Preşedintele Klaus Iohannis va semna luni, 3 aprilie, decretele privind numirea noilor miniştri, iar aceştia vor fi învestiţi în funcţie la...
Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a decis retragerea sprijinului politic pentru copreședintele formațiunii,...
Susţinerea parlamentară a actualului Guvern nu va fi afectată de eventuale mişcări create în urma situaţiei din interiorul ALDE, a afirmat...
Salariile angajaţilor de la Agenţiile pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării vor fi...
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, i-a premiat cu laptopuri pe elevii unei școli din Poplaca, judeţul Sibiu, pentru că au reușit să obțină...
97 la sută din deşeurile menajere ajung la groapa de gunoi, iar România ar putea primi, din 2020, amenzi de 500 de mii euro pe zi dacă nu reduce...
Autorităţile române urmează să prezinte o alternativă la taxa pentru Timbrul de mediu - a anunţat ministrul de resort Daniel Constantin. El...
Fermierii vor beneficia de mai multe facilităţi fiscale dacă se asociază în cooperative agricole. Actul normativ, adoptat, marţi, 28 iunie, de...
Motorina pentru agricultori va fi subvenţionată în continuare, a decis marţi, 20 octombrie, Guvernul. 13.500 de persoane juridice vor...
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca aniversează joi, 15 octombrie, 145 de ani de la înfiinţare. La...
Fermierii care se vor asocia în cooperative vor beneficia de reduceri şi scutiri de impozite, a anunţat marţi, 13 octombrie, ministrul...
Infrastructura de irigaţii trebuie urgent reabilitată a declarat joi, 8 octombrie, ministrul agriculturii, Daniel Constantin. El a adăugat că...
Miniştrii agriculturii din cele 28 de state membre au solicitat Comisiei Europene să poată face plăţi pentru fermieri, astfel încât ei să-şi...
Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor a discutat, marţi, 25 august, despre necesitatea încheierii unui pact politic privind...
Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor se va reuni marţi, 25 august, pentru a discuta despre situaţia creată de secetă. La...
Pagubele produse fermierilor de seceta din ultimele două luni vor fi discutate marţi, 25 august, în Comisia de agricultură a Camerei...
Fermierii vor primi despăgubiri pentru culturile distruse de secetă, a anunțat ieri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Daniel...
Efectele secetei vor fi discutate marţi, 25 august, în Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor, a anunţat preşedintele acesteia,...
Fermierii ale căror culturi au fost grav afectate de secetă vor fi despăgubiţi. Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit, luni, 17...
Crescătorii de vaci cu lapte sunt sprijiniţi acum de Guvern prin plăţi suplimentare, a declarat, joi, 23 iulie, ministrul Agriculturii, Daniel...
Toţi fermierii care au început proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 sau se află în perioada de...
Partidul Conservator şi Partidul Liberal Reformator au fuzionat vineri, 19 iunie. Noua formaţiune, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, îşi...
Liderii Partidului Liberal Reformator şi Partidului Conservator vor semna, vineri, 19 iunie, protocolul de fuziune a celor două formaţiuni. Noua...
România ar putea pierde 400 de milioane de euro dacă nu va obţine prelungirea cu şase luni a termenului de rambursare a plăţilor în cazul...
România poate produce alimente pentru 35 de milioane de locuitori şi este un jucător important în acest domeniu, la nivel european şi mondial,...
Partidul Conservator a lansat, luni, 1 iunie, la Bucureşti, în dezbatere publică o lege a familiei şi îi invită pe toţi cei care sunt...
Guvernul va efectua prima rectificare bugetară din acest an în luna iulie, când va putea aloca fonduri şi pentru cofinanţarea proiectelor pe...
Preţurile alimentelor la raft vor scădea de luna viitoare cu 12 procente, odată cu diminuarea TVA. Estimarea a fost prezentată luni de ministrul...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a constatat abateri la 74 la sută din cele peste 200 de supermaketuri controlate în...
Valurile de creşteri şi scăderi repetate ale preţurilor în magazine creează o confuzie generală atât printre cumpărători cât şi printre...
Carnetul de comercializare pentru micii producãtori agricoli care vând în pieţe, va intra în vigoare, de sãptãmâna viitoare. Dupã cum...
Autorităţile vor analiza fiecare portiţă legislativă, astfel încât să nu existe o creştere a preţurilor alimentelor înainte de reducerea...
Preţul alimentelor la raft va fi cu 12% mai mic, după scăderea TVA cu 15% din luna iulie, estimează producătorii, procesatorii şi...
Producătorii şi artizanii clujeni prezenţi la prima ediţie a „Târgului de Florii”, organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării...
Cotele de lapte vor fi eliminate începând de miercuri, 1 aprilie, în toate statele din Uniunea Europeană, dar fermierii români nu trebuie să...
Birocraţie redusă pentru fermieri! Din acest an, ei vor depune o singură cerere de plată pentru ajutoarele europene, cât şi pentru cele...
Fermierii români vor depune, în 2015, o singură cerere de plată pentru obţinerea subvenţiilor, fie că sunt crescători de animale, fie că...
Peste 30 de producători români participă până în 25 ianuarie la Expoziția internațională „Săptămâna Verde”, de la Berlin. Față...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii la Ministerul Agriculturii, într-un dosar în care se fac cercetări...
Piaţa berii a scăzut cu 10% în 2013 din cauza creşterii cu 16 procente a accizei pentru acest produs. Directorul Asociaţiei Berarii României,...
Până în 31 octombrie vor fi acordate avansurile la plăţile pe suprafaţă pentru toţi agricultorii din ţară, a anunţat, joi, ministrul de...
40% din spaţiile pieţelor vor putea fi ocupate de producătorii agricoli care deţin atestat. Anunţul a fost făcut de ministrul de resort...
Producţia de grâu din acest an se ridică la aproape 7,5 milioane de tone, fapt care plasează România pentru al doilea an la rând pe primele...
Fermierii care au în exploatare între 5 şi 30 de hectare de teren agricol, vor primi, începând de anul viitor, o subvenţie mai mare din fonduri...
Guvernul analizează posibilitatea reducerii TVA la carne, lapte, legume şi fructe. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a anunţat că o...