează hormonii, îți stimulează metabolismul, crește energia fizică și îmbunătățește funcția creierului.
Glutenul este un tip de proteină care se găsește, în mod normal, în grâu și alte cereale, precum orzul și secara.
Acest subiect este destul de controversat iar părerile sunt împărțite.
Cum se face că sărbătorile de iarnă, acest prilej de bucurie și relaxare, se transformă într-o sursă de stres pentru atât de mulți angajați?
Cine sunt oamenii care țin echipele unite și dau viață valorilor unei organizații? Tu ești unul dintre aceștia?
Ce pierdem cu adevărat când un copil renunță la școală?