Cioban salvat după ore de căutări
Caravana „Shakespeare – peste tot” ajunge în Bihor
Ce să faceți dacă ați fost mușcați de căpușă?
O ediție cu totul outside the box este a treia ediție a Cluj Music Festival.
Dragoș a început să picteze la vârsta de 5 ani.
Două zile de muzică rock și metal în mijlocul naturii.
Președintele Trump a ridicat miza.
Jupiter- cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.
În prim plan e un domn între două vârste care pregătește ceva de mâncare. Sunt puse tacâmurile, membrii familiei sunt invitați la masă. Apoi cadrul se lărgește și vedem că ne-am lăsat păcăliți: în încăpere nu mai e nimeni, domnul mănâncă singur. Pe cineva hrănește totuși, pentru că personajul nostru are niște...
Un festival cu suflet și cu rădăcini adânci.
Gabriel Bota și-a asumat un experiment: vrea să fie un bărbat în carne și oase. (Ruxandra Cesereanu)
Debutează în 1968, cu poezie în revista Familia.
Volumul cuprinde două piese de teatru scrise în anii 1990-2000 de către Sylviane Dupuis.
Au fost sesizate 50 de posibile incidente electorale.
11 hectare de vegetaţie şi litieră de pădure au fost distruse.
Aceştia vor asigura protecţia secţiilor de vot şi vor cerceta sesizările privind incidentele electorale.
Noul spital va avea o suprafață construită de aproximativ 50.000 de metri pătrați
Simpozionul reunește lideri internaționali și naționali.
Durerile apar atunci când nu este cazul!
Acolo este în desfășurare o anchetă.
Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o unitate de învățământ.
În cadrul unui proiect cu fonduri europene al administraţiei locale.
Aproximativ 625.000 de alegători au votat în diaspora, până duminică la ora 14:00, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Peste cinci milioane de români, dintre care mai bine de 600.000 în străinătate, au votat până la ora 14:00, în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Pentru românii din străinătate, astăzi este a treia şi ultima zi de votare din cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Fostul episcop ortodox al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu a fost condamnat.
CCR a făcut recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti care a suspendat hotărârea de anulare a alegerile prezidenţiale.
Există în acest proiect mai multe prevederi neconstituționale, iar urmarea va fi că legea nu se va aplica niciodată.
La Oradea, bunuri în valoare totală de aproape 5 milioane de lei au fost consfiscate.
Românii vor putea să cumpere din nou titluri de stat Fidelis la cea de-a patra ediţie a acestui program.
Arată raportul publicat astăzi cu prilejul reuniunilor de primăvară de la Washington ale Fondului şi Băncii Mondiale.
Autoritățile chiliene au emis o avertizare de tsunami și a cerut evacuarea zonelor de coastă din sudul țării, vineri, după un cutremur puternic.
Hornul, vizibil din Piața Sf.Petru, emite un fum negru dacă nu a fost ales un papă sau un fum alb în cazul alegerii.
Activitatea vulcanică s-a intensificat la primele ore ale zilei.
Expoziția „Costume populare din zona Clujului” la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Echipa Magic Puppet ne invită la Umbre și Lumini.
Două proiecte cu impact mare asupra locuitorilor.
Între ”a fi” și ”a face”, cea mai mare aventură pe care fiecare dintre noi ne-o putem permite este aceea de a ne trăi viața pe care o visăm!
A fi părinte este cea mai grea meserie din lume și nu ne învață nimeni cum să fim părinți, cu atât mai puțin ne învață cineva cum să fim părinți de adulți!
Și totuși, ce înseamnă o prietenie adevărată?
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
100 de ani de educație artistică la Școala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea.
Seară de duminică, în compania Teatrului Național Radiofonic.
Lucrarea ”Fata cu unicorn” va fi adusă în premieră la Muzeul Național Brukenthal.
Radio Cluj și istoricul Ottmar Trașcă vă propun un serial dedicat României.
Astăzi vorbim la Interviul Dimineții despre culisele unei intervenții chirurgicale.
E primul spital de acest fel care se construiește în Romània.
Sorana Cîrstea și Ana Kalinskaia vor evolua în finala probei de dublu de la Madrid.
U-BT și CSM Oradea și-au mărit avantajul în sferturile de finală ale play-off-ului.
După acest rezultat, CFR a acumulat 38 de puncte și a urcat pe poziția secundă a ierarhiei interne.
Federația Română de Fotbal trebuie să plătească o amendă de 31.500 de euro.
A fost învinsă de Japonia, la Sfântu Gheorghe.
Radu Petrescu și Hațegan, suspendați.
Învingătoarele vor fi stabilite după sistemul "cel mai bun din cinci meciuri".
Barcelona va primi vizita celor de la Inter Milano.
Potrivit unui studiu care a monitorizat câteva sute de persoane.
Un șarpe s-a încolăcit pe o linie electrică.
Deşi soarele de primăvară pare mai puţin intens şi mai puţin fierbinte, are totuşi efecte negative.
Maramureșul are reprezentanți la Expoziția Mondială din Osaka, deschisă recent și care va putea fi vizitată până în luna octombrie. Expo...
Misiunea de salvare a durat mai bine de șapte ore.
În curând vor începe lucrări de modernizare la Liceul Tehnologic Marmația din Sighet. Este un proiect finanțat de Administrația Fondului...
Radio România Cultural anunță premiile speciale care vor fi acordate în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural.
Ediția craioveană cu numărul 23 a celui mai cunoscut și apreciat eveniment cu acest profil din țara noastră se va desfășura în perioada 19-23 martie.
Gala Premiilor Radio România Cultural, în premieră la Sala Radio.
Ediția București 2024 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România își va deschide în curând porțile.
Ce putem face mai bine ca să mergem mai mult la serviciu și mai puțin la scârbiciu?
Ordonanța-Trenuleț a eliminat facilitățile fiscale pentru angajații din acest sector și a generat pierderi semnificative.
Trend periculos: „white fonting” – hack-ul CV-urilor care te poate costa jobul.
Economisirea este o parte esențială a oricărei strategii de independență financiară însă este important ca economisirea să fie combinată cu alte forme de investiție, cum ar fi o pensie privată sau investițiile la bursă, pentru a obține randamente mai mari.
Cei mai simpli 5 pași care te ajute să pui măcar 100 de lei deoparte, în fiecare lună!
E timpul să începem să planificăm financiar lunile care urmează.
Somnul de înaltă calitate îți întărește sistemul imunitar, îți echilibrează hormonii, îți stimulează metabolismul, crește energia fizică și îmbunătățește funcția creierului.
Glutenul este un tip de proteină care se găsește, în mod normal, în grâu și alte cereale, precum orzul și secara.
Acest subiect este destul de controversat iar părerile sunt împărțite.