Peste 5% dintre conducătorii auto testaţi de poliţişti au fost descoperiţi sub influenţa substanţelor psihoactive.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj va organiza, în perioada 14 aprilie- 17 aprilie, Târguri de oferte educaționale.
El a participat în ultimele zile la o reuniune informală cu omologii din celelalte state europene pe tema efectelor tarifelor comerciale.
Oradea găzduiește prima ediție a unui hackathon intensiv de 72 de ore, organizat de Uniunea Studenților din Oradea.
Explorăm castelul Bánffy din Răscruci cu ghidul Anna-Maria Szalma.
În perioada 2-6 aprilie, sunt iluminate în albastru mai multe clădiri din Cluj-Napoca.
Iisus Hristos a intrat în Ierusalim acum aproape 2000 de ani, ca un om umil, călare pe un măgar, dar era aclamat de mulţime ca un împărat.
Președintele de onoare al ediției este scriitoarea Laura T. Ilea.
Luna este singurul satelit natural permanent al Pământului.
Magda Marin este o prozatoare preocupată de taina legăturilor dintre oameni, romanele sale sunt romane existenţialiste, tema esenţială a scrierilor sale este singurătatea atroce, autoarea analizează cu fineţe complexitatea sufletului omenesc. Cele patru romane publicate până în prezent au o încărcătură poetică binevenită,...
”Mândrie și prejudecată”, filmul de la a cărui lansare se împlinesc 20 de ani, e disponibil pe Netflix.
Filmul şi-a făcut loc anul acesta şi pe lista de proiecţii speciale a festivalului Urban Eye, care s-a desfăşurat la Cluj între 2-6 aprilie.
Debutul literar a avut loc în anul 1979 în revista Dialog.
Cântec deasupra cenușii, de Ramona Gabăr - un basm punk despre ciclicitatea istoriei și despre miturile care hrănesc răul, dra și binele din noi.
Aproape 2.600 de incendii la locuințe au avut loc în primele trei ale acestui an, în urma cărora 78 de omeni au murit, iar alţi peste 200 au fost răniți.
Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună martie în România, conform datelor înregistrate de la începutul secolului trecut.
O informare meteo de precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului, brumă, îngheţ la sol şi ninsori, mai ales în zona montană, va fi valabilă până duminică, 13 aprilie, în cea mai mare parte a ţării, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În fiecare an, persoanele care au beneficiat de un transplant sărbătoresc împreună noua viaţă dobândită.
ALOPEDI este serviciul gratuit de telemedicină.
Pacienții pot dona unității sanitare pentru medici.
Preșcolarii și elevii se pregătesc de vacanța de Paște.
Damian Drugaș a obținut locul I la Concursul Național de Educație Financiar-Bancară „Eugeniu Carada”.
Voucherul, în valoare de aproximativ o mie de lei, va fi acordat în cadrul programului "Euro 200".
Negocierile continuă pentru a se ajunge la o soluţie care să limiteze efectele creşterii tarifelor vamale asupra economiei globale.
Ar urma să fie disponibile 965 de astfel de secții în afara țării, cele mai multe în statele unde trăiesc cei mai mulți români din diaspora.
Parlamentarii vor să schimbe actul normativ şi să protejeze mai bine proprietarii, după scandalul imobiliar Nordis.
Consiliul Superior al Magistraturii a primit asigurări că îngrijorările privind modificările legislative referitoare la pensionarea magistraților vor fi luate în considerare în cadrul dezbaterilor parlamentare asupra inițiativei coaliției de guvernare.
Trei suspecți au fost reținuți în dosar penal cu înșelăciuni prin metoda „Spoofing”.
Au fost prinse în timp ce ar fi încercat să introducă în ţară circa 2,5 kilograme de droguri.
Proiectul este în consultare publică.
Per ansamblu, scopul țintit de administrația Trump e puțin probabil să fie atins.
Amenzi date de inspectorii ANSVSA în urma controalelor.
Tratamentul este disponibil în serviciul public de sănătate al Marii Britanii.
Poliţia moralităţii din Afganistan arestează bărbaţi şi pe bărbierii acestora, dacă încalcă legea islamică privind tunsoarea.
