Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia intră din nou de luni, 12 octombrie, în scenariul roșu. Măsura a fost luată după ce au...
În județul Maramureș a crescut numărul școlilor care funcționează în această perioadă după scenariul 1, verde.Potrivit informațiilor...
În judeţul Cluj sunt confirmaţi cu COVID-19, în prezent, 74 de elevi şi 17 cadre didactice. Prefectul Mircea Abrudean, a declarat marți, 6...
Foto: Alexas_Fotos/Pixabay Elevul care nu are Internet a pierdut peste 300 de ore de şcoală, iar educaţia remedială este soluţia. Aceasta...
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a organizat la finalul săptămânii trecute, un eveniment festiv în cadrul căruia au fost premiați...
Absolvenții maramureșeni care au obținut cu media zece la examenele naționale din anul 2020, sunt premiați pentru performanțele...
Alte două cadre didactice dintr-o unitate de învățământ din orașul Baia Sprie au fost confirmate ca fiind infectate cu noul coronavirus....
Întregul colectiv al Școlii Gimnaziale nr. 1 Strâmtura, în total 177 de elevi au primit în această săptămână, câte o tabletă pentru...
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar...
BISTRIȚA-NĂSĂUD Doi elevi se numără printre cele 14 cazuri noi de COVID-19 confirmate în judeţul Bistriţa-Năsăud în ultimele 24 de...
Două cadre didactice și un elev din Maramureș au fost confirmate ca fiind infectate cu Covid 19. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică...
Elevii din Municipiului Sebeș, dar și din localitățile aparținătoare - Lancrăm, Petrești și Răhău – vor beneficia, pe tot parcursul...
Peste o sută de elevi de gimnaziu din comuna Rodna, județul Bistrița-Năsăud, vor merge la școală din 14 septembrie în sala de sport, unde...
Foto: Alexandra_Koch/Pixabay Aproape 80 la sută dintre şcoli vor opta pentru scenariul prezenţei fizice în clasă a copiilor din 14 septembrie...
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, consideră că autorităţile şi publicul trebuie să aplice varianta cea mai bună de începere...
Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării urgentarea procesului de elaborare şi publicare a unui plan...
Etapa specială din cadrul Evaluării naționale s-a desfășurat luni, 29 iunie cu proba la limba și Literatura Română. 3 din cei 4 candidați...
3 968 de absolvenți ai clasei a VIII-a au participat la prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale se sesiunea 2-27 iunie 2020 în...
585 de elevi din Sebeș și din localitățile aparținătoare și-au anunțat prezența la cursurile de pregătire pentru examenele naționale,...
Elevii din anii terminali sunt așteptați din data de 2 iunie la unitățile de învățământ pentru a se pregăti pentru examenele de...
Aproximativ 2.000 de elevi, personal didactic și nedidactic, de la școlile din Alba Iulia, vor fi testați pentru COVID-19 în contextul...
Cristina Varo Psihoterapeutul clujean Cristina Varo va organiza săptămânal sesiuni online de terapie la care pot participa gratuit toți elevii...
Autorităţile au anunţat regulile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în unităţile de...
Foto: Alexey_Hulsov/Pixabay Măștile de protecție vor fi distribuite câte una la venire și una la plecare - a anunțat ministrul Monica...
Ministerul Educaţiei a alocat 150 de milioane de lei pentru achiziţia de dispozitive electronice conectate la internet, destinate elevilor din...
Monica Chiș Prin intermediul unei platforme online, o învățătoare din Satu Mare continuă lecțiile cu elevii, în perioada cât cursurile...
Pentru a-și înscrie copiii la școli din zone centrale și la anumite învățătoare considerate ca fiind cele mai bune, numeroși părinți...
11 școli din județul Cluj mai aveau joi, 5 martie, clase suspendate din cauza gripei sezoniere, cifră în scădere față de raportarea...
Elevii clujeni vor beneficia, de la 1 martie, de 120 de călătorii gratuite pe lună cu transportul în comun, pe orice linie. Hotărârea a...
Acces gratuit pentru elevii din Cluj-Napoca la meciul de baschet România-Spania! Federația Română de Baschet, în parteneriat cu...
foto: arhivă 3 unități de învățământ din Maramureș vor fi beneficiare ale programul pilot de acordare a unui suport alimentar elevilor...
Numărul elevilor într-o clasă va fi redus la 22 în învăţământul primar şi la 26 în gimnaziu şi liceu, faţă de 30, cât prevede legea...
Cinci elevi de la Colegiul Naţional Militar 'Mihai Viteazul' din Alba Iulia, din aceeaşi clasă, au fost diagnosticaţi cu gripă la efectuarea...
Elevii care au obținut distincții, medalii și premii speciale la olimpiadele și concursurile școlare județene, precum și cadrelor...
Aproximativ 500 de elevi de la unitățile de învățământ din Satu Mare vor participa sâmbătă, 26 octombrie, la concursul interșcolar de...
Angrenați în activități menite să confere siguranţă elevilor, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii...
16.200 de burse va acorda Primăria în acest an școlar elevilor clujeni. Numărul este cu 22% mai mare decât anul trecut, a precizat...
Mai mult de 100 de elevi de la școlile din județul Satu Mare au fost găsiți în baruri și cluburi în timpul orelor, cu prilejul unor...
Un grup de cetățeni de pe strada Valea Cufundoasă din Sighet s-au prezentat în fața Consiliului Local pentru a ridica problema transportului...
,,CSM revine în școala ta" a început de ieri în școlile din Sighetu Marmației. Primele întâlniri ale baschetbaliștilor de la CSM...
Au mai rămas doar două zile până când elevii vor porni pe drumul ce duce spre şcoală. În timp ce părinţii sunt prinşi cu...
Peste 2.300 de elevi maramureșeni, care vor frecventa clasa pregătitoare în acest an școlar, sunt beneficiari ai programului”Primul...
30 de elevi și însoțitori ai acestora din Raioanele Florești și Hîncești, din Republica Moldova, au petrecut momente de neuitat pe...
Consilierii județeni maramureșeni au votat, pentru al treilea an la rând, destinat elevilor din clasa pregătitoare. Suma de 165 mii lei a...
Jandarmeria Maramureș derulează pe timpul vacanței de vară campania preventiv – educative ,,Siguranţă în vacanţă”. În...
Peste 140 de elevi din judeţul Satu Mare au rămas nerepartizaţi în învăţământul liceal după prima etapă de admitere...
Casa Corpului Didactic Maramureș a marcat Ziua Învățătorului prin manifestarea ”Ziua Porților Deschise”. Cu această ocazie, echipa...
Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni, 6 mai, la cursuri. Următoarea vacanţă, cea de...
43 de elevi din județul Maramureș participă în perioada următoare la olimpiadele naționale de limbi străine. Dintre cei 43 de elevi,...
Copiii care se aflau în microbuzul implicat sâmbătă, 20 aprilie într-un accident pe DN1, în județul Cluj, erau elevi care mergeau la...