Clubul Marmotele Mahmure lansează în premieră Festivalul Montan „Prietenii Marmotelor” ca şi etapă a VI-a din cadrul Ștafetei Munților...
Sfântul Ilie Tesviteanul, sărbătorit în 20 iulie, este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi, putând fi considerat un...
Emanuel Gyeneş s-a înscris în anul 2015, în premieră, în Campionatul Naţional al Ungariei de endurocross. O nouă provocare pentru el, iar...
Ministerul Mediului a elaborat un proiect de ordonanţă prin care propune restituirea integrală a tuturor taxelor de poluare auto. Pentru a intra...
Între 23 şi 26 iulie se va desfăşura cea de a 23 ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală. Tema din acest an a festivalului este...
Două cutremure cu magnitudinea de 3.2, respectiv 3.5 au avut loc în noaptea de duminică, 19 iulie, spre luni, 20 iulie, în judeţele Maramureș...
Fermierii pot depune până la finele lunii iulie, cererile de acord prealabil pentru obţinerea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în...
Autorităţile din nordul Republicii Camerun au impus o interdicție privind purtarea burqa şi a vălului care acoperă întreaga faţă, în urma...
Justin Bieber, cântăreţul canadian de muzică pop, lucrează la nişte cântece "foarte personale" şi cu sonoritate "futuristă" pentru un...
Un paleontolog de la Institutul Regal de Ştiinţe Naturale din Belgia (IRSNB) a descoperit în Transilvania fosila unui mamifer primitiv care ar fi...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor care au serviciul de roaming...
Vă invităm într-o zonă în care puteţi îmbina băile şi relaxarea cu drumeţiile montane. Tot în această aici se află şi singurul lac...
Cea de-a șaptea ediție a Transilvania Tattoo Expo a adus la Sibiu concursuri inedite, activități extravagante și ”lumea bună” a...
Un pescăruș a filmat coasta Atlanticului, furând camera GoPro a unui turist din Germania, în timp ce acesta vizita Insula Cies din Spania. În...
Cercetătorii americani îi acuză pe căpcăunul verde numit Shrek și pe Homer Simpson, personajul principal al serialului "The Simpsons", de...
Amy Jade Winehouse a fost o cantautoare engleză recunoscută pentru vocea sa gravă, specifică contraltelor. A abordat diferite stiluri muzicale:...
Iris, Talisman, joc, voie buna, turtă dulce, vin spumant, înghețată și guiaș, acestea sunt ingredientele perfecte ale ediției din acest an a...
Românii sunt cei mai muncitori europeni! Statisticile arată că angajaţii cu normă întreagă din ţara noastră au lucrat anul trecut câte...
În perioada 20 iulie - 5 august 2015 Asociația Create.Act.Enjoy, în parteneriat cu Organizația Minte Forte, va implementa cel mai amplu proiect...
Dispariţia albinelor pune în pericol viaţa oamenilor! Potrivit cercetătorilor americani, declinul global al polenizatorilor - albinele dar şi...
Nişte paleontologi chinezi au descoperit fosila unui dinozaur cu aripi, cel mai mare descoperit vreodată. Scheletul fosilizat zăcea pe fundul unui...
Festivalul Medieval Villa Karul a început sâmbătă, 18 iulie, în Carei. Aflat în acest an la cea de-a treia ediţie, evenimentul-organizat de...
Două limuzine marca Mercedes-Benz 600, care i-au aparţinut Mariei Callas, vor fi scoase luni la licitaţie, la Monaco, a anunţat Casa de...
În dimineaţa zilei de 15 iulie, doi gardieni publici au descoperit un bebeluş în vârstă de 10 zile ascuns într-un rucsac şi aruncat într-o...
Un nou exerciţiu naval cu participarea NATO începe luni în Marea Neagră. Vor fi implicaţi aproximativ 2000 de militari români şi din alte...
Mădălina Ghenea, protagonistă în filmul "Youth", regizat de Paolo Sorrentino, ne dezvăluie într-un interviu acordat revistei "Oggi" secretul...
Recent s-a descoperit că planeta Pluto este mai mare decât am fi crezut, având un diametru de 2.370 de kilometri. Măsurătoarea a fost...
Clujul se pregătește pentru Campionatul European de Fotbal al Persoanelor cu Diabet, Dia Euro 2015! Evenimentul va avea loc în perioada 19-26...
România, ai fost a naibii de minunată aşa a strigat Robbie Williams, în engleză, după concertul de pe scena amenajată în Piaţa...
Una din temele de reflecţie extrem de provocatoare nu doar pentru filosofie sau teologie, ci pentru însăşi viaţa noastră este prietenia. Şi...
Expo Milano 2015 vine cu o ofertă inedită - burgeri din carne de crocodil sau cum i se mai spune Croco burger. Preparatul inedit poate fi...
Nu știm unde este Prâslea cel Voinic, dar merele de aur sunt la Bistrița...
Soţia starului american de cinema Johnny Depp, actriţa Amber Heard, care este urmărită penal în Australia întrucât a încălcat legislaţia...
În premieră, capodoperele reprezentative ale Suprarealismului vor fi expuse în perioada 22 iulie – 4 octombrie 2015, la Castelul Cantacuzino...
În fiecare an, de Sfântul Ilie, liniştea de pe Muntele Găina este întreruptă de Târgul de fete, la care participă fetele de măritat şi...
312 sportivi din 53 de țări vor intra pe tatami la ultimul turneu de judo, Grand Slam-ul de la Tyumen, din Rusia, dinaintea Campionatelor Mondiale...
Patricia şi Mario Vargas Llosa plăteau internarea într-o clinică din Spania pentru a răbda de foame. Sean Connery, Isabel Sartorius,...
Începând cu 1 august, autorităţile vor renunţa definitiv la consultaţiile fără card de sănătate. Prezentarea acestui document sau a...
Echipa feminină de spadă a României, în componenţa Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu, s-a calificat vineri, 17...
Târgul Meşterilor Populari se desfăşoară de vineri, 17 iulie, până duminică, 19 iulie, la Oradea. La evenimentul care are loc în Parcul...
Un ştrand modern realizat din investiţii private, a fost inaugurat în oraşul Negreşti Oaş. Ştrandul a fost construit în locul unei fost...
Procurorii DNA-Serviciul Teritorial Oradea l-au trimis în judecată pe Dumitru Voloşeniuc, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor. El...
La Cluj s-a desfăşurat astăzi (n.r. vineri, 17 iulie) un marş al ţiganilor evacuaţi de pe strada Coastei din municipiu. În favoarea acestei...
Probabil că nu există persoană care să nu-şi fi făcut măcar o dată un selfie. Noul trend pe reţelele de socializare este velfie. Velfie...
1. Minionii 3D – / Minions / 91 min / AG / animație, comedie, familie Povestea MINIONILOR, creată de Universal Pictures și Illumination...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus extinderea urmării penale faţă de senatorul...
Aproximativ 140 de cavaleri şi domniţe se vor întâlni timp de trei zile în oraşul Ardud, unde vineri, sâmbătă şi duminică are loc cea de-a...
O nouă ediţie a Festivalului Medieval Villa Karul va avea loc în municipiul Carei sâmbătă, 18 iulie şi duminică, 19 iulie. Organizat de...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri, 17 iulie, două atenţionări cod galben de caniculă, valabile în următoarele trei zile:...