O ploaie de meteori va atinge vârful de intensitate în această noapte, miercuri, 13 decembrie, anunţă NASA. Este considerată cea mai...
Agenţia Spaţială Americană (NASA) a anunţat un concurs pentru găsirea unui nume pentru o planetă de gheaţă. Planeta care se roteşte...
NASA a publicat miercuri seara, 12 iulie, pe site-ul său o serie de imagini uimitoare ale Marii Pete Roșii de pe Jupiter, imagini luate marți...
Astronomii au anunţat descoperirea a zece noi planete, în galaxia Calea Lactee, care ar putea întruni condiţiile necesare pentru a susţine...
Cel mai mare concurs de programare, organizat de Agenţia Spaţială Americană la nivel global, continuă astăzi şi în România, la Bucureşti,...
Cercetătorii de la Universitatea California din Los Angeles au stabilit care este vârsta reală a satelitului natural al Pământului,...
NASA aproape că a declarat că anul curent este cel mai cald din istoria înregistrărilor meteo, după ce luna septembrie a fost cea mai toridă...
Nivelul apei de pe Pământ este mic, comparabil cu alte planete din sistemul solar. Pământul deţine 1.333 kilometri cubi de apă, în timp ce...
Săptămâna trecută, în noaptea dintre joi si vineri, oficialii ciprioți au fost asaltaţi cu sesizări din partea populației prin care se...
NASA a scos la licitație un robot care a fost folosit la testarea costumelor spațiale. Acesta a fost creat de către cercetători acum 51 de ani...
Înregistrările temperaturilor de la anul 1800 încoace arată că în ultimii zeci de ani, încălzirea s-a accelerat într-un ritm nemaivăzut de...
Astronomii au descoperit o nouă planetă asemănătoare Pământului aflată foarte aproape de planeta noastră. Planeta ar orbita în jurul...
Creşterea nivelului mărilor de pe Terra este inevitabilă în condiţiile încălzirii climatice, întrucât gheţarii de pe uscat se topesc şi...
Planeta a înregistrat noi recorduri de căldură în luna mai, potrivit datelor furnizate de NASA . Acestea indică şi faptul că emisfera...
NASA a anunțat că a descoperit 1.284 de planete noi în afara sistemului nostru solar. Numărul de planete cunoscute omului în afara sistemului...
NASA a putut observa nişte arcuri magnetice imense pe suprafaţa Soarelui. Aceste forme, invizibile cu ochiul liber, apar în punctele de...
Nouă stele gigantice cu mase ce depășesc de o sută de ori masa Soarelui au fost identificate de oamenii de știință în zona nebuloasei...
Agenţia Spaţială Americană, NASA, va provoca un incendiu de mari proporţii pe o navetă fără echipaj, aflată pe orbită, pentru a testa care...
Elon Musk este unul dintre cei mai ambițioși antreprenori ai momentului, iar planurile sale nu se rezumă la mașinile electrice...
Suprafaţa Pământului este de 510.065.600 km², dintre care 148.939.100 km² (29,2 %) este reprezentată de uscat, împărţit în 192 de state, pe...
Până în anul 2020, Coreea de Sud intenţionează să lanseze o sondă proprie spre Lună pentru a studia suprafaţa satelitului natural al...
O nouă misiune pe Marte, care a fost denumită ExoMars, de la "exobiology", termenul care indică biologia în afara Pământului, prezentată la...
Cerul Planetei Pluto este albastru şi, în unele zone, există plăci de apă îngheţată, după cum indică ultimele imagini transmise de sonda...
NASA avertizează că nivelul apei mării va creşte la nivel mondial cu aproximativ un metru. Agenţia Spaţială Americană, NASA, a avertizat...
Agenţia spaţială americană, NASA, a lansat, astăzi, un nou studiu în cadrul proiectului său de a trimite oameni pe Marte. 6 voluntari au...
NASA a dezminţit rapoartele apărute pe internet potrivit cărora un asteroid va lovi Pământul luna viitoare, provocând distrugeri pe scară...
Satelitul Kepler, care aparţine NASA, a descoperit prezenţa extra-solarului Kepler-452b, care este la o distanţă de 1.400 de ani lumină de Terra...
Astronautul Terry Virts, de la NASA, care tocmai s-a întors pe Pământ, după mai mult de șase luni petrecute pe Stația Spațială...
Şapte din cele nouă proiecte trimise de elevii Colegiului Naţional Andrei Şaguna au fost recompensate cu premii sau menţiuni, în competiţia...
NASA a lansat cea mai mare fotografie făcută vre-odată. Poza are o legiune de 1.5 miliarde de pixeli, ocupând un spațiu pe hard...
NASA intenţionează să trimită un submarin în spaţiu, în jurul anului 2040, cu misiunea de a explora oceanele de hidrocarburi de pe Titan, cel...
Agenţia spaţială americană (NASA) a lansat cu succes, sâmbătă, după două amânări, primul satelit din lume care este capabil să măsoare...
Boeing va fi prima societate privată care va transporta astronauţi la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) în cadrul unui contract comercial...
O planetă care orbitează un astru din constelaţia Lyra ar putea avea caracteristici foarte asemănătoare cu cele de pe Terra. Planeta...
Agenţia spaţială americană NASA intenţionează să construiască un oraş plutitor deasupra planetei Venus, în care la început vor trăi...
Doi astronauţi vor afla în curând cum e să petreci un an orbitând în jurul Terrei, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Un american...
Asteroidul. Ce se întâmplă cu el, ce face, din ce e format. Poate mulţi dintre noi ne-am pus aceste întrebări, dar niciodată nu...
Sutienul revoluţionar MemoryFoam - o spumă specială descoperită de cercetătorii de la NASA şi care disipează presiunea în mod uniform asupra...
Google a ajuns la o înţelegere cu Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială (NASA) pentru închirierea unei părţi dintr-o fostă...
Castrul Roman Porolissum situat la 18 kilometri de municipiul Zalău, la doar o aruncătură de băţ de localitatea Moigrad, este unul dintre cele...
NASA a confirmat faptul că Pământul va experimenta 6 zile de întuneric aproape complet și se va întâmpla de marți 16decembrie şi până luni...
Un asteroid de dimensiunea unei case va trece duminică seara la o mică distanţă de Pământ, anunţă NASA. Nu există însă niciun pericol...