„Mai vino iar în gara noastră mică”, zicea celebrul şlagăr interpretat de Gabriel Dorobanţu...versurile sună frumos, însă, la Cluj...
Invitatul interviului emisiunii de astăzi este prof. dr. arhitect Adriana Matei, cu care Oana Cristea Grigorescu a discutat despre dezvoltarea...
Sfârşitul de săptămână a adunat la Expo Transilvania, cei mai frumoşi câini, în cadrul International Dog Exhibition. Evenimentul,...
Balul Iubirii E sâmbătă dimineaţă, devreme, şi, la fel ca întotdeauna când trebuie să scriu, mă învârt prin casă, în timp ce în...
Varza este adesea prezentă în meniul nostru, sub formă de salată sau gătită şi, în afară de faptul că este foarte gustoasă, este şi...
Parlamentarii din Bistriţa-Năsăud intenţionează să ceară Guvernului României să introducă în Master Planul General de Transport şi...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor anunţă că începând cu data de sâmbătă, 21 ianuarie 2015, a intrat în vigoare...
Vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal la această data, în toate regiunile, dar în special în cele vestice. Cerul va fi temporar...
CFR Călători își adaptează permanent capacitatea de transport atât în funcție de evoluția și dinamica mobilității publicului, cât și...
Muzeul de Artă Cluj-Napoca lansează începând cu data de Miercuri, 25 februarie 2015, un program de vizite ghidate cu caracter general în...
Ziua de datelor deschise, Open Data Day Hackathon, se desfăşoară atât în Cluj şi Bucureşti, cât şi în alte 120 de orașe din întreaga...
Managerul Studioului Regional Radio România Reşiţa se numără printre cei 24 de jurnalişti din ţară nominalizaţi la Gala Naţională a...
Un scandal imens zguduie în aceste zile unul dintre liceele de elită ale Clujului. Peste 100 de elevi stau cu frica exmatriculării, pentru că...
Există tipuri de cancer care sunt determinate genetic şi care pot fi prevăzute înainte de a apărea. Prof.dr. Doina Azoicăi, coordonatorul...
A fost odata ca niciodata Trei actori extraordinari, trei voci de aur ale scenei româneşti - Ion Caramitru, Mariana Mihuţ şi Victor...
... cel puţin la Craiova, unde Caravana Gaudeamus revine conform tradiţiei şi în 2015 pentru a marca printr-un eveniment cu totul special...
Interviul emisiunii îi aduce la microfon, alături de Adela Groza, pe Ovidiu Câmpean, director al Direcţiei Comunicare, Relaţii Publice şi...
Se spune că cine mănâncă peşte, nu îmbătrâneşte. Peştele este recomandat de nutriţionişti pentru aportul de minerale, dar şi ca...
A fost o viaţă întreagă profesor de fizică, dar formula sa preferată o ajută să descâlcească tainele valorilor populare...
În România tot mai mulţi părinţi aleg să nu îşi vaccineze copiii, temerea lor principală fiind o posibilă apariţie a autismului, cauzat de...
“Ministerul Apărării Naţionale nu desfăşoară în prezent nici o acţiune de pregătire a mobilizării rezerviştilor sau de încorporare a...
Miercuri, 18 Februarie, de la ora 18,30, la Librăria Cărtureşti, se va desfăşura cea dea 11 ediţie a „Clubului de lectură Vocea...
Cele 15 minute rezervate interviului emisiunii, îl aduc la microfon pe europarlamentarul Daniel Buda, cel cu care Dan Horea va discuta despre...
Un spectacol educativ interactiv, pentru cei mari dar mai ales pentru cei mici, va avea loc la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, miercuri,...
Înscrierile în clasa 0 şi clasa I încep în 18 Februarie. La interviul serii, aflăm de la Cristian Ivaneş şi interlocutoarea sa, Loredana...
Finanţele noastre, încotro??? Aflăm răspunsul de la Mihai Costin, directorul general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice...
O premieră istorică! Pe data de 15 februarie ora 19.00 la Ateneul Român tineri muzicieni de cea mai înaltă performanță din România și...
Arhitectura este subiectul central al emisiunii Sens Unic de astăzi. Vom afla ce propune publicului Bienala de Arhitectură, care debutează...
În paşi de dans la Pulsul Zilei... Pentru că, invitat, în direct, va fi dr. Matei Miko, organizatorul Balului Operei din Cluj Napoca. Cea...
Fiind părintele unui copil care suferă de o boală rară şi pentru care diagnosticarea a fost mai mult decât dificilă în ţara noastră din...
Pentru că astăzi este Ziua Mondială a Radioului, interviul serii îl are drept protagonist pe Mircea Carp, voce legendară a radioului de limbă...
„Maitreyi Devi și Mircea Eliade. Călătoria unei povești de iubire dinspre Orient spre Occident”, eveniment creat de Cluj Center for Indian...
Despre consilierea genetică, o foarte modernă metodă de prevenire a unor afecţiuni, vorbim astăzi la ora 13:30, împreună cu lectorul univ. dr....
Radio România sărbătoreşte alături de radiourile din întreaga lume pe 13 februarie Ziua Mondială a Radioului. UNESCO a ales, la cea de...
Eu mă tund la domnul Vasile. Un frizer excepțional, de modă veche, din cei care știu să folosească briciul, care știu să te bărbierească...
S-a dat startul celei de-a VI-a ediţii a Concursului Naţional de Grafică “Anuala de grafică”, concurs organizat de Şcoala Populară de Arte...
Asociaţia Columbofilă "Porumbelul 2003" Turda organizează o expoziție cu vânzare de păsări și animale mici în sala de sport a Colegiului...
La Pulsul Zilei aflaţi tot ce trebuie să ştiţi despre Programul Prima maşină în 2015: cine sunt cei care pot accesa acest program, care sunt...
UPDATE - 11 feb 2015, ora 20:30 - Avocatul Elenei Udrea a anunţat că deputata a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, după denunţul lui...
Clujenii care doresc să sprijne serviciul Peditel 1791, singurul call-center pediatric din România, înfiinţat în 2014 la Cluj, o pot face ...
La ora 13:30, Lucian Croitoru, purtătorul de cuvânt al Companiei Apă Someş, ne vorbeşte despre apa noastră cea de toate zilele...Dan Horea a...
Geograf, aventurier, pasionat de călătoriile cu bicicleta, plecat prin lume şi intors la Cluj, în oraşul natal. Cam aşa ar putea fi...
La 20:30 vom cunoaşte un om care se zbate să continue fenomenul de culturalizare a tinerilor din mediul rural, prin acţiuni găzduite în...
Astăzi este Ziua Internaţională a Siguranţei pe Internet - despre riscurile navigării pe world wide web vom afla mai multe în Pulsul...
Programele Radio Cluj nu vor putea fi recepţionate marţi, 10 februarie, între orele 10:00---16:00, pe frecvenţa 95,6FM, ca urmare a unei revizii...
Astăzi, 9 Februarie, începe prima etapă a înscrierilor copiilor în anul şcolar 2015---2016 şi chiar dacă părinţii vor completa efectiv...
Patrimoniul cultural e un element de coeziune socială şi naţională - afirmă directorul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR)...
Grupul farmaceutic Sanofi a lansat în Statele Unite un tip inhalabil de insulină, care are potenţialul de a stimula vânzările pentru acest...
Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil cererile de încuviințare a arestării și solicitările de începere a urmăririi...
Octavian Harşianu, pensionar septuagenar din Bistriţa, şi-a propus să reînvie un vin care a adus celebritate podgoriilor din localitatea...