epa07748453 The portraits of kidnapped, raped and killed Romanian girl, is surrounded by wilting flowers and messages, at a makeshift memorial in...
La peste 350 de intervenții au fost solicitați, pe parcursul anului trecut, membrii Asociației Salvatorilor Voluntari Rescue 4x4. Rescue 4x4 e...
Iranul a respins, joi, 9 ianuarie, acuzaţiile că apărarea sa anti-aeriană ar fi doborât, din greşeală, avionul ucrainean, la puţin timp...
Preşedintele Klaus Iohannis spune că, până în acest moment, nu are motive să refuze promulgarea legii prin care se dublează alocaţiile...
Pacienţii infectaţi cu tuberculoză vor putea fi trataţi şi în sistem ambulatoriu, în cadrul unui proiect-pilot lansat joi, 9 ianuarie, de...
Foto: Agerpres/EPA În Marea Britanie, Camera Comunelor a adoptat joi, 9 ianuarie, legea acordului de retragere din Uniunea Europeană. Toate...
Spre deosebire de alte localităţi din ţară, la Cluj nu a murit nici un om al străzii din cauza frigului. Primarul Emil Boc susţine că în...
Sindicaliştii din domeniul finanţelor contestă iniţativa ministrului Florin Cîţu de a reduce personalul din domeniu. Ministrul şi-a...
sursa foto: AP Photo/Bogdan Danescu Principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, Gheorghe Dincă, a fost adus, în această dimineaţă,...
Avionul care s-a prăbuşit în apropiere de Teheran în urmă cu două zile era în flăcări înainte de a se lovi de sol, potrivit...
Minus 22,9 grade Celsius au fost înregistrate noaptea trecută (miercuri spre joi) la stația meteo din Întorsura Buzăului, fiind cea mai...
Un pui de zimbru care a fost prins într-un laţ, cel mai probabil pus de braconieri, a fost salvat de jandarmi. În urma sesizării făcute...
Foto: Organizația Prietenii Berzelor Pentru prima dată în ultimii 13 ani, o barză a apărut iarna în localitatea sibiană Cristian. În...
Castelul Corvinilor Cele 5 milioane de euro obţinute pe un proiect european nu sunt suficiente pentru a restaura în totalitate Castelul...
Președintele ucrainean a declarat joi, 9 ianuarie, zi de doliu național în urma tragediei de ieri din Iran, când o aeronavă cu 176 de...
Vârsta de pensionare nu va creşte în România la 70 de ani, cel puţin în perioada următoare, însă angajaţii ar trebui să aibă...
Guvernul intenţionează să consolideze surse alternative de finanţare pentru pensii. O variantă este creşterea contribuţiei la Pilonul...
Mihai Tudose Fostul premier Mihai Tudose a revenit în PSD. El a semnat o cerere de adeziune la organizaţia Social-Democraţilor din Brăila,...
Salariile profesorilor vor creşte, de la 1 septembrie, aşa cum este prevăzut în lege, a dat asigurări miercuri, 8 ianuarie 2020, vicepremierul...
Copiii și tinerii din comuna clujeană Izvorul Crișului au, din această seară, o pârtie de săniuș cu o lungime de 200 de metri. Cu...
Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, 8 ianuarie 2020, că militarii români ce executau misiuni de instruire şi...
UPDATE, ora 17:30 Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, spune că până în prezent s-au primit peste 50 de puncte de vedere, de la profesori,...
Atenție la aparatele pe care le lăsați în priză. Avertismentul vine din partea pompierilor, care sunt solicitați tot mai des, în ultima...
UPDATE: ora 11.00 82 de iranieni, 63 de canadieni, 11 ucraineni, 10 suedezi, 4 afgani, 3 germani și 3 britanici se aflau la bordul avionului...
Cu peste 10% a crescut traficul de pasageri în 2019 pe Aeroportul din Sibiu. În cifre, anul trecut, s-a depăşit pragul de 725 de mii de...
Luptă strânsă pentru admiterea la Şcoala de Agenţi de Poliţie Septimiu Mureşan din Cluj-Napoca. 6 candidaţi se luptă, anul acesta, pe un...
Mai multe judeţe din Transilvania se află sub cod galben de ceaţă. Până la ora 12.00, majoritatea localităţilor din judeţul Cluj...
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti cercetează cazul unui...
În Iran, înmormântarea generalului Qassem Soleimani a fost amânatã cu câteva ore din cauza unei busculade, care a dus la moartea a cel puţin...
În acest sfârșit de săptămână, firmele de salubritate din Cluj se vor ocupa de ridicarea pomilor de Crăciun, anunţă reprezentanții...
Peste 65 de mii de copii din România și diaspora au primit, în 2019, asistență medicală pediatrică, în mod gratuit, prin serviciul...
Un schior s-a accidentat grav, marți, 7 ianuarie 2020, pe o pârtie din stațiunea Șureanu, din Munţii Sebeşului. Acesta era inconştient când...
Încă o pârtie începe să funcționeze în Transilvania. marți, 7 ianuarie 2020, se deschide pârtia de schi din stațiunea Covasna....
Cea mai scăzută temperatură din aceasta iarnă a fost înregistrată, în această dimineață, marți, 7 ianuarie 2020, la Întorsura...
Două noi focare de pestă porcină africană a fost descoperite la câțiva kilometri de Oradea. Numărul acestora a ajuns astfel la șase, în...
Cluj-Napoca rămâne şi în 2020 cel mai scump oraş din România în ceea ce priveşte preţurile de piaţa imobiliară. În medie, un metru...
MiniREACTOR lansează concursul ”START. Dramaturgie pentru copii”, adresat autorilor dramatici care își doresc să scrie pentru un public...
Creştinii ortodocşi şi cei greco-catolici îl sărbătoresc astăzi, 7 ianuarie 2020, pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul prooroc al...
Puțin peste 20 de mii de sătmăreni vor primi produse alimentare şi de igienă personală de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional...
Un adolescent în vârstă de 16 ani, aflat în vacanţă în localitatea bistrițeană Valea Mare, de la poalele Munţilor Rodnei, a ajuns în...
Ediția patra a concursului internațional de sănii trase de câini, organizat la Piatra Fântânele de Clubul Sportiv Sleddog Bistrița-Năsăud,...
Serviciul gratuit de call-center ALOPEDI, dedicat sfaturilor medicale pediatrice, proiect gestionat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii...
Lungmetrajul 1917, dedicat Primului Război Mondial, pelicula Once Upon a Time... in Hollywood, cu o acţiune plasată în anii 1960 la Los...
Gerul Bobotezei a venit la Bâlea Lac, la 2000 de metri altitudine în Munții Făgăraș, unde temperaturile au coborât, în această...
Anul 2019 a fost bogat în evenimente la Sala Polivalentă – BT Arena din Cluj-Napoca. Pentru prima dată, gradul de ocupare a sălii a fost de...
Cabinetul condus de Ludovic Orban are luni, 6 ianuarie 2020, prima şedinţă de guvern din acest an. Organizarea şi funcţionarea mai multor...
Iranul şi Statele Unite continuă să se ameninţe reciproc după uciderea generalului Qassem Soleimani de către americani. Parlamentul...
De sărbătoarea creştină a Botezului Domnului, aproximativ 3.500 de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea publică la evenimentele din...
O femeie din Satu Mare îi acuză pe medicii de la UPU că nu i-au dat nicio reţetă de medicamente după o...
De la 1 februarie se elimină Split TVA, printr-o ordonanță de urgență publicată în Monitorul Oficial. Split TVA apăruse în 2017 și...