Produsele care ajung din China în SUA sunt supuse unor taxe vamale mai mari.
Inaugurarea va avea loc în data de 14 aprilie.
Aprobarea noilor costuri a fost anunțată chiar de prim-ministrul Marcel Ciolacu, după ce a remarcat și el valoarea uriașă a acestui proiect.
Acţiunea poliţiştilor clujeni, Speed Marathon, a avut loc pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră la nivelul întregului judeţ
Între ”a fi” și ”a face”, cea mai mare aventură pe care fiecare dintre noi ne-o putem permite este aceea de a ne trăi viața pe care o visăm!
A fi părinte este cea mai grea meserie din lume și nu ne învață nimeni cum să fim părinți, cu atât mai puțin ne învață cineva cum să fim părinți de adulți!
Și totuși, ce înseamnă o prietenie adevărată?
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
Această sărbătoare stă sub semnul unui simbol puternic, unul al reînnoirii şi al renaşterii.
Seară de duminică, în compania Teatrului Național Radiofonic.
Am avut parte de lansări și discuții foarte interesante în spațiul destinat evenimentelor.
Radio Cluj și istoricul Ottmar Trașcă vă propun un serial dedicat României.
Astăzi vorbim la Interviul Dimineții despre culisele unei intervenții chirurgicale.
E primul spital de acest fel care se construiește în Romània.
Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă de Japonia.
Unicul gol al gazdelor a fost marcat de Ianis Stoica, în minutul 91.
Confruntarea dintre cele două grupări va începe la ora 20:00.
Florin Bercean, care ocupa până în acest moment funcția de vicepreședinte, îl înlocuiește astfel în funcția de președinte pe Cozmin Gușă.
Medalia de aur în proba de 200 m liber, la Campionatele Naționale de înot în bazin de 50 m.
Sportiva de origine ucraineană a obținut medalia de argint după ce a fost învinsă de belarusa Alina Șevciuk.
România va juca în weekend în Grupa A de la Tokyo, alături de Japonia și Canada.
Acesta este primul trofeu internațional obținut de CSO Voluntari.
Recunoaşteţi cinstit: de câte ori aţi putea asculta Baby shark?
Deşi dietele diferă de la o zonă la alta, există asemănări care, potrivit experţilor, contribuie la longevitatea locuitorilor.
Suprafața acoperită cu corali ar putea scădea cu peste 90% până la sfârșitul acestui secol.
Comitetul Executiv al Consiliului Local Ivano-Frankivsk (Ucraina), în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației (România),...
Muzica clasică va fi tradusă pe înțelesul copiilor în cadrul concertelor Classic for Kids, eveniment care ajunge în această perioadă în...
Activitatea de promovare a judeţului nu se va opri.
Radio România Cultural anunță premiile speciale care vor fi acordate în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural.
Ediția craioveană cu numărul 23 a celui mai cunoscut și apreciat eveniment cu acest profil din țara noastră se va desfășura în perioada 19-23 martie.
Gala Premiilor Radio România Cultural, în premieră la Sala Radio.
Ediția București 2024 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România își va deschide în curând porțile.
Ce putem face mai bine ca să mergem mai mult la serviciu și mai puțin la scârbiciu?
Ordonanța-Trenuleț a eliminat facilitățile fiscale pentru angajații din acest sector și a generat pierderi semnificative.
Trend periculos: „white fonting” – hack-ul CV-urilor care te poate costa jobul.
Economisirea este o parte esențială a oricărei strategii de independență financiară însă este important ca economisirea să fie combinată cu alte forme de investiție, cum ar fi o pensie privată sau investițiile la bursă, pentru a obține randamente mai mari.
Cei mai simpli 5 pași care te ajute să pui măcar 100 de lei deoparte, în fiecare lună!
E timpul să începem să planificăm financiar lunile care urmează.
Somnul de înaltă calitate îți întărește sistemul imunitar, îți echilibrează hormonii, îți stimulează metabolismul, crește energia fizică și îmbunătățește funcția creierului.
Glutenul este un tip de proteină care se găsește, în mod normal, în grâu și alte cereale, precum orzul și secara.
Acest subiect este destul de controversat iar părerile sunt împărțite.