Pentru că suntem în plină toamnă iar dovlecii se găsesc la tot pasul, ar fi păcat să nu pregătim un desert...
“Iubire”, romanul scriitoarei norvegiene Hanne Ørstavik se lansează la Cluj sâmbătă, 11 octombrie, în prezenţa autoarei şi a...
Nu e chip să nu-l fi observat, dacă ai descins, precum orice turist conștiincios, în centrul orașului. Instinctul de păstrător, într-o...
Premierul Victor Ponta a vizitat, duminică, la Bistriţa, şantierul investiţiei firmei Leoni, cifrate la 10,7 milioane de euro. Pentru această...
Catredrala Ortodoxă care domină Piaţa Avram Iancu din Cluj găzduieşte în subsolul ei Muzeul Mitropoliei, un asezământ mordern, realizat după...
România s-a situat pe locul al şaselea în rândul naţiunilor care au contribuit la operaţiunile din Afganistan, cu preţul vieţii a 23 de eroi...
Unul dintre cei mai apreciaţi actori români de teatru şi film, Victor Rebengiuc, va primi Premiul de Excelenţă al celei de-a 6-a ediţii a...
Plenul Camerei Deputaţilor se reuneşte luni pentru a decide prin vot dacă îi ridică sau nu imunitatea lui Valerian Vreme, cercetat în dosarul...
În Statele Unite a apărut un al doilea caz de Ebola. Este vorba de un angajat al unui spital din Texas, unde săptămâna trecută a murit...
Ministerul de Finanţe a suplimentat cu 135 de milioane de lei plafonul de garantare asigurat băncilor incluse în Programul "Prima...
Primele date arată o rată de participare la vot ceva mai bună decât la scrutinul local de acum 4 ani. Urmează să fie desemnaţi primarii şi...
Firmele din afara ţării oferă zeci de locuri de muncă prin intermediul reţelei EURES, majoritatea în Spania pentru muncitori sezonieri în...
Gimnasta Larisa Iordache a cucerit, duminică, medalia de argint la sol, la Campionatele Mondiale din China. Ea câştigase zilele trecute argintul...
Google a trimis o cămilă echipată cu o cameră video în deşert pentru acaptura imagini destinate aplicaţiei Street View. Conform skynews....
Echipa de handbal masculin Potaissa Turda a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia italiană Junior Fasano, cu scorul de 28-27, în turul II al...
Personalitatea Annei Frank, figură-simbol a victimelor naziştilor, va fi evocată luni la Cluj printr-o expoziţie de documente şi...
UPDATE: 12 octombrie Documentarul „Maidan” , realizat de regizorul ucrainean Sergei Loznitsa, a obținut marele premiu al Festivalului Astra...
UPDATE: Camera Deputaţilor se va reuni în plen în 20 octombrie pentru a încuviinţa ridicarea imunităţii deputatului Ion Diniţă, acuzat de...
Selecţionata de fotbal a României a terminat la egalitate, 1-1, meciul disputat, sâmbătă, pe Arena Naţională, în compania Ungariei, în...
România nu mai poate vinde oi, capre şi vite către ţările membre ale Uniunii Europene decît pentru sacrificare imediată, iar în Orientul...
E sâmbătă, aşa că, începând cu ora 24.00, în acţiune, subsemnatul intră cu o nouă repriză de rock/metal cu numele de SUPERSOUND. V-am...
Amenzi de aproape 10 mii de lei, 37 de sancţiuni contravenţionale şi 3 certificate de înmatriculare retrase, acesta este rezultatul unei...
Cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete ”Puck” se va desfăşura la Cluj, în perioada 12 - 18...
În mai multe oraşe europene sunt programate sâmbătă, 11 octombrie, proteste faţă de Acordul de Liber Schimb, aflat acum în negociere între...
Manualele noi pentru clasele întâi şi a doua ar putea ajunge pe băncile elevilor la jumătatea lunii noiembrie, au anunţat reprezentanţii...
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români asupra unor posibile manifestaţii stradale în Turcia, până în 12...
Aproximativ 10 mii de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi sâmbătă, 11 octombrie, în toată ţara pentru meciul de fotbal dintre România...
Agenţia Naţională de Integritate va implementa un sistem informatic de prevenire a conflictelor de interese în achiziţiile publice. În...
Ministerul român de Externe infirmă decesul unui cetăţean român în Sierra Leone şi îşi exprimă dezacordul faţă de mesajele vehiculate de...
Traficul rutier va fi restricţionat în zona Piaţa Gării din municipiul Cluj-Napoca, de vineri, 10 octombrie până duminică, 12 octombrie,...
Un investitor privat din industria de rulmenţi pentru automobile a inaugurat vineri, 10 octombrie, la Sibiu o nouă hală de producţie. La...
Gara din Cluj Napoca se mobilează cu evenimente în week-end-ul 10-12 octombrie. Timp de 3 zile, atât peronul cât şi zonele adiacente vor...
Literatură şi totalitarism, dezbaterea de astăzi din cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, organizate de Teatrul Naţional, a adunat...
Asociaţia Mânuţe pricepute, organizează în perioada 11-12 octombrie, între orele 10:00-13:00, în parcarea Cora , primul târg de...
Începând cu data de 13 noiembrie, condiţiile de operare pe timp de ceaţă la Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj vor fi...
Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat vineri, 10 octombrie, tinerei pakistaneze de 17 ani Malala Yousafzai, militantă pentru dreptul la educaţie...
Duminică, 19 octombrie, la ora 19:00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră: Ultimul pact de Oana Maria...
Euroradio Jazz Orchestra, un proiect de mare impact în mediul radiofonic internaţional, se desfăşoară anul acesta în Republica Cehă, sub...
Statul român ar putea să renunţe la o treime din reţeaua de căi ferate, din considerente economice. Ministrul transporturilor, Ioan Rus, a...
Parcul Central din Cluj-Napoca este sâmbătă şi duminică, 11 şi 12 octombrie, scena Cupei Clujulului, un concurs de atelaje...
Mircea Diaconu îşi păstrează mandatul de europarlamentar. Curtea de Apel Bucureşti a respins astăzi acţiunea Agenţiei Naţionale de...
La Festivalul Florilor de Câmp Europene de anul acesta, de la Viscri, botanistul Casei Regale a Marii Britanii, John Akeroyd, a celebrat flora și...
Pavlova pare o prăjitură care cere îndemânare, dar iese de fiecare dată dacă respectăm cantitățile și metoda de...
Armata americană preia oficial comanda bazei de la Deveselu, unde va fi instalat sistemul antirachetă al NATO. Comandantul bazei va fi căpitanul...
Poliţia de Frontieră ungară va verifica începând de sâmbătă, 11 octombrie, amprentele tuturor cetăţenilor din statele nemembre ale...
Atacantul Ciprian Marica va rata, pe lângă meciul de sâmbătă cu Ungaria, și partida pe care naționala României o va susține săptămâna...
Premierul Victor Ponta va prelua interimatul la Ministerul Culturii. Şeful Guvernului a trimis, vineri, propunerea la Palatul Cotroceni. În...
În 1996, la o conferinţă organizată în Viena, Comisia Internaţională a Oului (International Egg Commission) a anunţat că “sărbătoarea...
O creşă care va putea găzdui circa 30 de copii îşi va deschide porţile în Satu Mare de la mijlocul lunii noiembrie. Amenajată şi dotată...