Situaţie financiară dramatică la Televiziunea Română. Salariaţii instituţiei nu şi-au primit drepturile salariale, iar conducerea nu a putut...
Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, nu a aflat nici la termenul de marți, 16 februarie, dacă scapă de restul de pedeapsă la care a fost...
Şeful Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, Oana Oşanu se află în stare de incompatibilitate. Agenţia Naţionalã...
Peste 1.000 de elevi maramureşeni se pot înscrie începând din toamnă în învăţământul profesional. Reprezentanţii Inspectoratului...
Un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizatie specială de circa 4.600 de lei, iar cei care au deţinut un singur...
Mecanismul de monitorizare pe justiţie care vizează România va fi ridicat până la încheierea mandatului actualului Executiv comunitar, a...
Organizaţiile nonguvernamentale din Alba continuă să militeze pentru oprirea poluării din municipiul Sebeş. ONG-urile au discutat cu...
Cele câteva sute de mii de tineri fără diplomă de bacalaureat şi cu şanse aproape zero pe piaţa muncii reprezintă o mare problemă socială...
Solicitarea privind amplasarea plăcuţelor multilingve la intrările în Cluj-Napoca, înaintată de o asociaţie care reprezintă interesele a sute...
Procurorii militari au redeschis urmărirea penală în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Din 15 februarie şi până în 24 martie,...
Starea unui alt copil internat la Spitalul Marie Curie din Capitală cu sindrom hemolitic-uremic s-a agravat brusc. În cursul nopţii de...
Definiţia defăimării, dar şi sancţiunile prevăzute pentru cei care ar încălca legea, vor fi eliminate din textul proiectului iniţiat de...
UNPR Satu Mare va participa la alegerile locale din acest an cu propriul candidat. Anunţul a fost făcut luni, 15 februarie, de Ioan Opriş,...
Fostul manager al echipei Steaua, Mihai Stoica, va fi eliberat din penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Ilfov a respins definitiv contestaţia...
Consiliul Judeţean Satu Mare organizează luni, 15 februarie, ediţia 2016 a Galei Laureaţilor Sătmăreni. Evenimentul se va desfăşura de la ora...
15 februarie e Ziua internaţională a copilului cu cancer. Lansată în anul 2002 de către o reţea internaţională a unor asociaţii de...
Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean a anunţat luni, 15 februarie, că intenţionează să participe la alegerile locale din 5...
Comisia Juridică a dat aviz favorabil cererii de reţinere şi arestare a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun. Ei sunt acuzaţi de...
Circa 300 de elevi din comuna bistriţeană Nimigea au reluat luni, 15 februarie, cursurile într-o şcoală modernizată, în urma unei investiţii...
Doi deţinuţi români au evadat duminică, 14 februarie, dintr-o închisoare din capitala Italiei, Roma, transmite corespondentul Radio România...
Nicio şcoală din judeţul Sălaj nu are asigurată paza, iar instituţiile se declară neputincioase în faţa acestei situaţii. Primăriile nu...
Încă un deces a fost înregistrat în noaptea de 14-15 februarie, în cazul copiilor îmbolnăviţi în judeţul Argeş. Este vorba despre un...
Compania aeriană Wizz Air lansează luni, 15 februarie, o nouă rută între baza sa din Cluj-Napoca și Munchen Memmingen în Bavaria, cu o...
Prescrierea reţetelor medicale, precum şi eliberarea medicamentelor pe baza cardului de sănătate se vor face numai în modul offline, din cauza...
Niciun produs comercializat în lanţul de magazine din judeţul Argeş nu poate fi incriminat pentru îmbolnăvirea copiilor internaţi în mai...
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi luni, 15 februrie, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Întâlnirea...
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se reuneşte luni, 15 februarie, pentru a analiza cererile privind reţinerea şi arestarea preventivă a...
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Universitare va avea puteri sporite în ceea ce priveşte acordarea sau retragerea titlurilor de doctor....
Un bărbat a murit duminică dimineaţa într-un grav accident de circulaţie pe drumul naţional Zalău-Cluj Napoca. Potrivit Poliţiei Rutiere...
Firmele care lucrează cu datele personale ale cetăţenilor vor fi obligate să ia măsuri de securitate cibernetică. De asemenea, acestea trebuie...
Sambata seara a fost una plină de distracție, la Arena Platoș, din Păltiniş. Schiori și snowboarderi s-au îmbrăcat în cele mai trăznite...
Partidul Social Democrat solicită Partidului Naţional Liberal să renunţe la Legea prevenţiei în sănătate. PSD susţine că atât cancerul,...
Duminică, 14 februarie, este Ziua Naţională a Prevenţiei Cardiovasculare. Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie...
UPDATE - Cei 11 copii aflaţi sub tratament la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti cu infecţii digestive grave vor mai rămâne internaţi cel...
Încă o bancă importantă din România analizează impactul unei eventuale scumpiri a creditelor pentru locuinţe, dacă legea dării în plată va...
Macelari din Romania, Ungaria si Slovacia participa sâmbătă, 13 februarie, în localitatea sălăjeană Nuşfalău la un concurs de preparat carne...
Poșta Română scumpește de la 1 martie mai multe servicii. Reprezentații companiei își motivează decizia spunând că tarifele au rămas...
Într-o întâlnire considerată istorică, Papa Francisc şi Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse au pledat, la Havana, pentru unitatea...
Hotelierii din stațiunea Băile Felix au pregătit pachete speciale pentru Ziua Îndrăgostiţilor. La o unitate de patru stele se oferă cazare cu...
Sâmbătă, 13 februarie 2016, se va desfăşura la Cluj-Napoca o nouă ediţie a Marşului Bicicliştilor Clujeni (a 101-a din seria lunară...
15 persoane, între care 10 medici, au fost trimise în judecată, de procurorii DIICOT Oradea, într-un dosar privind emiterea de reţete...
Eliberarea condiţionată a persoanelor condamnate pentru corupţie ar trebui să se producă după ce deţinutul a achitat prejudiciul adus...
Un miliard 300 de milioane de euro proveniţi din fonduri europene nu au ajuns încă la fermierii români. Preşedintele Ligii Asociaţiilor...
În staţiunea maramureşeană Borşa se desfăşoară în acest sfârşit de săptămână cea de-a 13-a ediţie a Serbărilor Zăpezii. Programul...
Ambasada SUA din București va fi închisă luni, 15 februarie, pentru a sărbători Ziua Președinților. Ambasada va reveni la programul normal...
Seful Secției de Gastroenterologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, dr. Alexandru Frăticiu a fost reținut de procurori ai...
Spitalul din orașul sălăjean Cehu Silvaniei, închis în urmă cu cinci ani prin decizia Ministerului Sănătății, va fi redeschis la...
PSD nu va vota niciodată o lege precum cea a prevenţiei în sănătate, propusă de PNL, a declarat vineri, la Bistriţa fostul ministru al...
Virusul AH1N1 a făcut opt victime în prima săptamâna a acestei luni în România. Virusul, care în urmă cu câţiva ani a provocat gripa...
La Năsăud a fost înfiinţată Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Spitalul Orăşenesc Năsăud”, prin care unităţile...