Centrul specializat pentru managementul menopauzei, la Cluj-Napoca
Universitatea Babeş-Bolyai lansează iniţiativa europeană ”Plastic Pirates în România”
10 persoane au murit și alte 70 au fost spitalizate. Ambarcațiunile s-au răsturnat pe un râu din sud-vestul Chinei.
Ce să faceți dacă ați fost mușcați de căpușă?
O ediție cu totul outside the box este a treia ediție a Cluj Music Festival.
Dragoș a început să picteze la vârsta de 5 ani.
Două zile de muzică rock și metal în mijlocul naturii.
Președintele Trump a ridicat miza.
Jupiter- cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.
În prim plan e un domn între două vârste care pregătește ceva de mâncare. Sunt puse tacâmurile, membrii familiei sunt invitați la masă. Apoi cadrul se lărgește și vedem că ne-am lăsat păcăliți: în încăpere nu mai e nimeni, domnul mănâncă singur. Pe cineva hrănește totuși, pentru că personajul nostru are niște...
Un festival cu suflet și cu rădăcini adânci.
Gabriel Bota și-a asumat un experiment: vrea să fie un bărbat în carne și oase. (Ruxandra Cesereanu)
Debutează în 1968, cu poezie în revista Familia.
Volumul cuprinde două piese de teatru scrise în anii 1990-2000 de către Sylviane Dupuis.
ANM a anunțat vreme instabilă în următoarele zile.
Căpriorul a murit după ce a înghițit ambalaje de plastic.
Cioban dat dispărut, găsit după un efort comun al salvamontiștilor, poliţiștilor şi voluntarilor
Noul spital va avea o suprafață construită de aproximativ 50.000 de metri pătrați
Simpozionul reunește lideri internaționali și naționali.
Durerile apar atunci când nu este cazul!
Acolo este în desfășurare o anchetă.
Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o unitate de învățământ.
În cadrul unui proiect cu fonduri europene al administraţiei locale.
Elena Lasconi: ”A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR”
George Jiglău, lector Departamentul de Științe Politice al Universității Babeș-Bolyai
Ce urmează până la turul doi al alegerilor prezidențiale.
Fostul episcop ortodox al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu a fost condamnat.
CCR a făcut recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti care a suspendat hotărârea de anulare a alegerile prezidenţiale.
Există în acest proiect mai multe prevederi neconstituționale, iar urmarea va fi că legea nu se va aplica niciodată.
La Oradea, bunuri în valoare totală de aproape 5 milioane de lei au fost consfiscate.
Românii vor putea să cumpere din nou titluri de stat Fidelis la cea de-a patra ediţie a acestui program.
Arată raportul publicat astăzi cu prilejul reuniunilor de primăvară de la Washington ale Fondului şi Băncii Mondiale.
Unul dintre papamobilele lui Papa Francisc va fi transformat în clinică pentru copiii din Fâşia Gaza.
TikTok a fost amendată pentru încălcarea GDPR.
Studiul recent a fost realizat de Greenpeace Turcia.
Expoziția „Costume populare din zona Clujului” la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Echipa Magic Puppet ne invită la Umbre și Lumini.
Două proiecte cu impact mare asupra locuitorilor.
Între ”a fi” și ”a face”, cea mai mare aventură pe care fiecare dintre noi ne-o putem permite este aceea de a ne trăi viața pe care o visăm!
A fi părinte este cea mai grea meserie din lume și nu ne învață nimeni cum să fim părinți, cu atât mai puțin ne învață cineva cum să fim părinți de adulți!
Și totuși, ce înseamnă o prietenie adevărată?
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
Ascultă doctorul! – cel mai nou proiect Radio Cluj se dorește a fi o emisiune de informare și educație medicală, care scoate în evidenta excelența în sănătate. Medici de top, specialiști care excelează în domeniile lor de activitate vor vorbi la Radio Cluj despre cele mai noi tehnici medicale și depre cele mai moderne și revoluționare metode de tratament în diverse patologii.
Teatru, sonete și comedie pentru comunitățile din Oradea și Copăcel.
100 de ani de educație artistică la Școala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea.
Seară de duminică, în compania Teatrului Național Radiofonic.
Radio Cluj și istoricul Ottmar Trașcă vă propun un serial dedicat României.
Astăzi vorbim la Interviul Dimineții despre culisele unei intervenții chirurgicale.
E primul spital de acest fel care se construiește în Romània.
Jaqueline Cristian rămâne jucătoarea română cel mai bine clasată. Cine o urmează, vezi mai jos:
Acesta a pornit de pe poziția a patra a grilei de start.
Naționala de Hochei pe Gheață a retrogradat din al doilea eșalon mondial.
Cîrstea și Kalinskaia au câștigat proba de dublu la Madrid.
Sorana Cîrstea și Ana Kalinskaia vor evolua în finala probei de dublu de la Madrid.
U-BT și CSM Oradea și-au mărit avantajul în sferturile de finală ale play-off-ului.
După acest rezultat, CFR a acumulat 38 de puncte și a urcat pe poziția secundă a ierarhiei interne.
Federația Română de Fotbal trebuie să plătească o amendă de 31.500 de euro.
Întrebarea despre efectele benefice ale cafelei asupra organismului primeşte un răspuns clar din studii, indiferent de părerile personale ale consumatorilor.
Potrivit unui studiu care a monitorizat câteva sute de persoane.
Un șarpe s-a încolăcit pe o linie electrică.
Lucian Morar Jr, fiul fostului edil este noul primar al orașului Ulmeni. Acesta a fost ales duminică pe 4 mai la alegerile locale, cu 70,67% din...
Maramureșul are reprezentanți la Expoziția Mondială din Osaka, deschisă recent și care va putea fi vizitată până în luna octombrie. Expo...
Misiunea de salvare a durat mai bine de șapte ore.
Radio România Cultural anunță premiile speciale care vor fi acordate în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural.
Ediția craioveană cu numărul 23 a celui mai cunoscut și apreciat eveniment cu acest profil din țara noastră se va desfășura în perioada 19-23 martie.
Gala Premiilor Radio România Cultural, în premieră la Sala Radio.
Ediția București 2024 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România își va deschide în curând porțile.
Ce putem face mai bine ca să mergem mai mult la serviciu și mai puțin la scârbiciu?
Ordonanța-Trenuleț a eliminat facilitățile fiscale pentru angajații din acest sector și a generat pierderi semnificative.
Trend periculos: „white fonting” – hack-ul CV-urilor care te poate costa jobul.
Economisirea este o parte esențială a oricărei strategii de independență financiară însă este important ca economisirea să fie combinată cu alte forme de investiție, cum ar fi o pensie privată sau investițiile la bursă, pentru a obține randamente mai mari.
Cei mai simpli 5 pași care te ajute să pui măcar 100 de lei deoparte, în fiecare lună!
E timpul să începem să planificăm financiar lunile care urmează.
Somnul de înaltă calitate îți întărește sistemul imunitar, îți echilibrează hormonii, îți stimulează metabolismul, crește energia fizică și îmbunătățește funcția creierului.
Glutenul este un tip de proteină care se găsește, în mod normal, în grâu și alte cereale, precum orzul și secara.
Acest subiect este destul de controversat iar părerile sunt împărțite.