Pentru detoxifierea organismului după iarnă, după sărbătorile pascale, specialiștii vin cu sfaturi și ne recomandă în principal,...
Nu au nevoie de curent electric sau de baterii pentru a funcționa. Au termen de garanție cuprins între 10 și o sută de ani și nu au nevoie de...
”Primăvara studențească”, un festival care începe luni la Cluj Napoca. Interviul serii îl are ca invitat la ora 20.30, pe doctorul Mihai...
În perioada 16-19 aprilie, la Aiud, se desfăşoară cea de-a XI-a ediţie ART AIUD 2015 FEST, care cuprinde două importante festivaluri dedicate...
Grupul Musai-Muszáj le mulțumește tinerilor, cu vârste cuprinse între 15 și 35 de ani, care susțin multilingvismul din Cluj. Tinerii din...
Cafeaua, ale cărei efecte au fost mult timp subiectul unor controverse, este, în general, inofensivă pentru sănătate și poate chiar proteja...
De multe ori uitată sau ignorată, vocea are o putere fantastică pe care noi o putem folosi. Vocea ne ajută să vorbim, să cântăm, să râdem,...
Astăzi, 15 aprilie 2015, a trecut în nefiinţă la vârsta de 92 de ani, Maria Deac Poienaru, ultima descendentă a iconarilor din neamul...
Începând de miercuri, 15 aprilie, drumul naţional DN 1C se închide circulaţiei publice pe raza comunei Mintiu Gherlii, pentru executarea unor...
Filmul regizoarei franceze Emmanuelle Bercot "La Tête haute" cu Catherine Deneuve va deschide cel de-al 68-lea Festival de Film Internațional de la...
Zeci de elevi din comuna Romuli, judeţul Bistriţa-Năsăud vor avea o surpriză plăcută la revenirea din vacanţa de Paşti, cand vor fi...
Reprezentantele României la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Montpellier (Franța), Diana Bulimar, Laura Jurca, Andreea...
În seara de marți, 14 aprilie, au avut loc primele meciuri din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Atletico Madrid – Real...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naţionale...
Echipa Federației SHARE Cluj-Napoca primește constant propuneri și idei de proiecte pentru Capitala Europeană a Tineretului 2015. Acest titlu...
Autorităţile din Mexic au descoperit un tunel, cu o lungime de trei sute de metri, folosit de traficanţi pentru transportul de droguri. Acesta...
Studenţii Facultăţii de ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, departamentul de ştiinte Agricole şi Ingineria...
Bărbaţii de circa 40 de ani cu o condiţie fizică foarte bună au un risc diminuat de a se îmbolnăvi de cancer la plămani sau cancer la colon,...
Câţiva dintre cei mai de succes oameni de afaceri ai lumii nu şi-au terminat niciodată studiile, printre ei aflându-se Mark Zuckerberg şi Bill...
În 17, 18 și 19 aprilie, peste 100 de practicanți de parkour din România și Franța se vor întâlni la Cluj-Napoca pentru cel mai mare...
Oamenii de ştiinţă din California, SUA, au anunţat că au inventat o baterie pentru telefoanele inteligente care poate fi încărcată la maximum...
O aromă revoluţionară în industria parfumurilor ar putea face ca o persoană să miroasă cu atât mai bine, cu cât ar transpira mai mult,...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj a primit vizita a circa 2500 de elevi și preșcolari în cadrul...
Sute de tineri clujeni au oportunitatea de a munci în cadrul unor firme de prestigiu, cu condiția cunoașterii limbii franceze. Unii dintre cei mai...
Aţi auzit de “hapuc”? Dicţionarul explicativ al limbii române arată că hapucul este un regionalism, care înseamnă minge făcută din păr...
O păuniță extrem de frumoasă, o femelă lamă foarte tânără și o femelă crocodil vor disputa titlul de Frumoasa Grădinii Zoologice din...
Tăiatul Paștilor reprezintă un inedit obicei care se desfășoară an de an în județul Sălaj. Înainte cu o zi de Ziua de Paști, localnicii...
O femeie din Japonia, în vârstă de 100 de ani, a parcurs cu succes distanţa de 1.500 de metri la un concurs de înot, într-un bazin cu lungimea...
Argentinienii se laudă că au fabricat, în acest an, cel mai mare ou de ciocolată din lume. Oul uriaş, preparat din 8.000 de kilograme de...
Direcția Generală Antifraudă Fiscală, din cadru ANAF, alocă 90% din resursele umane și materiale acțiunilor de combatere a marii evaziuni....
Un obicei unic în Mărginimea Văii Sebeşului, este sărbătoarea pomenirii morţilor în cimitir, în prima zi de Paşte. Fiecare preot...
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj vă face cunoscut faptul că asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi...
Dimineaţa de după Înviere este unul dintre cele mai frumoase momente de peste an în satele româneşti din Bistriţa-Năsăud. Încă nu a...
Ziua de Paște este una specială pentru sălăjeni, mai ales pentru cei de pe Valea Agrijului și Valea Crasnei care petrec într-un fel...
Consumul exagerat de alcool în adolescenţă poate provoca deteriorări pe termen lung ale creierului Consumul în exces de alcool în perioada...
Cu prilejul Sărbătorilor de Paşti, efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca şi Inspectoratului de Jandarmi...
Actorul britanic Daniel Craig, care filmează în prezent cel de-al patrulea film al său despre agentul secret James Bond, a fost supus la o...
Karl Lagerfeld lansează o colecţie dedicată pisicii sale Choupette realizată împreună cu designerul francez Tiffany Cooper. Imaginea...
Peste 200 de jandarmi vor fi în mijlocul populaţiei în zilele de Paşti, anunţă într-un comunicat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean...
Într-un interviu acordat publicaţiei americane "Mother Jones" profesorul Brian Wansink de la Universitatea Cornell din New York a prezentat trei...
Elevii Colegiului Național Silvania din Zalău gătesc fără foc sub coordonarea bucătarului Mircea Groza. Inițiativa îi aparține...
Radio România s-a alăturat şi anul acesta programului derulat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice Şcoala altfel: Să ştii mai...
Caravana de Paște este proiectul prin care Fundația își propune să aducă un zâmbet pe chipurile copiilor de Sărbători, iar, în funcție de...
Trei tineri au fost identificaţi şi sunt cercetaţi de către poliţişti pentru furt calificat din societate comercială. Joi, 9 aprilie,...
Există la Căpâlna, pe Valea Frumoasei, un obicei (poate unic) ca în Vinerea Mare, după Sfântul Maslu să se pregătească Mormântul Domnului...
Ca urmare a reluării lucrărilor la calea de rulare a tramvaielor de pe podul Nadăș, începând de marți, 14 aprilie, ora 5.00 se suspendă...
† ANDREI din mila lui Dumnezeu Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi...
Vinerea mare sau Vinerea seacă este ziua marii încercări pentru credincioşii care sunt hotarâţi să ţină post negru. Tradiţia de la...
Peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj Napoca, vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre...
Volei Municipal Zalău a câștigat în Cupa României la volei masculin, după ce a învins-o în finală pe Tomis Constanța,...