Biroul permanent al Camerei Deputaților se va reuni, miercuri, saptamana viitoare, pentru a discuta solicitarea lui Liviu Dragnea privind convocarea...
Decizia României de a nu acorda drept de survol avionului în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost criticată de Ministerul rus de...
Colecțiile de obiecte, cărți, haine și tot piese de mobilier din alte epoci atrag milioane de vizitatori. Dar un muzeu poate fi nu doar un tezaur...
Filmul cu cele mai mari încasări în primul week-end de la lansare Presa internaţională vorbește în termeni foarte elogioși despre...
Compania Kaspersky Lab a lansat un antivirus gratuit Kaspersky Free, care va fi accesibil la nivel mondial, a anunţat directorul companiei Evgheni...
Asociația Pro Valores și Duo Kitharsis își unesc forțele într-un proiect educațional unic în România, care va fi lansat pe 1 august...
În intervalul 29 iulie - 13 august, în municipiul Carei se desfăşoară prima ediţie a evenimentului cultural Carei Fest. Organizat de...
Întâlnirea de săptămâna aceasta cu domnul Felix Ostrovschi, de la Biblioteca Centrală Universitară, ne reaminteşte problemele grave cu care...
Cum pot fi ghidate alimentele către dinţi, atunci când animalul în cauză nu are limbă? Rechinii au găsit o soluţie, potrivit unui studiu...
PNL îi cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, să publice raportul controlului privind dublul standard al alimentelor comercializate în...
În urma demersurilor inițiate de primarul Dorin Nistor, municipiul Sebeș a obţinut fonduri nerambursabile pentru două cereri de finanțare prin...
Simona Halep, aflată pe locul 2 WTA incepe sezonul pe hard la turneul de la Washington, unde a solicitat un wild card. Americanii au acceptat...
Toamna aceasta vine în pas alergător pentru iubitorii de competiții. După succesul unei ediții de semimaraton, anul acesta, organizatorii și-au...
128 de copii au participat la atelierele proiectului: Biblioteca de Vacanță având alături o echipă frumoasă de patru biblio-voluntari,...
Ziua Naţională a Ambulanţei este sărbătorită vineri, 28 iulie, la Bucureşti, printr-o întâlnire a reprezentanţilor tuturor Serviciilor...
Joi, 27 iulie 2017, de la ora 12,00, a avut loc prezentarea activităților și rezultatelor obținute de către polițiștii din Alba în primele...
În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...
Multe biserici din lemn aflate în patrimoniul naţional îşi pierd din valoare din cauza intervenţiilor neautorizate făcute tocmai de sătenii...
Două statui care să-i reprezinte pe Iuliu Maniu şi pe cardinalul Iuliu Hossu se numără printre propunerile prin care să fie marcat, la Cluj,...
Deciza de excludere din cadrul clerului a fost făcută publică vineri, 28 iulie, de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei de Alba Iulia, Ovidiu...
Manifestări dedicate Zilei Imnului Naţional vor avea loc sâmbătă, 29 iulie, în municipiile Satu Mare şi Carei. În Satu Mare manifestările...
Universitatea Craiova fost învinsă de puternica echipă italiană AC Milan cu scorul de 1-0, joi seară, 27 iulie, pe Stadionul ''Municipal'' din...
Tenis: Finală românească la dublu, în turneul futures de la Cluj-Napoca Finala de dublu a turneului futures de la Cluj-Napoca, dotat cu...
Grădina Romei din Satu Mare - cel mai mare parc public din municipiu - a fost închisă în urma dispoziţiei primarului Kereskenyi...
Furnizorii de energie cer plafonarea preţurilor Furnizorii de energie de pe piaţa românească susţin că este nevoie de o plafonare a...
Este vorba de Vasile Moldovan, care îl înlocuieşte pe Sebastian Lupuţ, după ce acesta a fost eliberat din funcţie prin decizie de la...
O veveriţă a provocat o pană de curent majoră, în jur de 45.500 de cetăţeni americani din metropola San Diego, oraş în statul California,...
UPDATE: Un român se află printre printre cei 54 de răniţi. Se pare că trenul nu ar fi frânat la intrarea în staţie. Un tren de...
Peste 200.000 de copii cu vârste cuprinse între nouă luni şi nouă ani sunt nevaccinaţi împotriva rujeolei, se arată într-un raport publicat...
În campania Vaccin pentru viaţă, derulată de Radio România, s-au implicat numeroase personalităţi ale vieţii academice, politice,...
Încep lucrările de construcție a celei mai noi Clinici de Hematologie din România, la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca! Cu ocazia...
Caravana TIFF ajunge pentru a treia oară la Satu Mare. Începând de vineri, 28 iulie şi până duminică, 30 iulie, sătmărenii sunt aşteptaţi...
Prea puţini suntem conştienţi de riscurile la care se expun şoferii de ambulanţă, atunci când gonesc prin intersecţii pentru a salva o...
Proiect de reducere drastică a birocraţiei din sistemul medical Ministerul Sănătăţii trebuie să realizeze în cel mult două săptămâni...
"Tăşuleasa Social" este unul dintre cele mai iubite proiecte de voluntariat din ţară! Nu există tânăr preocupat de probleme sociale şi mediu,...
Instituția Prefectului- Județul Maramureș a primit petiții de la pensionarii nemulțumiți de felul în care le sunt recalculate...
Schimbări la nivelul conducerii Prefecturii Județului Maramureș: avocatul sighetean Vasile Moldovan este noul prefect iar Alexandru Cosma a fost...
Ce mai citim: recomandările bibiliotecarului Rodica Uifălean Astăzi vă propun trei dintre cele mai citite cărţi ale autorilor români din...
Perioada în care oamenii au ajuns pentru prima dată în Australia este dezbatută de decenii. Noile descoperiri de sute de instrumente și...
Aproximativ 60% din naşterile din 2017 din China sunt cu al doilea copil, a anunţat Guvernul de la Beijing Autorităţile din China au anunţat...
Premierul Mihai Tudose explică modificările fiscale propuse de Guvern Modificările fiscale avute în vedere de Guvern nu sunt menite să pună...
Cauți loc de cazare în Cluj? Încearcă la căminele UBB! Universitatea Babeș-Bolyai pune la dispoziția celor care doresc să se cazeze în...
Un teren de sport multifuncţional va fi dat în folosinţă săptămâna viitoare în oraşul Ardud. Terenul le va oferi posibilitatea celor care...
Peste 83% dintre reclamaţiile depuse în primele şase luni ale anului la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Satu Mare, au fost...
Decizia Bisericii Ortodoxe în cazul Pomohaci Preotul Cristian Pomohaci nu a venit la Consistoriul Eparhial de la Episcopia din Alba-Iulia unde...
Tot ce trebuie să știi ca să intri la UNTOLD ACCES ȘI SISTEM DE PLATĂ PENTRU UNTOLD 2017! În 2017 toți cei care și-au cumpărat bilete...
Şoferul microbuzului în care au murit 3 români a fost arestat în Ungaria Şoferul microbuzului implicat în accidentul din Ungaria, în care...
Bărbatul cu bomba în bagaj riscă 10 ani de închisoare Bărbatul din judeţul Bistriţa-Năsăud, care a ameninţat miercuri, 26 iulie, că...
Topul celor mai dorite joburi din România Românii îşi doresc cel mai mult să se angajeze la firme din IT, industria alimentară sau cea...
De unde vin banii pentru drumurile care leagă Clujul de Bistrița Consiliul Judeţean Cluj a finalizat procedurile tehnice pentru proiectul...