Primul planetariu mobil din România ajunge la Cluj. Între 17 și 18 septembrie, vizitatorii vor putea afla lucruri noi despre univers,...
Educaţia a fost, este şi va fi importantă în orice perioadă. Cu totii ştim că aceasta implică cunoaştere, experienţă, curaj,...
Biblioteca Municipală „Ştefan Ludwig Roth” din Mediaş va găzdui miercuri, 14 septembrie 2016, lansarea albumului biografic „Doar o pânză...
Încă din cele mai vechi timpuri, teiul este recunoscut pentru calităţile sale terapeutice extraordinare, iar mirosul emanat de florile de tei...
Târgul Gaudeamus Carte Şcolară revine în inima Capitalei, în Piaţa Universităţii (esplanada cu statui, bulevardul Regina Elisabeta), pentru...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare, organizează marţi, 13 septembrie, o serie de manifestări menite a marca Ziua...
Oamenii se întorc deprimaţi după concediu, deoarece perioada de odihnă este scurtă, timp în care trebuie să facă multe lucruri. Majoritatea...
Oficialii Astrei au decis ca echipa să joace meciurile de pe teren propriu pe Cluj Arena, până când gazonul stadionului din Giurgiu va fi...
Ovidiu Hațegan și Kovacs Istvan vor oficia în cupele europene în această săptămână. Ovidiu Hațegan va arbitra meciul dintre FC Barcelona...
Constructorul auto francez Renault ar putea să nu mai vândă maşini dotate cu motoare diesel în Europa. Acţiunea este ca o reacţie la costurile...
Primăria din Amatrice, oraşul italian cel mai grav afectat de seismul devastator din 24 august, a dat în judecată pentru calomnie săptămânalul...
În România au fost confirmate 18 cazuri de infecţie cu virusul West Nile în perioada 1-9 septembrie, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere...
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a solicitat o anchetă fără precedent pentru a se stabili dacă predecesorul său, Jose...
Opera Națională Română din Cluj-Napoca are plăcerea de a vă adresa o invitație specială în cadrul Sibiu Opera Festival, la un spectacol de...
Noi cercetări efectuate de o echipă de la Swansea University, Ţara Galilor, contestă ideea potrivit căreia persoanele în vârstă sunt...
145 de tineri au fost admiși la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca. 68 de fete și 77 de băieți. Cele mai...
Noul an de învăţământ începe în cele mai bune condiţii şi la Colegiul Naţional Avram Iancu şi Şcoala Ion Agârbiceanu din...
Nu mai credeți în dușmănia dintre câini și pisici! Avem dovada clară și de necontestat că cine se aseamănă, se adună, și chiar...
_UPDATE ORA 16:00 În Turcia, aproximativ 50 de persoane au fost rănite în urma exploziei unei maşini capcană, în apropierea unor clădiri...
Conducerea Primăriei Satu Mare a semnat contractul pentru realizarea Registrului Local al Spaţiilor Verzi din municipiu, sistem informaţional...
În anul de învăţământ 2016-2017, elevii Școlii Gimnaziale din comuna sătmăreană Terebeşti, vor beneficia zilnic de o masă caldă sau un...
Spaniolul Dani Pedrosa pe Honda a câștigat Marele Premiu al statului San Marino la categoria MotoGP, duminică, 11 septembrie, pe circuitul de la...
Păstrarea Clujului pe primul loc în ţară la rezultatele obţinute de elevi la examenele de Capacitate şi BAC este obiectivul pe care l-a...
Președintele echipei din Gruia, Iuliu Mureșan, a anunțat într-o intervenție în direct la Digi Sport, că negociază cu mai multe persoane...
Grila nouă cu un caroiaj tzais respectă ultimele tendinţe în materie de CHR. Colecţia Prêt-à-porter de toamnă – iarnă marca Bucureşti FM...
Femeile care locuiesc sub acelaşi acoperiş cu soacrele lor sunt de trei ori mai expuse riscului de a suferi de boli de inimă, indică rezultatele...
În ciuda tuturor tentaţiilor digitale, cum ar fi Facebook sau Netflix, care se luptă să ne ocupe timpul şi să ne trezească interesul, oamenii...
La Ujgorod, în Ucraina, s-a încheiat vineri seara Festivalul-concurs de emisiuni de radio şi televiziune destinate minorităţilor naţionale...
Pompierii clujeni ne dau întâlnire în Parcul Central! Haideți să sărbătorim împreună Ziua Pompierilor din România și să facem...
Începem cu programul matinal Bună dimineaţa, Transilvania! care va avea 4 ore şi va fi realizat de Emil Sabău. Cunoscut, din 2004, ca realizator...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare organizează luni, 12 septembrie, cea de-a cincea ediţie a concursului internaţional...
Un microbuz care transportă angajaţii uneia dintre societăţile comerciale din Satu Mare, s-a răsturnat în dimineaţa zilei de luni, 12...
Părinţii fostului viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, şi fosta soţie a acestuia s-au prezentat, luni, 12 septembrie, la DNA. Surse...
Stare de urgenţă în Thasos din cauza incendiilor de vegetaţie. Sute de români şi-au întrerupt concediul şi s-au întors în tară....
Peste trei milioane de copii încep luni, 12 septembrie, un nou an şcolar, iar în unele instituţii de învăţământ din ţară sunt încă...
Transportatorii protestează din nou, luni, 12 septembrie, pe şoselele de centură din ţară, faţă de tarifele la asigurările obligatorii...
Parisul se află pe locul al patrulea în topul celor mai atractive oraşe ale lumii, progresând cu două poziţii în raport cu precedentul...
Odată cu sosirea toamnei, studenţii solicită fie un loc în căminul Universităţii Lucian Blaga, fie o chirie in Sibiu. Universitatea...
Cel mai aşteptat thriller românesc al anului, face înconjurul lumii în această toamnă. După ce a câștigat premii importante la Cannes,...
Protecţia familiei regale a Belgiei a costat 15,2 milioane de euro în 2015, potrivit cifrelor oferite de ministrul belgian de interne, Jan Jambon,...
Oamenii de ştiinţă canadieni au stabilit o legătură directă între scările urcate de o persoană, anii în care a studiat aceasta şi vârsta...
Alexandra este doar un copil, unul deosebit, care muncește cu drag alături de părinți, în vârf de deal, unde are grijă de oi. Munca nu o...
În fiecare zi de marţi, între orele între orele 15:00-19:00, locuitorii cartierului Grigorescu şi nu numai ei sunt aşteptaţi să cumpere...
Alertă în Marea Britanie: Un templu sikh a fost ocupat de indivizi înarmaţi cu cuţite. Între 20 şi 30 de indivizi au intrat în Templul...
Președintele Franței, Francois Hollande, efectuează marți, 13 septembrie, o vizită de stat în România, informează Palatul Elysee pe site-ul...
Forțele de ordine franceze au reținut un minor de 15 ani la Paris, suspectat că pregătea un atac terorist iminent. El este bănuit că avea...
Poliţia îşi va suplimenta efectivele cu peste 9.000 de angajaţi, pentru începutul noului an şcolar. Zonele din apropierea unităţilor de...
Douăzeci de imigranţi proveniţi din Siria, Irak şi Iran, solicitanţi de azil în România, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră în...
Patru italieni sunt cercetați pentru braconaj după ce au fost prinși cu peste 100 de păsări din speciile sturz şi graur pe un fond de...
Încălzirea globală afectează oceanele planetei mai mult ca niciodată, propagând maladii la animale şi la oameni şi ameninţând siguranţa...