Arheologii au scos la lumină în Regatul Unit un tezaur format din 800 de obiecte cu o vechime de circa 2.000 de ani, în cadrul ''uneia dintre cele...
Cetățenii români care nu au domiciliul în țară, ci locuiesc în străinătate, vor avea, din vară, posibilitatea să obțină o carte...
De luni până în 6 mai 2025 părinții pot completa cererile tip fie la unitatea de învățământ la care se solicită să învețe copilul, fie...
Produse expirate, gramaje reduse, mizerie, dar și alte nereguli au fost descoperite de comisarii ANPC. În Bistrița-Năsăud, de exemplu, o...
Comisarii de la Protecția Consumatorilor îi îndeamnă pe cei păgubiți să ceară sprijin pentru soluționarea incidentelor de călătorie, mai...
CSM Volei Alba-Blaj a cucerit Cupa României la volei feminin pentru a cincea oară. Ardelencele au reușit această performanță după ce au...
Americanca Alysa Liu, revenită în activitate la începutul acestui sezon, a câștigat medalia de aur la Campionatele Mondiale de patinaj artistic...
Guvernul a prelungit cu încă trei luni perioada în care prețurile polițelor RCA vor rămâne plafonate, măsură care urma să expire la finalul...
Datele de muncă ale angajaţilor vor fi gestionate printr-un nou sistem online, care-l va înlocui pe cel actual, depăşit tehnic. Potrivit unei...
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi care sunt victime ale violenţei domestice sau ale traficului de persoane - vor putea fi...
Aproape 2,7 milioane de pensionari cu venituri de până la 2.574 de lei vor primi în aprilie jumătate din ajutorul financiar de 800 de lei...
Traseul străbate 14 kilometri dus-întors între satele Cornăţel și Hosman în peisajul sălbic al Podișului Hârtibaciului - a doua arie...
Locuitorii din 900 de comune situate în zona de munte vor putea accesa până la 10.000 de lei pentru achiziţia de sobe eficiente energetic prin...
Seismul cu magnitudinea 7,7 a fost urmat de replici care au continuat şi în această dimineaţă. La Mandalay, al doilea oraş din ţară, aflat...
Educaţia a fost, este şi va fi importantă în orice perioadă. Cu totii ştim că aceasta implică cunoaştere, experienţă, curaj,...
Pe măsură ce sărbătorile de Paște se apropie cu pași repezi, am realizat o listă cu cele mai populare călătorii care pot fi făcute în...
Duminică, 30 martie,de la ora 20.03, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Surpriza dragostei de Marivaux....
Dr. Irvin David Yalom este un psihiatru și psihoterapeut american născut în 1931. Este autorul a numeroase cărți de specialitate din zona de...
Condițiile sunt: să fie cetățeni români și să cunoască limba română, atât scris, cât și vorbit, să dețină cunoștințe IT și să...
Printre produsele care vor fi verificate se numără carnea de miel, ouăle, cozonacul dar și alimentele tradiționale. Se vor verifica...
Acest program reprezintă o premieră în România și va facilita accesul elevilor la muzeele valoroase ale Sibiului. Accesul se va face prin...
Tariful se va achita în continuare de către persoane fizice şi firme care solicită extras de carte funciară pentru imobile care sunt în...
Ministerul afirmă că acestea sunt doar încercări de manipulare și nu au niciun temei legal sau vreo legătură cu realitatea. Referitor la...
Documentul prevede, printre altele, că asupra valorii nete a construcţiilor speciale din sectorul privat se va aplica un impozit de 1%, în timp ce...
Este timpul pentru marea curățenie de primăvară, pentru a scăpa de acarieni și a preveni alergiile legate de aceste mici animale. Nu este un...
Procesul intentat de Brianna Stern la Los Angeles detaliază relația lor și modul în care Tate părea inițial un „vis devenit realitate”, dar...
Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, va fi judecat săptămâna viitoare în capitala Spaniei, într-un caz de fraudă...
Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul pentru dubla manşă cu Italia, din play-off-ul Campionatului Mondial. Meciul tur va avea loc pe 9...
Australia se confruntă de câteva săptămâni cu o creștere bruscă a numărului de furnici de foc roșii, insecte ale căror mușcături au dus...
La mai bine de unsprezece ani de la accidentul său de schi, informațiile despre Michael Schumacher rămân limitate. Un jurnalist apropiat fostului...
Un bărbat a decedat vineri, 28 martie, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc. Potrivit Inspectoratului de Poliţie...
Un fast-food din Satu Mare a fost închis temporar de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor, în urma unei sesizări din partea unui...
Atacatorii cibernetici şi-au intensificat tentativele de fraudă de tip spoofing, avertizează DIICOT. Hoții folosesc numere de telefon...
În top 3 al problemelor de sănătate orală ale clujenilor, descoperite anul trecut cu ocazia evenimentului "Cu un zâmbet mai aproape de...
Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, va fi judecat săptămâna viitoare în capitala Spaniei, într-un caz de fraudă...
Peste 670 de milioane de ambalaje au fost returnate de către consumatorii din toată țara de la începutul anului. De asemenea, 50.000 de tone au...
Guvernul introduce reguli mai stricte pentru firmele care intermediază angajarea cetățenilor români în străinătate, ca măsură de prevenire a...
Testele elevilor de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale au fost corectate mai repede. Ministerul...
De vineri, 28 martie, s-au scumpit biletele de tren. Cele mai semnificative majorări de preț sunt la călătoriile pe distanțe mici, de...
Ce se întâmplă cu adevărat într-o sală de operație? Cum lucrează împreună chirurgul și anestezistul, ce se vede și mai ales ce nu se...
Vineri, 28 martie, au început lucrările la Spitalul Monobloc de Copii, care se construiește în cartierul clujean Borhanci. E primul...
Peste 25.000 de kilometri de drumuri vor avea imaginile actualizate în Google Maps, pe Street View și asta deoarece mașinile Google Street View se...
Pilotul japonez Yuki Tsunoda va fi noul coechipier al cvadruplului campion mondial Max Verstappen la Red Bull. Niponul îi va lua locul...
Brânza este o sursă excelentă de proteine și de calciu pentru organism, dar nu toate tipurile de brânză sunt şi sănătoase. Oamenii...
Evenimentul se va desfășura la Hotel Ramada și reunește angajatori din diverse domenii, care oferă peste 1.000 de locuri de muncă, a spus PR-ul...
În contextul Zilei Mondiale a Teatrului, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj derulează o campanie pentru a face cunoscut publicului faptul că toate...
Un colț de carte francofonă se va deschide la librăria clujeană Bookstory, unde cititorii vor putea să răsfoiască și să cumpere cărți în...
Studenții cazați în Căminul C 4 de la Universitatea din Oradea au condiții moderne de cazare. Conducerea Universității din Oradea a dat o...
FC Hermannstadt evoluează, vineri, 28 martie, pe terenul formației Sepsi Sf. Gheorghe, într-un meci din etapa a doua a play-out-ului...