Ce artiști vin la Untold 2024? Organizatorii festivalului Untold anunță lista artiștilor și DJ-ilor care vor urca pe cele opt scene ale...
Cu peste 90 de programe de studii licență, UTCN scoate la concurs aproape 5.200 de locuri. Dintre acestea, 3.600 sunt la buget, iar peste 1.500 la...
Viceprimarul Dan Tarcea anunță reluarea licitaței pentru tronsonul 2 al centurii metropolitane. Firmele pot studia documentatia și...
Cluj-Napoca şi Braşov sunt printre primele oraşe din România care au intrat în topul mondial al fericirii - potrivit unor date apărute într-un...
Primul film pe care l-am văzut anul acesta la TIFF, în prima zi de festival, s-a numit ”Să nu doarmă nimeni”. Am încercat totuși să nu iau...
TIFF23 de la Cluj-Napoca se apropie de final! Anul acesta însă festivalul se va prelungi cu încă o zi, cu ocazia minivacanței de...
Clujenii sunt așteptați să vadă meciul România – Belgia, a doua partidă a Echipei Naționale din Campionatul European de Fotbal 2024, pe cel...
Clujenii sunt invitați să participe duminică, 23 iunie, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului...
Stadiul lucrărilor de pe strada Barițiu, dar și al celor de la Căminul pentru seniori de pe Calea Baciului sunt câteva dintre subiectele...
În data 13 iunie cei doi au pătruns, prin escaladare, într-un imobil situat la parterul unui bloc de pe strada Horea din Cluj-Napoca, de unde ar...
Festivalul ROCK The Camp, ajuns la a IV-a ediție, va avea loc în perioada 28 – 30 iunie, la Cluj-Napoca. Evenimentul se va desfășura...
Clujul se transformă începând de luni, 3.06.2024, ”într-un laborator de idei şi inovaţie”, în cadrul celei de-a 10-a ediţii a...
Au început lucrările la centura metropolitană a Clujului. Proiectul prevede lărgirea drumului dintre Cluj-Napoca şi localitatea Floreşti, de...
Mai mulți studenți ai Universității ”Babeș-Bolyai” și ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca, au ocupat, vineri, 24 mai, curtea...
UPDATE, ora 16:30 Peste 3.000 de persoane au trecut astăzi porțile târgului Târgul Locurilor de Muncă și Orientare în Carieră de la...
Marile instituții cu acest profil nu vor fi deschise și asta din solidaritate față de protestul Federației Naționale a Sindicatelor din...
Un autobuz alimentat cu hidrogen va fi testat până vineri, 10 mai, cu pasageri, pe liniile de transport în comun din...
Marți, 7 mai, în jurul orei 20.15, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Cluj-Napoca, au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 80 de...
Astfel de sisteme au fost instalate pe autobuze și troleibuze care deservesc traseele liniilor: 35, 43, 43B, 43P, 46, 46B, 46L, 40 și 21. Prin...
Până pe 14 mai se pot depune cererile de înscriere pentru sesiunea de admitere la școlile de poliție din Cluj-Napoca. Sunt scoase la concurs...
Concertul aniversar al trupei Altar marchează 33 de ani de existență alături de Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, din...
Circulația pe strada Uliului din Cluj-Napoca a fost închisă, în urma alunecărilor de teren semnalate în ultimele două zile. Inițial,...
Cel mai mare târg de carte din Transilvania a revenit în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în pragul sărbătorilor pascale, conform unei tradiții...
Școala de Agenți de Poliție "Septimiu Mureșan" anunță deschiderea înscrierilor pentru sesiunea aprilie- iulie. 300 de locuri au fost scoase la...
Această înțelegere presupune și consolidarea colaborării în diverse domenii de cercetare, dar şi dezvoltarea schimburilor de...
Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD şi transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale. Conform primei...
Recent, Kravitz a primit o stea pe celebrul bulevard “Hollywood Walk of Fame”, iar discursul fiicei sale Zoe Kravitz a făcut înconjurul...
Astfel, de luni până joi, în intervalul 12.00-14.00, părinții care sesizează anumite semne specifice autismului sunt așteptați la sediul...
Acțiunea se va desfășura în incinta Centrului de Tratare și Întreținere Câini fără Stăpân și Animale Abandonate de pe strada Bobâlnei,...
Iubitorii de teatru sunt așteptați așadar joi, 4 aprilie, ora 18:00, la Sala Sporturilor Horia Demian, la un spectacol în aer liber, după 6...
Într-o astfel de acțiune, un bărbat de 35 de ani a fost arestat preventiv vineri pentru trafic de droguri, iar pentru alți doi suspecți, dintre...
Sub bagheta dirijorului Valentin Uryupin, Orchestra și Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, alături de solistele Diana Ţugui și...
Am parcurs și noi doar o mică parte din traseu alături de Vali Anghelescu, de la Cluj Guided Tours și am aflat câteva...
Spectacolul concert – “MEŞTERUL MANOLE – OPERĂ ROCK” ajunge la CLUJ-NAPOCA pe 22 Aprilie. Spectacolul va avea loc la Casa de Cultura a...
Balul Operei va avea loc în acest an sâmbătă, 16 martie, la Cluj-Napoca și aniversează a 30-a ediție. Printre invitații de excepție se...
Foto: Facebook Emil Boc Proiectul Park & Ride din zona Aeroportului Internațional Cluj va fi finalizat anul acesta. Precizarea a fost...
O tânără de 20 de ani a murit, noaptea trecută, după ce a căzut de la înălţime dintr-un imobil din Cluj-Napoca. Incidentul s-a produs pe...
Primăria clujeană propune mărirea limitei superioare a veniturilor pentru acordarea abonamentelor gratuite pensionarilor din...
Un pieton a murit după ce a fost lovit de o ambulanță pe Drumul Național 17, în cartierul Viișoara al municipiului Bistrița. Inițial,...
Sâmbătă, 27 și duminică, 28 ianuarie, vor fi organizate la Casa Tranzit din Cluj-Napoca două evenimente pentru a marca Ziua Internațională...
Foto: Radio Cluj Clujul e un oraș foarte inegal, a arătat un studiu realizat de doi cercetători de la Facultatea de Sociologie si Asistență...
Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită miercuri, 24 ianuarie în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cu un regal folcloric, concerte şi un...
Foto: Radio Cluj Asociația Brickenburg organizează expoziția de iarnă cu construcții originale realizate din piese de LEGO...
Protest spontan al fermierilor, la Cluj Napoca - Aproximativ 80 de utilaje agricole participă, duminică, 14 ianuarie 2024, la un protest în...
Mai multe clădiri ale unor instituții de cultură din țară, aflate în stare de gradare, unele dintre ele fiind obiective de patrimoniu, vor...
La Cluj-Napoca există o echipă de baschet în scaun cu rotile. Este formată din 8 sportivi cu handicap fizic dar care au decis să-și...
Municipiul Cluj-Napoca se află între primele 10 orașe din Uniunea Europeană, în ceea ce privește calitatea vieții, spune primarul Emil...
Filarmonica de Stat Transilvania/Foto: Facebook Fonduri suplimentare pentru susținerea instituțiilor de spectacole clujene. Consilierii...
Joi, 21 decembrie, la Cluj-Napoca are loc ceremonia dedicată împlinirii a 34 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989. De la ora...
Joi, 21 decembrie se vor deschide traficului 16 km din Autostrada Transilvania. 48 de km de autostradă și drum expres vor fi inaugurați...