UPDATE - ora 15.23 Şeful Guvernului anunţă că a acceptat demisia şi că va propune în perioada imediat următoare un candidat pentru acest...
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici intră luni, 25 aprilie, în Săptămâna Mare. Până vineri, 29 aprilie, în lăcaşele de cult...
Suprataxa aplicată la veniturile suplimentare ale operatorilor de gaze împiedică reducerea preţurilor pe piaţa de energie şi implicit la...
Jurnaliștii clujeni s-au întrecut din nou cu pistoalele în mână. Și anul acesta, pentru a 11-a oară, Radio Cluj, reprezentat de Alina...
Cea de-a XVII-a ediție a Târgului de carte Gaudeamus s-a deschis la Cluj -Napoca în prezența președintelui de onoare al acestei ediții, poetul...
Sindicaliştii din Federaţia Sanitas vor picheta miercuri, 20 aprilie, Palatul Parlamentului. Protestul va avea loc între orele 11.00 –...
UPDATE ora 18 Cei 300 de sindicalişti de la Complexul Energetic Oltenia, care au ajuns luni la Bucureşti, unde au cerut autorităţilor salvarea...
BISTRIȚA NĂSĂUD: La Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată joi de AJOFM Bistriţa-Năsăud au fost prezenţi 75 de agenţi...
Opt percheziţii la mai multe locuinţe şi la sediile unor societăţi comerciale sunt efectuate marţi, 12 aprilie, în Alba, într-un caz de...
Peste 120 pompieri cu mijloace tehnice specifice au intervenit în ultimele 24 de ore în sprijinul populaţiei din judeţele Arad, Cluj şi...
În trei mari centre oncologice din ţară va fi lansat de săptămâna viitoare un program-pilot, dedicat femeilor care au cancer de sân, a...
De duminică, 10 aprilie, începe perioada de prohibiţie la pescuit. Potrivit unui ordin emis de Ministerul Agriculturii, interdicţia va fi în...
Comisia de Cultură a Senatului a dat aviz negativ asupra propunerii de eliminare a taxei radio-tv, prevăzută în Legea de organizare şi...
Toţi medicii de familie vor reîncepe de marţi, 5 aprilie, să elibereze reţete compensate şi bilete de trimitere. Ei anunţă, însă, că...
UPDATE: Invitată la Radio România Actualităţi, preşedinta Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a...
Focar de rujeolă în judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud! Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că până în prezent au fost...
Medicii de familie avertizează că de vineri,1 aprilie, timp de câteva zile, nu vor putea elibera bilete de trimitere şi reţete...
Primarul Craiovei și vicepreşedinte al PSD, Lia Olguța Vasilescu, a fost reținută miercuri, 30 martie, de procurorii Direcției Naționale...
Medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj Napoca au internat vineri un pacient suspect de Febră tifoidă. Adultul, o femeie din...
UPDATE :26 martie ora 11.00 Poliţia belgiană a arestat, vineri, 25 martie, încă trei persoane suspectate de legături cu celula teroristă...
România este joi, 24 martie, în doliu naţional. Decizia a fost luată de Guvern, în semn de solidaritate față de victimele atentatelor de...
1.500 de voluntari au participat sâmbătă la o amplă campanie de plantare de puieţi organizată de Asociaţia Tăşuleasa Social în comuna...
O echipă de la Radio Cluj va planta, astăzi, 19 martie alături de Asociaţia Tăşuleasa Social, într-o singură zi, 10 hectare de pădure în...
UPDATE ora 20.00 - Nu se poate afirma cu certitudine că lactatele de la firma Brădet sunt vinovate de îmbolnăvirea copiilor din Argeş, a spus...
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus joi, 17 martie, declanşarea acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o...
Legea antifumat a intrat în vigoare. De joi, 17 martie, fumătorii nu-şi mai pot aprinde ţigările în spaţii publice închise sau în locurile...
Bacteria E.coli a fost depistată în probele recoltate de la mai mulţi angajaţi ai societăţii Lactate Brădet. Potrivit prefectului de Argeş,...
Cel mai lung Vargabeles, desert transilvănean cu renume, a fost gătit la Radio Cluj de ziua lui, a radioului, normal. Părinți, copii și...
Transmitem VIDEO LIVE primul eveniment aniversar Radio Cluj la 62 de ani! Cel mai mare Vargabeles, povești pentru copii interpretate de Rodica...
Guvernul României a adoptat aseară ordonanţa de urgenţă care permite ca interceptările în cauze penale să fie efectuate în continuare, dar...
UPDATE: Consiliul Suprem de Apărare a Țării a avizat favorabil ordonanța de urgență referitoare la interceptări, a anunțat, vineri, 11...
67 de oameni au murit în acest sezon din cauza gripei. 17 numai săptămâna trecută, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a...
UPDATE ora 13.30 - Preşedintele României, Klaus Iohannis, aflat în vizită de stat în Israel, s-a interesat de sănătatea românului rănit în...
Starea de sănătate a Regelui Mihai este în continuare gravă, dar stabilă. Surse apropiate Casei Regale afirmă că nu au intervenit schimbări...
Echipa s-a adunat conform planului, la ora 15, în holul Iulius Mall. Au auzit ei, băieţii, că la shopping merg toate femeile, de ziua lor. Cum...
UPDATE ora 18.30 - Zeci de elevi din Piteşti s-au prezentat în ultimele 24 de ore la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au...
Legea de funcţionare a televiziunii publice va fi modificată în procedură de urgenţă, iar pe baza noilor prevederi, instituţia va putea...
Focar de Hepatită de tip A, la şcoala din comuna clujeană Cojocna. Medicii au suspiciuni că 16 copii ar fi contactat boala, 10 dintre aceste...
11 bărbaţi sunt bănuiți de fapte de înşelăciune comise în perioada octombrie 2015- februarie 2016, prin vânzarea de apă în loc de...
UPDATE: O masă de aer încărcată cu praf originar din nordul Africii a ajuns deasupra României. Specialiştii spun că în urma ploilor, praful...
Oscarurile anului 2016 au fost pline de surprize și momente inedite. Pe lângă premii cu discursuri emoționante și proiecțiile tuturor...
Toate magazinele sunt obligate, de duminică, 28 februarie, să schimbe la cerere, în 15 zile, obiectul cumpărat, dacă acesta nu respectă...
Prejudiciu de peste 17 milioane de euro identificat în cadrul operațiunii "Hermes" Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF)...
Fondatorul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost prins de poliţiştii români, în colaborare cu colegii lor francezi. El a fost depistat într-o...
Deputatul Nicolae Păun urmează să fie trimis vineri, 26 februarie, în judecată cu propunerea de arestare preventivă. El a fost...
Miercuri, 24 februarie, Târgul de carte GAUDEAMUS 2016 a fost deschis la Craiova cu o premieră în România: primul lanţ uman pentru promovarea...
Doi bebeluşi internaţi la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti cu afecţiuni digestive vor fi externaţi săptămâna viitoare. În cazul lor...
Vineri sărbătorim, în premieră, Ziua Brâncuşi. 19 februarie, data naşterii marelui sculptor român, a fost declarată zi de sărbătoare...
UPDATE 16 februarie, ora 11: Cei şase copii din Argeş internaţi la Spitalul 'Marie Curie' pe Secţia de nefrologie, au o stare de sănătate...