De miercuri, 20 mai, se va putea intra în România, cu autoturismul, prin încă cinci puncte de frontieră. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel...
În locuinţa unui bărbat din Cehia, un pasionat colecţionar de insecte, a fost găsită o colecţie de aproape 300.000 de gândaci. Bărbatul...
Satu Mare La Satu Mare, proiectul care prevede amenajarea unei zone de agrement între cele două poduri de pe Someş, finanţat din fonduri...
Peste o sută de hoteluri din staţiunile româneşti de la Marea Neagră, ceea ce reprezintă un sfert din capacitatea de cazare de pe litoral,...
Primăria Marghita și Primăria Beiuș sunt singurele administrații publice care au transmis toată documentația în baza căreia Agenția de...
Un copil de 4 ani din localitatea bihoreană Girișu de Criș a intrat în stop cardio respirator după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul...
Centrele de asistenţă pentru persoanele cu dizabilităţi şi-au reluat activitatea după încetarea stării de urgenţă. Decizia a fost...
Foto: YazanMRihan/Pixabay 149 de sportivi din cadrul loturilor olimpice au intrat în cantonament închis în bazele sportive de la Izvorani şi...
Foto: uefa.com România şi-a reconfirmat oficial, prin intermediul unor scrisori de garanţie trimise la UEFA, angajamentul pentru organizarea...
Pacienții cu afecțiuni cronice pot beneficia până în 15 iunie de transport gratuit către şi de la 37 de spitale din Bucureşti, Iaşi,...
UPDATE: ora 19.00 Numărul persoanelor care au murit din cauza noului tip de coronavirus în țara noastră a ajuns la 1.137. Ultimele 11 victime...
Foto: jorono/Pixabay Primele scufundări în mare în Franța, bere la terase în Germania și revenire lentă la normal în Spania, dar cu unele...
Pandemia de coronavirus a dus la o prăbușire a vânzărilor de mașini în Uniunea Europeană. În luna aprilie au fost înmatriculate doar...
Biblioteca Judeţeană Sibiu a introdus restricții la accesul cititorilor în instituție. Aceștia vor avea voie, începând de miercuri, 20 mai...
Un şofer din localitatea sibiană Gura Râului a fost reţinut de polițiști, după ce a fost prins de două ori, în 24 de ore, cu o alcoolemie...
Foto: facebook Muzeul de Artă Cluj-Napoca Muzeul de Artă Cluj-Napoca se va redeschide pentru public începând cu data de miercuri, 20 mai, cu...
Pentru a putea fi programați telefonic la consultații în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean, sătmărenii vor avea la...
Două sau trei căni de cafea băute zilnic sunt un adevărat inamic al grăsimii, mai ales în cazul femeilor, demonstrează oamenii de ştiinţă...
La Muzeul Județean Satu Mare poate fi vizitată, începând de luni, 18 mai 2020, prima expoziție deschisă după ridicarea stării de urgență...
Zona Metropolitană Zalău include 19 localităţi între care se poate circula fără declaraţie pe propria răspundere, în perioada stării de...
UPDATE, ora 16:00 Un singur caz nou de infectare cu Covid-19 s-a inregistrat in ultimele 24 de ore la Cluj, potrivit ultimei informări (ora 13) a...
Încep lucrările de alimentare cu apă și canalizare în orașul Huedin și în satele din jur. Noua investiție se va derula pe o perioadă de...
În aceste vremuri pline de încercări, în care lumea se închide, Odeonul rămâne deschis. Continuăm seria Mari Spectacole @ODEON difuzate...
Sezonul fotbalistic în Scoţia a fost oprit definitiv, iar Celtic a fost declarată campioană, acesta fiind cel de-al nouălea titlul consecutiv...
Echipa de handbal feminin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj va evolua și anul viitor în Liga Națională, după ce Federația...
Traficul s-a mai fluidizat în vama Nădlac 1, unde acum se așteaptă doar o oră pentru intrarea în țară. Autoritățile au deschis și...
Farmacii din mai multe orașe, printre care Oradea și Cluj-Napoca, vor primi ca donație 5.000 de cutii de Euthyrox de 100 mg, importate din...
Urmările celor trei zile de la sfârșitul săptămânii trecute, când au fost multe persoane care nu au păstrat distanțarea socială, vor fi...
Din cauza intervenţiei omului, în ultimii două sute de ani lungimea cursului Dunării s-a scurtat cu 134 de kilometri - au constatat...
Marți, 19 mai, ora 20.10, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultați piesa Minunile Sfântului Sisoe de George...
Foto: wikipedia A fi prima doamnă a Statelor Unite e o funcţie în sine, acest statut presupune o vizibilitate aproape la fel de mare ca în...
Filmul "Acasă, My home" primește premiul principal al Festivalului Internațional de Film Documentar DOK.fest München. În „Acasă, My...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea efectuează testări RT-PCR pentru depistarea SARS COV2. Testările se realizează, la cerere,...
Un restaurant din Thailanda se asigură că respectă noile orientări de distanțare socială în timp ce oferă clienților singuri un pic de...
Grădina Zoologică din Oradea își redeschide porțile pentru vizitatori, începând de miercuri, 20 mai. Conform noilor măsuri de prevenire...
Deschiderea teraselor a fost planificată de către Guvern pentru data de 1 iunie, iar sezonul estival în România va începe de la 15 iunie, spun...
Foto: facebook Consiliul Studenților UBB Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își pot recupera, începând de luni, 18 mai,...
Vă facem cunoscut că în perioada 22-24 octombrie 2020 se va desfășura în municipiul Târgoviște cea de-a 53-a ediție a Festivalului...
Activitatea cu publicul s-a reluat, de luni, 18 mai, la Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” din Cluj-Napoca, dar cu restrângerea unor...
Primăria Oradea a finalizat procedura de licitație pentru achiziția publică a lucrărilor de reabilitare termică a Spitalului Clinic Județean...
Rezultate negative pentru 800 de salariați care au efectuat teste COVID-19 de la SC APA CTTA Alba. Directorul general al Sc APA CTTA Alba, ing....
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca va continua să difuzeze spectacole online pe pagina sa oficială, https://www.teatrulnationalcluj.ro, şi după...
Autorităţile din județul Sălaj au adoptat propriile măsuri de susţinere a mediului de afaceri şi a populaţiei. Spre exemplu, au renunţat...
Până astăzi, 18 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.036 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus)....
Miercuri, 20 mai, de la ora 18.00, cei mici și cei mari sunt invitați să urmărească episodul-pilot al serialului online „Domnul Păpădie...
lotul Iernut Chetani Tronsonul Iernut-Chețani al Autostrăzii Transilvania va fi gata în luna august - este opinia reprezentaților Asociației...
Două autocisterne încărcate cu lapte s-au răsturnat în ultimele 24 de ore pe raza județului Bistrița-Năsăud unul în Pasul Tihuța la...
Guvernul italian nu a aprobat protocolul sanitar înaintat de forurile fotbalistice şi de Ministerul Sporturilor, astfel că echipele de club nu...
Peste 82% dintre persoanele infectate cu COVID-19 în județul Bihor au fost declarate vindecate. Precizarea a fost făcută luni, 18 mai, de...
Începând de luni, 18 mai 2020, Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean Satu Mare își reia activitatea în regim normal, dar cu reguli...